SECÞIUNE

Am tăiat sufletul în jumătate și am descoperit două părți distincte; jumătatea bună și jumătatea rea. M-a cuprins tristețea, pentru că am crezut formarea lui, a sufletului, numai din parte bună. Atunci am luat partea rea, cu gând să o pun, cât mai bine ascunsă, spre a nu mai da de ea. Partea bună, m-a bătut pe umăr, spunându-mi,”Și ce ai să faci atunci când v-a trebui să înjuri sau să te cerți cu cineva?” Am rămas perplex, uitându-mă la partea bună, ce rămase cu mirarea pe față. Oare la ce trebuie să mă mai aștept din toate acestea? Dacă partea bună, pune la îndoială faptul că nu se va putea rezolva totul pe calea ei, cea bună! Pe ce va trebui să pun îndoiala, atunci când voi pleca la drum? Pentru că numai greutățile cotidiene, vor fi cele care au să pună la încercare toate acestea. Maratonul începe așadar și primul pas este pus. Voi încerca să mă descurc fără partea rea. Oare partea bună, v-a genera la rândul ei răul?

Sudoarea, curge în neștire pe fruntea mea, pentru că sunt bun și accept toate treburile, fără a mai genera ceartă. Iată, bunătatea îmi consumă în felul acesta energia. Deci ce sunt eu? Hamalul care e bun la toate și e trimis vrea nu vrea, să rezolve problemele celorlalți. Soluția bună aleasă de mine nu dă roade. De acum, mă macină invidia deja, pentru partea rea pe care am pitit-o deoparte lăsând-o în așteptare. Iată eu iau bobârnacele, în locul ei.

Partea bună din toată povestea aceasta este că mai primesc și laude, pentru merite deosebite, zice-se, pe care le am de la un timp încoace! Atunci mă declar mulțumit de toate acestea și caut să muncesc în continuare, nevoie mare.

De acum, mă văd deja, la marele podium al premianților, dar cineva mă bate pe umăr și-mi spune cam fără vlagă, „Nu uita să dai din coate!” „Cum, zic eu, pentru ce aș putea să fac aceasta?” „Da, zice aceeași voce, dar ei concurenții tăi, au tălpi mari și s-ar putea să fi călcat în picioare!” „Sunt bun, bun… dar până când!” Intervenii eu aproape nervos. Partea bună din mine se face aproape nevăzută, neștiind în ce parte să o ia. Atunci o prind de grumaz, întrebând-o vehement. „Toate acestea nu trebuiau să se întâmple și totuși de ce s-au întâmplat, de ce am ridicat glasul dacă nu trebuia? De ce te țin strâns de grumaz, dacă eu sunt bun? De ce trebuie să-mi fac loc cu coatele, dacă mă ridic cu sudoarea frunții mele?”

Partea bună, cea care până atunci mă fascină ținându-mi hangul în tot acest drum, rămase încruntată și se uita ciudat la mine, spunându-mi. „Pentru că trebuie să lovești! Pentru asta sunt coatele. Þine-le cât mai ascuțite, dacă vrei să răzbești.”

M-am întors liniștit la ascunzătoarea mea dând drumul răului. Am luat jumătatea bună și am pus-o lângă jumătatea rea. Transformarea era de-a dreptul incredibilă, partea bună, nu mai era bună, iar partea rea, nu mai era rea. Rolurile se schimbase de acum, transformarea avusese loc. Ascunzătoarea, aduse mustrări de conștiință jumătății rele, iar jumătatea bună se schimbă, datorită vieții cojunctuale, de fiecare zi.

Nu trebuie să fim uimiți de ce ni se întâmplă în contact cu lumea, pentru că în definitiv și la urma urmei, ea este cea care hotărăște, cine suntem sau vom fii.

DRAGOȘ NONCIU