După cum am promis în eseul anterior, voi aborda tema libertății de expresie, întrucât am relevat deja faptul că o parte a industriei pornografice face abuz de această libertate. Mai clar, dacă o persoană violează și/sau omoară o altă persoană și filmează atrocitățile comise, tribunalul poate condamna făptașul în funcție de legea în vigoare și de gravitatea faptelor comise, însă distribuirea filmului rezultat, cât și copyright-ul sunt protejate de libertatea de expresie. Faptul acesta îmi pare cel puțin ridicol, însă este întradevăr îngijorător dacă vom privi mai îndeaproape originile dreptului la expresie. (pentru o exprimare mai facilă mă voi folosi de această ultimă sintagmă pentru a trata problema în cauză).

Apariția ideii de drepturi sau libertăți ale omului a apărut, în principal, datorită orientării contractualiste și a celei existențialiste. Orientarea contractulalistă susține existența ființei umane înaintea societății, iar apariția acesteia este, de fapt, urmarea încheierii unui contract între ființele umane. De asemenea, susține că starea antrioară apariției societății era una mai bună decât cea a omului îngrădit de reglementările și rigorile sociale. Un astfel de individ era definit de J.J. Rouseau drept ‘bunul sălbatic’, adică o ființă fericită, ce simte milă, constrânsă numai de limitările de vârstă și de sănătate. În prezent este unanim recunoscut faptul că ființa umană, așa cum o cunoaștem noi, nu poate exista decât în cadrul și prin societate, adică mai verosimilă este ipoteza zoon politikon. Important de reținut, însă, este faptul că, dacă acceptăm existența ființei umane ca fiind precedentă societății, atunci ea trebuie să detină și o serie de drepturi compensatorii pentru că a aderat la acest contract. Asta pentru că încheierea contractului de constituire a societății reprezintă și renunțarea la anumite privilegii în favoarea întregului, deci schimbul trebuie cumva să fie echitabil pentru ca acordul de voințe să fie legitim, și nu opresiv.

Pe de altă parte existențialismul susține libertatea totală a ființei umane, deci în această concepție nici nu poate fi vorba de opresiune, întrucât, după cum susținea J.P. Sartre, totul este alegere. Dacă o persoană vrea să pună capăt sau să se opună unei situații impuse de alții, de exemplu înrolarea forțată în armată, se poate , în ultimă instanță, sinucide. Ceea ce vrea să susțină acest curent este faptul că omul este direct responsabil și, prin asta, culpabilizabil puntru acțiunile sale. Bineînțels, nu trebuie înțeles prin asta faptul că oamenii supuși la umiliri sau la diferite forme de vătămare aleg asta, trebuie să ținem cont și de situațiile în care victimele nu pot nici riposta, nici să se sinucidă (fac referire la cazul prezentat mai sus, cel al victimelor violurilor si/sau crimelor… ).De asemenea trebuie precizat că ființa umană (din punctul de vedere al acestei orientări) își poate exercita libertatea deplină în societate doar dacă, prin manifestarea sa, nu lezează sau îngrădește libertatea altei/altor ființe umane. Vreau să rețineți acest ultim fapt, întrucât este o normă de conduită perfect valabilă oriunde și oricând unde există orgamizare socială.

Deci legea, ca rezultat al oficializării tradițiilor și a cutumelor, este concepută în așa fel încât sa fie echitabilă și, prin asta să garanteze drepturile individuale. În caz contrar tot legea prevede sancționarea individului sau a indivizilor responsabili de încălcarea prevederilor legii. Important este de reținut că spiritul legii este acela de a servi drept apărare legitimă ființei umane și în același timp să fie în consens cu concepția(mentalitatea) adoptată de majoritatea societății în legătură cu o anumită problemă. Legile se schimbă atunci când atitudinile se schimbă, un caz evident este cel al abolirii pedepsei cu moartea pentru crimă cu premeditare. Aceste fapte ne conduc la următoarea orientare asupra scopului legii, anume cea prezentată de Noica în lucrarea sa ‘Anarhie, stat, utopie ‘. Noica susține că oamenii au creat societatea, implicit legea, nu prin renunțarea la anumite drepturi, ci dimpotrivă pentru a și le asigura. El propune următorul mod de formare : oamenii au înființat niște grupuri de tip polițienesc însărcinate cu apărarea persoanelor ce le sunt în jurisdicție. Important este și faptul că aceste grupuri foloseau coerciția doar ca urmare a delegării acestor funcții de către restul membrilor comunității pe care o apărau. Cu timpul, susține Noica, unul dintre aceste grupuri a devenit mai puternic și și-a impus influența asupra celorlalte, astfel a apărut statul.

Concluzia (mai bine spus întrebarea) la care am ajuns în urma analizei celor prezentate mai sus este următoarea : având în vedere faptul că legea este făcută pentru a garanta drepturile individului, cum de este permisă (considerată legală) difuzarea de materiale pornografice de natura celui amintit la începutul acestui eseu ? Mă întreb asta întrucât acest abuz, bazat pe o tehnicaliate insipidă, neagă însăși spiritul legii, însăși motivul pentru crearea societății, acela de a fi protejați de ea în cadrul ei, contradicție dată nu numai de faptul că legiferarea distribuției unor astfel de materiale prezintă fapte ilegale, dar și încurajează (fiind, astfel, direct responsabilă) criminalitatea de profil.

Notă : pentru cine vrea să se convingă, căutați pe google filmele de tip snuff. Snuff este o categorie de filme în care se realizează un viol însoțit de crimă în scopuri interactiv-comerciale, adică pentru distracția din ce în ce mai numeroșilor amatori.