Poate că ar trebui să agăț în colțul din dreapta sus al paginii o plăcuță pe care să scrie „Acest eseu nu este atac la adresa profesorilor”. Deşi este…

Mă plimb scârbit prin acelaşi liceul distrugător de suflete şi idealuri. Profesorii pe care, din păcate i-am cunoscut în urmă cu patru ani, nu fac niciodată nimic nou: bântuie pe coridoarele largi şi triste, în amintirea timpului pierdut. Fantomele lor se fugăresc jucăuşe în alintarea claselor. Mă uit în jur şi văd tristețea amăgitoare, mascată sub obligația zilnică de a copia aceleaşi teme expirate, date de aceeaşi profesorii împovărați de greutatea morbidă a gândurilor lor. O muzică macabră mai lipseşte pentru a întregi acest peisaj funebru. Dacă nu vom face ceva de urgență, vom rămâne îngropați de vii, alături de cadavrele profesorilor aflate deja în putrefacție spirituală.
Zilnic, conştiința noastră are de suferit. Suntem ca nişte albine lucrătoare în fața cărora, oră de oră, câte un trântor vine să-şi țină jenantul speech. Dacă am avea pe fiecare masă câte un pistol ca recuzită, s-ar auzi cel puțin o dată în zi strigătul de liberare al unora dintre noi. Profesorii îmbătați de faima unui liceu care de fapt se lansează prin elevi şi nu prin dascăli reuşesc mereu să-ți facă o proastă dispoziție.
De mult timp nu mai cred că profesorii au cu adevărat ceva să te învețe. Aceştia au uitat bunul simț acasă începând să-şi trateze elevii ca pe nişte batoane imense de carne, aflate pe o bandă rulantă, care sunt duse spre maşina de ciopârțit. Nu va mai dura mult până când produsele (tinerii în speță) vor ieşi din acest abator imens cu destinația scrisă pe cutia de conserve: LUMEA-NTREAGĂ. În urmă, vor fi lăsate amintirile funerare, cu fantomele şi scheletele respingătoare, zbuciumul, suspinele şi atmosfera înecată într-o aromă distrugătoare.
Liceul e mai groaznic ca o închisoare în care eşti aruncat iar cheia de la încuietoare – pierdută în abis. „El” devine mult mai greu de suportat. Pentru că la această închisoare să revii zi de zi. Cu sau fără regrete. Viața de elev este mereu la fel: disperantă, dureroasă, uneori mascată cu un parfum de libertate.
15 martie 2005