Aflăm din presa locală (Doamne, câte informații noi și pertinente aflăm din vasta presă jiană) că jucătorii unei echipe de fotbal au devenit, în ultima vreme, foarte credincioși. Că au chiar și un duhovnic al lor, căruia ei, fotbaliatorii, se spovedesc, în speranța că le vor fi iertate păcatele făcute în zilele dinaintea cantonamentelor.
Aș spune că asta este foarte bine. Înseamnă că lumea n-a murit de tot. Vreau doar să amintesc despre dobitocul ăla, care se ruga de Dumnezeu să-i dea noroc la loto. După cum ne spune istoria, dobitocul tot dobitoc a rămas. N-a învățat nimic nici după ce Sfântul Petru, la sugestia lui Dumnezeu, i-ar fi spus să cumpere naibii biletul ăla nenorocit și aducător de câștig, deci să facă un efort minim. De aici putem deduce lesne că Dumnezeu îți poate da ceva de mâncare, dar niciodată nu-ți va băga și în gură. După părerea unora, Dumnezeu e prea deștept - nu ca statul român - ca să încurajeze lenea și prostia. Așa că puteți, măi fotbaliatorilor, să vă rugați la toate moaștele galaxiei. Dumnezeu va fi orb, surd și nu vă va ajuta pentru nimic de pe lumea asta, dacă nu puneți osul la muncă. Iar dacă talentul vostru extraordinar nu vă va fi de folos nici așa, atunci cereți patronului vostru să vă trimită pe șantierele lui, să vedeți și voi cum se câștigă banul.
Și-apoi, noi chibiții nu vrem să vedem cât de evlavioși și de buni sunteți voi cu celelalte combatante. Noi vrem, pentru biletul pe care-l plătim, să vedem cum vă dați sufletul pe blestemata aia de iarbă și să nu ne mai batem muierile, când venim de la stadion plini de draci. Că și noi suntem creștini, nu numai voi. E chiar așa greu de înțeles?
Lăsând gluma la o parte, Ion Vianu spunea: "Credința se practică cu discreție, în intimitate, în biserică. Chiar Isus ne îndeamnă să ne rugăm în ascuns. Prea marea exhibare a religiei, asocierea ei cu politica, cu sportul, cu sfeștaniile, unde vrei și unde nu vrei, iau religiei ceea ce ar trebui să fie funcția ei principală: de a fi o alternativă la viața de toate zilele, un prilej de reculegere și de împrospătare sufletească..."
Sunt convins că preoții cunosc foarte bine acest aspect ecleziastic, dă-le Doamne sănătate că sunt oameni buni!
Despre cei care scriu prin ziare asemenea știri, crezând că dau lovitura, nu știm ce să zicem. Probabil, au stocul de publicabile pe terminate. Sau, poate, au rămas fără benzină în pix.
Le dorim să fie și ei sănătoși, pentru că mare nevoie avem de asemenea gazetari!