În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginți", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" și "mânia".

“Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența și erudiția și supradoctoratele și toate congresele internaționale la care luăm parte și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui și suplinii nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii”
Nicolae Steinhardt


De aici voi porni acest ciclu. De la noi cei care credem că avem certitudini. Suntem naivi. Nu avem certitudini. Nu vă amagiți! Chiar dacă am avea certitudini fiind orbiți de infatuare ni le refuzăm. Și dacă le-am vedea, nu le-am accepta! Presupunem acceptarea. Credem în ele? Nu mă voi erija în nici o instanță morală. Nu sunt eu cel care să predea lecții de moralitate de la această abruptă tribună. Tocmai de aceea fac apel la exacerbatul și personalizatul bun simț. Abuzez de prezumția de nevinovăție pe care ne-o acord cu acea candoare specifică condamnatului la viață. O viață pe care trebuie să o concep alături de voi, contemporanii. Cei care defulăm prostie, nimicnicie și idolatrizăm mediocritatea. Sunt intoxicat de mesajele voastre. Nu avem nimic în comun cu artele. Cu boemitatea. Cu ludicul.

Mândria este păcatul care domină umanitatea. Mă domină, te domină – pe tine, cel care citești acum acest text -, ne domină. Nu avem scăpare. M-am săturat să “culeg” efectele defulării individuale căutând cu stoicism cauzele. Nu suntem martirizați mai mult decât merităm. Orgoliile care ne domina și care ne conduc în tenebrele destinelor noastre ne conferă atributele decesului nedeclarat și nerecunoscut. Nu am nimic împotriva celor care nu conștientizează ceea ce sunt. Oricât de evoluat ai fi, cu CERTITUDINE ești prizonierul tendințelor de acumulare. Lipsa de maturitate nu te condamnă să trăiești la limita superficialității tale, dar te păstrează acolo. Conclava de unde poți arunca cuvintele fără să îți fie teamă că se vor întoarce împotrivă-ți. Fără remușcări malițioase. Cuvintele izbăvite din aceste terminații ale universului se pierd până la destinație. Chiar ajunse la destinație, sunt atât de amorfe încât trezesc patetismul în cei plecați dintre noi. Cei evoluați. Cei care au învățat să renunțe la ceea ce îi denatura și îi deferea dezumanizării. Suntem capabili să răzbunăm orice bună intenție, orice vorbă bună, orice idee care este superioară anarhiei gândurilor noastre. "O anarhie organizată" mi-ați putea răspunde. Aș prefera să nu faceți asta. Aș prefera să renunțăm la fariseii din noi. Aș prefera să renunțăm la orgolii. Să ne capacităm inteligența pe înțelegere. Pe acceptare. Să oferim mai mult decât primim! Ce avem de câștigat dacă lăsăm mândria să ne dicteze statutul în societate? Dacă comunicăm interfațând cu infatuare, purtăm pe chipuri masca aroganței și plecăm din noi purtând umbra lașității sub masca mulțumirii de sine? Unde sunt bătăliile declarate? Avem în jur numai dușmani? Prietenia a devenit o noțiune perimată și falsă? Etichetăm caracterele după propria involuție. Acum râd până în prăselele ființei mele la gândul că m-ați corecta: “ propria EVOLUÞIE!”. Este mai bine să scrii decât să nu scrii. Ceea ce scrii rămâne. Te califică! Sau, descalifică! Important este să dovedim accepțiune vis-a-vis de “scriitorul contemporan” și să spunem curat în simțiri și exprimare ceea ce este bun sau rău. Dar fără pretenții de geniu al tavernelor. “Fără mândrie suntem nimic” se aude de la capătul universului. Ba suntem! Mai dornici de revanșă în fața mediocrității noastre. Opera ne definește. Fără opreliști, lipsiți de temerile criticilor. Liberi, fără canoanele impuse de semeni. Erudiți-va defectele! Calitățile au ele grija de noi!

“Metoda biografică ne poate ajuta să înțelegem pe autor, nu opera. Ne poate lămuri cum a fost scrisă și dezvălui unele amănunte interesante, însă opera ca fapt ca unicitate, ca miracol nu ne-o lămurește deloc! Tot astfel ca și pământul, cu lumea: geologia, paleontologia, biologia, antropologia ne pot fi de ajutor ca să aflăm cum a evoluat pământul și ni-l pot descrie; ori astrofizica și astronomia cum a evoluat și se prezintă cosmosul. Dar ce este pământul ori ce este ce este cosmosul ori de ce există cosmosul (și în general, vorba lui Einstein, de ce există ceva), științele menționate și altele înrudite lor nu ne pot spune. Opera în sine, ca atare, stă dincolo de biografia cea mai amănunțită, mai exactă ori mai picantă, ea “scapă” biografiei, stă probabil chiar dincolo de puterea de înțelegere a celui care a compus-o.”

N. Steinhardt.