Dacă umbra ar avea voce, ne-am înfiora și îngrozi de ceea ce ar spune despre noi. De aici dorința ei de libertate.
Temerile, angoasele și obsesiile își creează în minte propriile umbre care întunecă transparența gândirii și luciditatea.
Cum aș putea să înțeleg adevărul, când întreaga viață este o uriașă umbră, la adăpostul căreia huzurește minciuna.Cum aș putea să înțeleg frumusețea, când ea este tăvălită prin noroi și mizerie și se stinge în moartea impulsurilor către acțiuni negative, unde urâtul își așterne în oameni stigmatul umbrei.
Oamenii răi își cresc cu atenție umbra, care capătă consistență hâdă și tinde să înlocuiască corpul, aruncat în întuneric și tenebre cu tot cu conștiință și remușcări.
Oamenii instinctuali au voința îmbibată cu păcate și ispite, iar judecata lor este o junglă prin care rătăcește lumina.De aceea umbra este mai atrăgătoare, aducând cu ea întunericul minții, cu luciditatea ce degenerează în erori și cu bunătatea ce se dizolvă în macabru interes.
Astfel axa lor existențială se rupe și binele devine stârv, conduși fiind de plăcerea crasă, care degradează moralitatea, și de disprețul față de precepte și valorile umane.
Este uimitor cum ideea de umbră face atâția adepți, care, în lipsa legilor, și-ar crea o lume total diferită, condusă de principii și norme hibride, paralizând conștiința morală și făcând apologia răului. Într-o lume a umbrelor, defectele ar substitui calitățile, iar evoluția ar fi înțeleasă ca un pseudoideal sinistru către anarhie și desfrâu.
Dacă pui față în față un om moral și unul complet imoral, vei constata cu bucurie, că lașitatea ar fi de partea omului condus de păcat și curajul de partea omului condus de virtute și de principiile moralității.
Omul ce poartă stigmatul umbrei în ochi și în minte va ataca doar pe la spate sau doar înarmat, așa cum atacă răul - binele, urâtul - frumosul, minciuna - adevărul și perfidia - sinceritatea.
Ecoul spart de solilocviul cu tine însuți, își transmite umbra ca un țipăt imoral ștrangulat de conștiință, în trupul cald și senzual al păcatului, în care gândirea bazată pe instinct este o boală confuză și nevăzută.
Omul dominat de umbre creează din viață o melodie disonantă, care impresionează neplăcut auzul oamenilor morali.
Un om fără umbră, văzută ca întruchiparea negativităților, ar fi un om perfect, eliberat de lestul pasiunilor josnice și de atracția încălcării legilor. Un astfel de om cere o altfel de societate, o altfel de gândire și un altfel de caracter.