De Sân' Andrei


Cu ani în urmă, ca și concetățeanul care dintr-o revoltă interioară împotriva lui Valentin a scos din adîcurile sufletului românesc pe DRAGOBETE - simbol al iubirii și al familiei(DRAGÃ-băiete ia-mă de BETE), am descoperit prin versurile lui Alecsandri - poezia Noaptea Sfîntului Andrii - pe... adevăratul Andrei căruia în popor i se mai spune Andru sau Undrea, și m-am apropiat de matca neamului nostru.

Prin 1980, cînd a fost tradusă lucrarea "Creanga de aur" a lui Sir James George Frazer, am înțeles că obiceiurile au o conotație mai profundă, ce se pierde în negura timpului. AN-DRU are o vechime de mii de ani și a apărut cu mult înaintea creștinismului; are o încărcătură cu totul deosebită și unifică spiritualitatea nord-europeană cu cea din zona sumeriană și indiană.

Prin versurile sale, Alecsandri ne oferă iconografia cultului antic al morții și renașterii. Căci o noapte în care se deschid mormintele, iar sufletele "neliniștite" se revoltă, luptă sau le atacă pe altele are legătură cu nemurirea, cu acel cult al lui Zalmoxis pentru care marele înțelept Mircea Eliade ne-a lăsat următoarele cuvinte pe care le doresc nemuritoare: "Monoteismul lui Zalmoxis a fost absorbit de creștinism". Frații noștri ( germanii, spaniolii și danezii), de mai bine de 1.000 de ani afirmă că se trag din Zalmoxis și Deceneu; noi de ce nu păstrăm "cadența", că doar am fost invitați să intrăm într-un club militar?

Numele lui AN-DRU mi-a inspirat acum un an versul "Andru... început și sfîrșit". Folosind informații din extremele spațiului indoeuropean, de la scandinavi și din vocabularul sanscrit (care stă la baza primei și celei mai vechi epopei din lume - Vedele), am ajuns la aceeași concluzie. AN este zeul suprem la sumerieni și se regăsește în vocabularul european în măsurarea timpului. DRU are un sens unanim al curgerii.

DRAUPAIR, în scandinavă, înseamnă cel care curge, și este considerat ca simbol al timpului care se reproduce la infinit. La celți DRUID este tradus prin "cunoașterea fermă", atribuție a preoților, singurii care cunoșteau scurgerea timpului și ritualurile. Atunci oamenii aveau capacitatea de a înțelege natura.

Să nu uităm că Rudolf Steiner a spun că"Civilizația Megalitică și cultul druizilor vin de la Marea Neagră." DRU este în sanscrită rădăcina verbului a curge, iar dacă ceva are o curgere continuă este timpul, care prin anotimpuri devine ciclică.

Sân'Andrei este simbolul luptei dintre moarte (strigoii) și renașterea naturii care va ieși victorioasă după lunile de iarnă. Același sens îl are și sărbătoarea celtică din 31 octombrie care a fost transformată de către unii adepți ai "economiei de piață" într-o adevărată parodie.


Perioada rece, cu zile scurte și nopți lungi, poate trezi o stare de teamă și nesiguranță. Nu întîmplător Sărbătoarea de Sân' Andrei se află cam la jumătate de an de la Rusalii, o altă zi a morților (Moșii) și înaintea solstițiului de vară, sărbătorit sub numele de Drăgaica sau Sînzienele. Partea "întunecată" a anului se începe cu Noaptea de Sân' Andrei, o noapte a umbrelor și culminează cu focurile ce însoțesc ultimul Moș... Moș Crăciun. Poporul serbează cel puțin de cînd i se spunea geto-dac pe Moș Andrei, Moș Nicolae și Moș Crăciun, deveniți după secolul patru sfinți în creștinism.

Superstiție sau nu, respectul față de morții care sunt și strămoșii noștri ar trebui păstrat; încurajând carnavalul cu prezențe macabre se crează condiții prielnice pentru manifestări negative, putînd ajunge chiar la satanism.

noiembrie 2002