poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1863 .



Hoți de lumină
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ionutsk ]

2009-03-21  |     | 



Ființe epigonice, însetate de sorbirea unei clipe, își întind tentaculele tremurânde către lumină. Păcatul nu e năzuința către lumină, ci faptul că, odată împlinită atingerea, ființa acestor suflete se recunoaște nedemnă de puritatea luminii și se retrage în umbră, ca un hoț care e conștient că ceea ce ține în mână nu i se cuvine și fuge, pitind doar un crâmpei de lumină, răpit, sub mantia cenușie.
Hoți de lumină.
Și dacă lumina, de fapt, își întinde, la rândul ei tentaculele, năzuind către suflete care s-o primească și în care să se oglindească, sporindu-și intensitatea ? Poate cineva să simtă dezamăgirea luminii la atingerea efemeră a fiecărui suflet care, în loc să lase lumina să-l cuprindă, fuge, ascunzându-se, mulțumit cu doar o rază furată, când ar putea avea totul, când ar putea deveni, el însuși lumină ?
Poate că percepem comuniunea cu lumina ca pe-o absorbție, ca pe-o dizolvare a eului, un fel de anihilare a sinelui și ne temem. Ne e teamă că ne vom pierde acea fărâmă de individualitate care ne definește și nu avem curajul să facem pasul.
Ne este frică de idealurile împlinite, de goliciunea care ne așteaptă în momentul în care ne-am împlinit destinul. Oricât de dulce ar fi clipa victoriei, oricât ne înalță sentimentul unui triumf, întotdeauna urmează o nouă zi, în zorii căreia ne vom privi în oglindă, întrebându-ne care ne mai e rostul. De acea, fiindcă știm că urmează o asemenea clipă, chiar înainte de asaltul final, când ultima redută stă să cadă, chiar atunci când vedem cununa de lauri care ne așteaptă, pasul nostru încetinește o secundă. Sufletul nostru ezită, cumpănind.
Suntem niște luptători care nu cunosc decât încleștarea, iar odată treziți din banchetul victoriei, strângând încă în mână pocalul din care am sorbit cu nesaț în ajun, ne îndreptăm trupurile și căutăm cu privirea o nouă cauză căreia să ne dedicăm. Vinul din acel pocal e raza de lumină pe care am furat-o, dar ne-am ferit cu grijă să declarăm victoria deplină. Am putea păși în lumina pentru care ne-am luptat atâta, pentru care am sacrificat atâtea, găsindu-ne pacea, dar n-o facem. Ne răsucim pe călcâie, pipăind după sabie și potrivindu-ne coiful pe creștet. Ne așteaptă alte lupte.
Acesta e rostul nostru.
Tânjim după lumină și fugim de ea în același timp.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!