Constantin Noica s-a oprit mereu asupra temei fiului risipitor din perspectiva fratelui acestuia. De la marele personaj al parabolei, adică de la cel ce a risipit dar a rămas iubit și încă și mai mult, noi ne-am ales cu morala. Dar cu cel necunoscut, cel ce a crescut muncind acasă vițelul cel gras, tăiat la ospățul întoarcerii, de la el cu ce să ne alegem. Acesta nu a cunoscut plăcerile lumii vii, pe care le-a plătit fratele său risipind o avere. Dacă între doi frați lumea e făcută ca aceștia să se compare competitiv, în fața neantului a câștigat fiul risipitor. Chiar mai mult, personajul cuminte, cel al binelui, rămâne secundar și fără răsunet, chiar și în textul care povestește, decum în viață. Textul biblic nu mai lămurește ideea și filozoful creează un adevarat caz de gândire despre aceste fapte și în mod explicit rezultă din textul său sentimentul unei revolte.

Din ce am spus până aici mie îmi rămâne ideea că pentru a fi drepți, atunci când ne însușim o idee cum ar fi cea a fratelui fiului risipitor, ideee de o importanță covârsitoare pentru fiecare dintre noi, pe care o regăsim aproape în toate fazele vieții, să nu uităm a privi și spre celelalte personaje și să încercăm să identificăm corect ipostazele celor doi frați. Personaje ce doar cumpănesc în decor în anumite puncte și dispar apoi, uitate repede, dar în fondul ideii ele rămânând esențiale, pot juca de fapt, fără să credem, un rol principal.
Ideea fratelui fiului risipitor, sau altfel, acest ,, atenție la viață !!,, este una dintre acele adânci idei din gândirea de tinerețe a filozofului Noica.


Privind spre balada Miorița ca opțiune morală și privind așa faptele de acolo, personajul principal al acesteia, ciobanul sacrificat, este fratele fiului risipitor, balada făcând o întorsătură ciudată în a discerne sau noi cititorii o privim cu acești ochi, pentru că un personaj secundar în realitate, umple cu sentimentele lui toate versurile baladei, părând a fi persoana ce determină balada, în timp ce personajele principale, cele care de fapt prin cruzimea lor vor omorul și pornesc întregul plânset mioritic al ideii, ceilalți doi ciobani, abea dacă apar.

În realitate acești ciobani, cei nu au oi cornute, ce nu pot și nici nu vor sa le aibe, umplu lumea, ei decid dacă sensibilul copil al naturii sa moară sau nu. Calitățile ciobanului singur, adică exponent al distribuției calitative, firești, greșește având oi mai multe și mai cornute dar nu are altă soluție. Urmează calea dată nu de soartă, ci de însăși legile firii, având comportamentul celor puțini, ignorant în fața crimei, el este fratele fiului risipitor, cel ce muncește acasă cuminte.

Confuzia receptării baladei de către noi românii este incredibilă. Noi ne credem cu toții frați ai fiului risipitor identificându-ne cu păstorul cel rar și sensibil. Este o interpretare ce a dat ideii depre sine a fiecăruia dintre noi o tentă de autocompătimire și de falsă modestie asupra aprecierii spre propria persoană. Orice popor este format în realitate și în majoritate din fii risipitori, după legile distribuției naturale. Dacă Miorița este balada care ne reprezintă atunci trebuie să fim atenți la toate personajele care joacă acolo roluri. Adică ciobanul singur și apoi ciobanii mai mulți, cei ce reprezintă majoritatea fiind prin aceasta mai puternici. Între aceste două clase de ciobani, de oameni, se produce o diferențiere dată de calitățile lor, cei mulți dar mai puțin valoroși decid să îi ucidă pe cei puțini și buni. Acesta este esențialul textului, cei mulți sunt personajul principal și ei, prin fapta lor, trimit și mesajul pe care noi trebuia să îl înțelegem. Despre ciobanul singur balada are multele versuri pentru că există ce să se scrie, pentru că este un ales, iar înțelegerea s-a denaturat pentru că s-a ghidat după amploarea poeziei și nu după esența morală a textului.

O baladă natională are mai întâi esența sa morală și abea apoi întinderea sa epică.

E incorect să nu ne întrebăm cine sunt cei doi ciobani, pe care balada abea dacă îi strecoară, cei dornici să îl omoare pe cel bun dar nemajoritar. De ce vor să facă asta și noi unde ne situăm aici ?
Noi credem, în mod denaturat, că suntem cu toții ciobanul cel bun care se tănguiește și suntem mereu nemulțumiți că și noi, la fel personajului reprezentativ al culturii populare, în loc să facem ceva, ne tânguim metafizic. Tânguirea metafizică este dată doar celor buni și rari și nu înseamnă insucces, acestia nu vor avea motive reale să se plângă pentru că, să nu uităm și subliniez, au oile cornute și oile mai multe. Trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva suntem de fapt reprezentați de ciobanii cei mulți. Avem astfel instaurata o democratie de sens negativ, in care majoritatea abuzeaza impotriva firii.

Parabola biblică a fiului risipitor rămâne în firea lumii, recunoscând că răul este majoritar, Noica speculează în mod filozofic ideea, dar nici el, cum nici nimeni, nu poate să sfărâme realitatea ci doar să o recunoască constructiv.

Cer deci, nu sțiu cui, să renunțăm a spune public că suntem un popor mioritic și că noi ne tânguim, pentru că este incorect și eronat.
Nu avem dreptul la tânguire, nu ne da dreptul balada noastră națională, decât atunci când vom fi buni si bogați la fel ciobănașului și alții ne vor pizmui pentru asta.