Sunt mai multe lucruri care mi-au marcat copilaria in casa bunicilor…nimic nu te impresioneaza mai mult ca atunci cand deschizand ochii iti intinzi mainile spre lumina soarelui si te lasi mangaiat de parfumul florilor de tei de pe alee.
Cand esti copil natura iti arata toate minunile ei pentru ca atunci cand mare fiind,o vei uita, sa-ti amintesti macar. Si vrand sa te intorci nu mai poti, pentru ca aceasta dulce perioada a vietii,copilaria,este un joc pe care-l joci insa doar o data cu cei din jur ca apoi sa intri in competitia dura a vietii,si sa te trezesti dimineata zicand ce n-as da sa fiu din nou copil si natura sa-mi dea din nou toate bunatatile ei.Insa florile de liliac se deschid in fata altor copii cu parul balai care le privesc cu ochi visatori ,iar parfumul florilor de tei iti ramane doar in amintire,disparand treptat.
Insa nimic nu poate fi mai frumos decat sa vezi cum natura iti daruieste primii fulgi de zapada. Sa stai la coltul stradutei privind pomii inghetati si sa te intrebi cand oare va veni zapada mult asteptata. Uitandu-te spre zare,spre stelele inghetate ,sa vezi cateva stelute argintii sclipind in lumina lunii. Ele incep sa cada lin si straduta incepe parca sa se lumineze ,oameni mari si copii scotandu-si capul pe geam .Si sa incepi sa zambesti dandu-ti seama ca acela este cadoul naturii pentru nasterea lui Iisus in acea zi magica si deodata sa te simti mai incalzit decat daca ai fi stat la cel mai mare foc.Sa privesti cum fulguleti iti cad in palma si sa te intrebi privindu-I:cine oare i-a facut asa perfecti?... si sa te gandesti ca poate sunt flori cazute din gradina raiului. Cu fericire si uimire nespusa sa te uiti in jur si sa privesti zapada alba,feerica care aminteste de primavara.
“ Astazi chiar de m-as intoarce,
A-ntelege-o n-o mai pot.
Unde esti copilarie?
Cu natura ta cu tot".