Cum aș putea să înțeleg adevărul, când atâtea mâini și picioare îi cresc minciunii cu corp de corb, umblând prin minte , apoi pe limbă și, la sfârșit, printre cuvinte.
Adevărul stă în voința de obiectivare și se descoperă prin căutare făcută cu instrumentele cunoașterii.
Voința unui poet caută perfecțiunea în actul creator, pe când voința unui om obișnuit se orientează către interes și obținerea de bunuri materiale.
Un om care-și folosește voința des, înfruntă realitatea cu curaj, chiar dacă aceasta ia chipul necazurilor, problemelor, eșecurilor și ghinioanelor.Mâncăm curajul cu lingura de aur, îndrăzneala cu lingura de argint, frica cu lingura de lemn și durerea cu lingura de plumb.
Putere de a preface lenea în acțiune, de a înota împotriva curentului care-i duce pe unii oameni spre neprevăzut, voința există în om în stare latentă, iar efectul ei se vede în activitate.Aplicată vieții creează elanuri ce purifică staze , moleșeli, boli ale lenei și înnobilează efortul ce destramă pasivitatea.Este o forță care te ajută să devii ceea ce vrei, fiind soluția optimă de a trece peste obstacole și încercări.
Când două voințe puternice și contrare se înfruntă, apar neînțelegerile și nepotrivirile, care pot degenera în dușmănii și uri.
Un om fără dușmani e ca o mare fără furtună.Ne atrage furtuna (zbuciumul sufletesc) doar dacă o privim din exterior, ca un fenomen al naturii.Dușmanii nu pot decât dăuna cursului existențial, doar prietenii ne folosesc, oferind, dar și așteptând să primească.
Pierzi mai ușor sentimentul curat al unui prieten, decât sentimentul negru, negativ, al unui om care te dușmănește.Ura față de o persoană poate naște dorința de răzbunare, care rupe echilibrul dintre lumea lăuntrică și lumea exterioară.Cei conduși de ură și răzbunare, sunt ca niște bețivi care văd realitatea deformată de scopurile sinistre, creând o lume ireală populată de dorințe macabre.
Substanța urii ingerată zilnic deschide ușa infernului și face din gânduri pozitive concepte ale răzbunării, dintr-un elan creator o dorință morbidă , dintr-o idee nobilă o frustrare consumată în psihic.
Dușmanii cu dorința de răzbunare refulată și ascunsă în minte, sunt ca niște câini care latră, dar nu mușcă, căci lașitatea lor încorporează ura, invidia și bârfa.
Dușmanii pot fi comparați cu hienele care se hrănesc cu stârvurile urii lor, iar moartea pe care o doresc altora devine propria lor moarte.Urând, întorc spatele vieții și pierd sentimentele iradiind în oameni și vocația de a iubi, căci reperul în jurul căruia se învârt acțiunile și gândurile lor este moartea.
Pierzând țelul moral al vieții prin reorientarea către moarte, dușmanii noștri se caută pe ei înșiși și își descoperă eul sfâșâiat și distrus de antiteza dintre o lume exterioară pașnică și o lume interioară răvășită, în vertij.Ura și răzbunarea îi stigmatizează și îi izolează de restul societății, iar existența lor se constituie dintr-un șir de cazne imorale , răzvrătiri în gol, obsesii refulate și boli ale psihicului și ale judecății.