Aviația română și oamenii care i-au scris istoria

“Românii sunt un popor cu vocația zborului”, spune directorul Muzeului Aviației, instituția română care are misiunea de a descifra istoria aviației române și de a-i pastra și valorifica patrimoniul, comandorul George-Paul Sandachi. Că este așa, o demonstrează și cartea despre care discutăm aici, alcătuită din “Secvențe biografice și amintiri din viața de zburător a pilotului Gogu Ștefănescu” (am citat subtitlul volumului).
Comandorul Gogu Ștefănescu face parte din generația de pionierat a aviației române. A luat contact cu aceasta încă de la primele zboruri executate în România (octombrie 1909, atunci când la Hipodromul bucureștean a avut loc primul miting aerian din istoria noastră – demonstrația lui Louis Blériot). Spectacolul aerian, pe care copilul de 13 ani l-a urmărit așezat confortabil ... într-un copac, neavând cu ce să plătească un bilet de intrare) a fost o adevărată placă turnantă în destinul său. Atunci a hotărât el să devină zburător. A urmat, la un an distanță, al doilea eveniment major al aviației române, zborulistoric al lui Aurel Vlaicu, la 17 iunie 1910, care l-a întărit în convingerile sale. Nici măcar rugămințile parinților sau perimetrul toracic “neregulamentar” nu au putut să-l abată de la dorul său. A devenit elev al școlii de Aviație a Ligii Aeriene Române de la Băneasa, comandată de căpitanul Fotescu. A efectuat zborul de aclimatizare cu un avion Blériot, pilot fiind slt. av. Alecu Pașcanu, apoi a fost luat în primire de instructorii Mihai Savu, Petre Macavei, Mircea Zorileanu. Și a venit clipa unică a primului zbor, în simplă, pentru că avioanele de școală cu dublă comandă nu se inventaseră încă. “Momentul când trăgeai maneta de gaze în plin! ... pe urmă verdele câmpului, copacii, stâlpii de telegraf, hangarele, șoseaua figind înapoi, rămânând undeva, în urmă, în timp ce avionul se înfingea ca un bolid spre linia orizontului – singurul reper ce nu poate fi ajuns vreodată ...!”
După brevetare (nr. 81 din 4 martie 1916), sergentul pilot Ștefănescu Gheorghe este imediat declarat apt de zbor pe avionul de observație și reglaj tir de artilerie Caudron J.3, cu motor de 50 CP și trimis în misiune la Turtucaia. Începea, și pentru România, primul Război Mondial. Iar pentru tânărul aviator a început o perioadă de activitate intensă, de trecere pe noi tipuri de aeronave, de vânătoare și de bombardament. Și un “Bravo, bătrâne!”, adresat, deja sublocotenentului aviator (a fost avansat ofițer după ce a urmat un stagiu de pregătire) Ștefănescu de către comandantul său de escadrilă, căpitanul francez Delasse. “Bătrân” aviator de 21 de ani.
După război, avansat locotenent, G. Ștefănescu devine instructor de zbor la Tecuci, sub comanda lui Andrei Popovici, apoi pleacă la Paris, pentru a recepționa 100 de avioane de vânătoare Spad, Potez și Morane-Saulnier. O nouă ocazie pentru aviatorul român de a vedea, tot de la distanță ca și pe Blériot în copilărie, un pilot legendar: americanul Charles Lindbergh, care ateriza după prima traversare, în zbor, a Atlanticului. Era mai 1927.
Brașov, 12 iunie 1930. Pe aerodromul fabricii de avioane I.A.R. se organizează un mare miting aerian, la care asistă și regele României. Chiar înainte de începerea programului anunțat, deasupra aerodromului își face apariția un avion necunoscut, care execută o gamă de acrobații care taie respirația publicului. Este un SET-3, construit după planurile inginerului Grigore Zamfirescu, aparat de care majestatea sa Carol al doilea, fost inspector general al aeronauticii, nu auzise. Pentru Gogu Ștefănescu, cel care se aflase la manșă, a însemnat un pas important: a devenit pilotul de încercare al Casei SET, pentru care a zburat toate tipurile de avioane produse aici, până la moartea (accident? atentat?) lui Zamfirescu.
Un alt episod din viața căpitanului aviator Gheorghe Ștefănescu este vizita în Turcia, efectuată în 1935. Nu este o simplă excursie. Este un raid aviatic îndrăzneț, realizat de șapte avioane SET-31, sub comanda cunoscutului aviator, comandor Gheorghe Negrescu. Zborul spre Istambul este un adevărat tur de forță, date fiind condițiile atmosferice (ploaie torențială), iar vizita propriu-zisă este un contact important între aviațiile militare ale celor două țări. Iar pentru aviatorii membri ai delegației române mai înseamnă și câte un ceas “Longines”, oferit, cu semnatură gravată, de însuși președintele Turciei, Kemal Attatürk.
O viață de zburător suprapusă peste istoria aviației române, de la nașterea ei până la 1981. Cu episoade frumoase, descriind poezia zborului, cu altele mai puțin luminoase, descriind ororile războaielor. Cu satisfacții și necazuri, misiuni reușite și accidente, așa cum este aviația și așa cum știu să o descrie doi aviatori: comandorul în retragere Gogu Ștefănescu și comandorul Alexe Rusen, acela care a știut să-l provoace pe veteranul pilot să deschidă sacul cu amintiri. O carte de istorie, care folosește pentru a sprijini textul și argumentul unei iconografii bogate.
Textul cărții a apărut mai întâi în prestigioasa revistă ORIZONT AVIATIC, realizată de cunoscutul și iubitul scriitor și istoric Cornel Marandiuc. În caseta redacțională a amintitei publicații, numele dlui comandor Alexe Rusen este alăturat – prin întâmplarea ordinii alfabatice – numelui meu, fapt care mi-a dat curajul ca, la o ședință a Asociației Aviatorilor Brașoveni, la care a participat și domnia sa, ca invitat, să îl abordez spre a-i adresa felicitări pentru scrisul său. Mi-a anunțat, zâmbind, că va apărea într-o carte. M-am bucurat, pentru că astfel era restituită pentru un public și mai larg o biografie importantă, care va avea un dublu succes, datorat atât personalității evocate, cât și talentului de scriitor al lui Alexe Rusen. După părerea mea, cartea este prea ... scurtă, pentru că închizând-o am simțit regretul că am terminat prea curând de citit un text atât de atractiv, prin vocabular, dinamismul stilului, competență (normal, un aviator vorbește despre aviație), umor.
Aviația română s-a născut și a trăit prin pasiune. A constructorilor, a piloților, a tehnicilor, a celor care o iubesc și admiră și care scriu despre ea. O istorie a ei prin prisma oamenilor ei este o întreprindere care trebuie să fie salutată și încurajată.