poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-24 | |
Nu am crezut că un desen animat în alb și negru poate să cuprindă atâtea emoții. Mă voi referi și eu la „Persepolis” în alb și negru.
Alb. „Persepolis” este în primul rând o poveste cât se poate de personală a unei femei independente. Că este vorba de o femeie, Marjane Satrapi, care se naște în Iran, și trăiește drama acestei țări este doar fundalul acestei povești. Marjane Satrapi știe să spună intim, cald și direct povestea sa. Probabil cele mai frumoase momente sunt acelea în care Marjane este cu bunica sa, cea care își pune iasomie în sân pentru a mirosi frumos, și de la care eroina învață să se respecte pe sine înseși ca individ și ca femeie. Însă, feminismul lui Marjane nu este acela al feminismului occidental, lozincă a egalităților, este doar expresia unui parcurs în a se descoperi pe sine însăși, și a învăța, alături de aceste personaj cheie care este bunica, să se exprime pe sine însăși. Personajele masculine sunt puternice, tatăl mereu protector, unchiul model de militant. Pe fundal un Iran în care este greu să trăiești dar care rămâne patria la care tânjește. Apoi este modul în care această poveste se transpune pe ecran. Un desen animat inspirat de comics-urile de bună calitate în maniera franțuzească (să ne amintim de Pif), într-un alb și negru care nu ne lasă să ne abatem cu ceva de la esențial, narațiune pură cu imagini. Negru. Filmul, din păcate, derapează uneori în momente de discursuri teziste despre Iran și politică, drepturile omului, cu alunecări stângiste, care sunt totuși salvate de scena cu accente ironice în care eroina se întâlnește în vis cu Dumnezeu și Marx. Deși Dumnezeu este omniprezent nu aflăm mare lucru despre religia din Iran și nici despre opțiunea lui Marjane în această privință. Este un aspect peste care autoarea păstrează tăcerea și în tonul intim general al poveștii această reținere crează un disconfort. Marjane pare să aibă un Dumnezeu personal și probabil încă dorește să fie noul profet al acestuia așa cum cu naivitate declara la vârsta copilăriei. Trecând însă peste aceste scăpări ale filmului, rămânînd atenți doar la experiențele atât de persoanale ale autoarei, un film deosebit, un spectacol fascinant pentru orice spectator, și, probabil, cu un plus de atașament pentru spectatoare. Păcat că atunci când am văzut filmul, l-am văzut într-o sala în care am numărat cu mine cu tot șapte spectatori.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate