Această sintagmă- Românul s-a născut poet - aură strălucitoare pe capul românilor, este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate să ne ia acest dar. În toate momentele vieții, noi românii, scriem și cântăm. Scriem și cântăm când ni se duc înaintașii, scriem și cântăm când ne vin urmașii.
În vremuri de restriște, românii au știut să ducă mai departe iubirea de țară și neam. Nu toți înaintașii au știut să scrie și să citească, dar doinele,baladele, poveștile și faptele de vitejie au fost transmise prin viu grai, din generație în generație, de multe ori ferite de urechi care nu trebuiau să le audă.
Frumusețea naturii pământului nostru, îndeamnă la meditație, îndeamnă la creație.
Deasupra tuturor este dorul. Niciun alt popor nu și-a însușit cuvântul -Dor. Dorul de mamă, dorul de nevastă, dorul de copii, dorul de țară. Când pe român îl cuprinde dorul, talentul poetic iese la lumină ca soarele când răsare, cum iese curcubeul după ploaie. Atunci românul este capabil de creații uimitoare.
Ne exprimăm atât de ușor, că unele popoare ne invidiază, ne invidiază nu tăindu-ne aripile, ci admirativ, încercând să fie și ele ca noi.
Vă invităm să trăiți în mijlocul nostru, să trăiți cu noi, să ne cunoașteți obiceiurile, să cunoașteți natura umană a românilor.
Însușindu-vă toate acestea, veți fi ca noi.