poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-26 | |
... pe internet, exact pe 23 August 2006, de la Târgul Jiu, cutremurând paginile virtuale din "Agonia", și semnat de un foarte ingenios Domn Tașcu.
Se pare că o duce rău, critica românească de literatură, dacă stăm să-l citim pe eseul Domnului cu pricina, eseu care este totodată și manifest și program și, cu grație și nemărginită generozitate, recomandat și de Domnișoara Ela Victoria Luca. Găsesc că textul acesta, prin el însuși este o strălucită dovadă a libertății de expresie în România zilelor noastre. Cu adevărat văd că se poate publica orice! La început, scriitorul ne dă singur o idee asupra situației Domniei sale în general, ca să știm pe unde îl căutăm prin departamentele Criticii literare: "Ne mai bântuie haosul și desorientarea!" Asta da! Românească curată și lămurită! Dar imediat după asta,vorbind de situația cam dubioasă a literaturii române de după 89, bagă de seamă: "S-au schimbat fundamental relațiile din breaslă și multe altele, care au însemnat nu o rotație de 360 de grade, ci una mai scurtă, dar categorică, de 180 de grade, ceea ce este egal cu o întoarcere cu spatele la trecut". Ar fi fost interesant de lămurit cum și-a schimbat Domnul Tașcu "relațiile cu breasla și multe altele" decât să ne facă să ne învârtim pe loc, printre grade, ca la școala primară, unde o fi necesar pentru cei mici să afle că dacă vrei să te învârtești 180 de grade, nu trebuie să te învârtești 360! Dar mai știu eu, cu vremurile astea liberale, printre câte grade vrea omul să se învârtească? În fine, după ce se întoarce cu dosul la trecut, împreună cu toată literatura română de după 89, brusc, începe să-i căineze din nou destinul, invidiindu-le pe celelalte arte (iarba crește ,vai, totdeauna mai frumos în grădina vecinului!): "Celelalte arte, cele plastice și muzicale, nu au avut nevoie de o atât de catastrofală modificare de mijloace și teme și de aceea ele înregistrează o anumită continuitate, sunetul și culoarea rămânând aceleași, practic schimbându-se doar mesajele". Adică, înțeleg că "roșu" a rămas "roșu" și după Revoluție, la arta plastică, doar s-au schimbat mesajele!? La ciudățenia asta, nu-mi rămâne decât nedumerirea: Dar artele spectacolului, pe care le-a uitat, dar filmul? N-a avut filmul nici o nevoie de vre-o "modificare catastrofală", așa, cât de mică? Domnul Tașcu insistând că doar sunetul și culoarea au rămas neschimbate, mă văd nevoit să-i semnalez, cu profund respect, că și CUVINTELE au rămas aceleași, e drept, cu câteva înnoiri americane și turcești, încă de pe vremea celebrei afaceri de amor a lui Păunescu cu Ceaușescu(V-aduceți aminte că nu-i mai găseau limba, Domnului Păunescu!). Și azi, "roșu" tot "roșu" se scrie, dar tot așa, ca și la "celelalte arte", doar mesajele s-au schimbat! De unde vine îngrijorarea bruscă a Domnului Tașcu, cum că: "cea mai grea misiune de modificare revine acum literaturii". Nu cumva are nevoia asta - care o bănuiesc tot catastrofală, așa, pentru cosecvență - un ușor caracter retoric? Unde, la timpul potrivit, mai la vale în text, trăznește fără compromisuri, cu "modificarea" esențială și salvatoare: "Juxtalismul"! Nu am înțeles prea bine la ce se referă "argumentația" din partea întâia: "Motivația". Aceea care trebuia să reiasă din discuția Domnului Tașcu, la Iași, "evident particulară și fără prea mulți martori", cu compozitorul Vasile Spătărelu? La declarația deschisă și lămurită, de Oportunist, a "talentatului compozitor"(Dumnezeu să-l ierte!)? Sau ca să explice șocul că ideea aia grasă nu i-a venit mai întâi lui, Domnului Tașcu!? Ca ideea cu "Prima Editură Particulară" din țară!? Dar ideea cu prelucrarea cuvântului "juxtapunere" ca să ajungă la "juxtalism" cum i-o fi venit? Din ce șoc? Poate când se plimba cu Domnul Papahagi(Dumnezeu să-l ierte și pe el) pe marile "bulevadre"(acuma sunt rău, asta e sigur doar greșeală de tipar) parisiene? Băgați de seamă cum își alege cu grijă martorii, dintre cei fericiți întru Domnul, scăpați de "nevoia catastrofală" de a se mai modifica! Apropos, cuvântul "concubinare" nu există în limba română!Dar furat de șarmul argumentărilor Domnului Tașcu, mă juxtapun și eu eforturilor Domniei sale de a îmbogăți limba cu noi cuvinte! Și pentru a începe de la cuvântul de bază: "concubin, concubină", care înseamnă persoană care se cuplează (juxtapune...!?)cam ilegal, dar liber de convenții, cu o altă persoană, propun o formă mai puțin bățoasă decât "concubinare", aceasta rimând și cu "sistemele binare"(Alea care folosesc în șir numai bățul și gaura). O posibilitate ar fi "a concubinări", care dă substantivul "concubinăreală", mult mai jucăuș decât "concubinare". Cât privește "juxtalism", din punct de vedere al formei s-a îndepărtat periculos de "juxtapunere", care înseamnă "alăturare". Cum am spune mai pe limba populară: "E cam pe alături!". Cred însă că Domnul Tașcu se referă la sensul metaforic: "a se băga pe fir", sau, "a se băga unde nu-i fierbe oala". Deci, ca să nu fie așa de departe de origine, aș propune: "Juxtapunism". Dar mi-e frică, Doamne ferește, să nu iasă pe-afară vre-o încurcătură de litere nedorită, mai ales înainte de vre-o concubinăreală sănătoasă! Ar mai fi și chestia cu: "... promoția care scrie în actualitate cu aplomb și ambiție..." Cum desigur știe Domnul Tașcu, "aplomb", după "Dexonline", înseamnă: "siguranță absolută, sau îndrăzneală, adesea nejustificată". De ce i-o certa cu vorbele astea grele tocmai pe cei pe care Domnia sa se oferă voluntar să-i "denomineze"!? ( Nu-i nici o mirare că la comentariile eseului Domnului Tașcu, deja scrie o Domnișoară, sfios, că ea nu se simte ca făcând parte din "Generația cu aplomb" O înțeleg foarte bine!). Ar mai fi multe, multe altele, dar timpul nu-mi permite să îndrept tot ce profesorul(sau profesoara?)de română ar fi trebuit să corecteze la timpul potrivit. Poate cu ocazia eseului Domnului Tașcu: "Juxtalismul se întoarce!" Domnul Tașcu propune cu acelaș "aplomb" și ingeniozitate, cu care Domnul Cațavencu ne servea, la teatru, rețeta "liber schimbismului". Ideea și visul din spatele retoricii celor doi liberali de profesie este cel puțin Orgoliul. "Dați-i înainte, stimabile, și la mai mare! Atâta clarviziune nu poate să nu răzbată, și, cu perseverența necesară, chiar să ajungă la țintă! Parcă văd cândva în viitor, pe prima pagină din România Literară, cu litere mari: "Domnul Tașcu, părintele "Juxtalismului", la Aniversarea de 90 de ani, în plină vigoare creatoare, declară presei și televiziunii: "Mi-am dedicat viața Juxtalismului!" Iar către tabăra proprie: "Juxtaliști și juxtaliste din toată lumea, iubiți-mă!" N.B. Rog Redacția să păstreze spațiile libere între citatele din textele Domnului Tașcu, deja izolate cu ghilimele, și textul meu, căci mi-e frică, doamne ferește, să nu se ia! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate