Vanda Florea: „Catapeteasma luminii”, Editura FIDES, Iași, 2008

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală.
Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra influențelor literare, evident, un indiciu al lecturilor destul de bogate.
De remarcat la Vanda Florea este transcenderea de la suferință la iubire prin intermediul cuvântului, de foarte multe ori poeziile sale fiind adevărate rugăciuni. Fundamentul creștin, purificator și înălțător, nu este subjugat canonic. Mai mult de atât, mesajul poetic este transmis deseori sub forma unor pilde asemănătoare cu cele ale înțelepciunii Zen: Să nu faci rău cu binele din tine – „Dar” sau De ce din toate câte știm, am ales să iubim? – „Iubire”.
Poeziile scurte, cu irizări orientale, poartă de cele mai de multe ori stigmatele durerii, ale așteptării și ale exilului : Azi / Din clepsidra plină de cuvinte / Prin secunda îngustă / Nu mai picura decât depărtarea – „Depărtare”; Cruce de foc / Săpată / În / Palidul / Lunii – „Sunt”; Cad / În /Abisul / Nevoii / Neîncetate / De / Lumină – „Abis”; Mi-e / Sufletul / Viscol / De / Fluturi – „Viscol”; Măsurând / Așteptarea / Dorul / Își pierde / Orice / Măsură – „Dor”.
Motivul singurătății este, deasemenea, foarte bine evidențiat în versurile : Doamne / Cât / De singuri / NE / Simțim / În / Iubirea / Aceasta / Mare – „Singurătate”.
Poeziile Vandei Florea, apelând la registrul tehnic al versurilor albe sau al cuvintelor rimate, au cursivitate și claritate. În unele cazuri ludicul virtuozității artistice este prezent sub forma unor reprezentații grafice deosebite.
Volumul de față vine ca o dezlegare la poezie. Motivul iubirii, întoarcerea la copilărie prin evocarea bunicii Ely, darul de a fi mamă și sensibilitatea cu care copilul său surprinde „curgerea fiecărui grăunte de timp”, cosmogonia, teluricul, oniricul, toate acestea sunt stilizate de către poetă în scrierea sa.
Dar peste tot și toate, ca o aureolă poetică, rogvaiv-ul aducător de bucurie și speranță cuprinde lumea sub arcul său de cerc. Lumina este izbăvirea, purificarea și multicolorul: Cu lumina / Botezând cerul dimineții / Pulsând și hrănind retina / Încălzind pământul inimii și dospind curcubeie... cu toate acestea suntem / Mirarea că suntem – „Mirare”.
Sunt fericit să asist la debutul poetic al Vandei Florea, o autoare plină de sinceritate și căldură, care nu se sfiește să creadă prin versurile sale. Fără îndoială, Catapeteasma luminii este o carte ce se merită citită, mai mult de atât, având darul de a deschide porți către lumea spirituală a cuvântului.

Ionuț Caragea