Îți spun sincer că în ultima vreme am unele îndoieli cu privire la eficacitatea celor scrise de. Chiar mă gândeam să-mi bag pixul în teacă ( ai înțeles bine, teacă nu tașcă, nu am nimic cu tașca unora) și să mă orientez către alte afaceri. Nu vreau, Doamne ferește, să spun că a scrie, la ziar sau aiurea, ar fi ceva neserios. Din contră, este foarte important despre ce scrii și mai ales felul cum poți să scrii. Ce spun, acum și aici, mă privește doar pe mine, nicidecum pe alții. Precizez asta pentru ca ziariștii locali, bine intenționați, documentați și iuți de condei, să nu-mi sară la beregată cu unghiera. Ar fi păcat să-și strice sculele pe o beregată expirată. Nu-i așa, prietene?
De fapt, despre altceva vroiam să scriu, nu despre neînsemnata mea persoană. Devierea aceasta (zic unii) mi s-ar trage de la faptul că nu m-a născut mama, din prima, ziarist doct și cu patalama la mână, că numai așa poți scrie ce trebuie și cum trebuie, numai așa poți avea în vârful pixului adevărul, știința și conștiința.
Dar să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Nu știu cum se face, dar, de la un timp încoace, ne trezim mereu cu câte o zi istorică pe cap. Așa cum a fost și ziua de 18 decembrie, 2006. Fericiți cei ce n-au murit până atunci. Au avut deosebita plăcere să vadă pe canalul Televiziunii Naționale, un spectacol cu adevărat istoric, oferit de conducătorii nației române, care au Condamnat, definitiv și irevocabil, Comunismul. La început am crezut că am nimerit pe tele-viziunea altei țări, care nu se afla prin bagajele mele geografice.
La deschiderea spectacolului, președintele - bădița Traian - într-o atmosferă de concordie ne mai văzută, a relatat națiunii despre lucruri pe care ea (națiunea) nu le știa. Asta pentru că nu a avut ocazia să se izbească cu capul de zidul Berlinului, al Chinei sau al cuștilor de beton. Din cele spuse de domn` președinte, am înțeles că începând cu această zi, toate concepțiile retrograde și marxist-leniniste, vor zbura din capul celor înșurubați în structurile statului român după 1989 și se vor duce în pustiuri, unde le e locul. Judecătorii vor împărți, jumi-juma, pedepsele cu inculpații. Nu va mai exista nici o eroare judiciară. Nici un vinovat nu va mai fi condamnat, iar cei cu totul întâmplător, găsiți vinovați de delicte… mărunte, comuniste, vor spăla dalele temnițelor cu Ariel și alte substanțe pentru deratizarea mediului ambiant. Odată condamnat, în fața selectului și numerosului public, comunismul va emigra definitiv din arealul carpatin și nimeni nu-și va mai aminti de el, începând cu acel Crăciun din anul fără de grație 2006. Toate punțile, dintre prezentul luminos și promițător și trecutul întunecat și odios, le-a luat apa democrației. Le-a împrăștiat în șapte zări și tot atâtea mări, iar prostimea română îl va uita definitiv pe criminal.
În acest context de efervescență publică, politicienii și conducătorii cu prințipuri comuniste, vor renunța, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, la drepturile, scaunele și șperțurile lor, în favoarea tinerei generații, care nu a fost atinsă de acest microb îngrozitor. Să nu vă culcați însă pe o ureche. Selecția va fi foarte riguroasă și mai ales democratică. Așa au hotărât mai marii noștri, că este mai bine mai târziu, de cât prea devreme!
S-a demonstrat încă o dată, chiar dacă nu mai era nevoie, în fața lumii întregi, că toți cei ce ne conduc sunt responsabili, onești, respectoși și serioși în momentele dificile ale nației. Odată ce ticălosul a fost mazilit, toate porțile Occidentului, Orientului Apropiat și Îndepărtat, ce vorbesc eu, toate porțile galaxiei se vor deschide, iar poporul nostru de fericiți, va păși voios și victorios, pe covoare persane, înspre ținuturi cu lapte și miere, pe care în prostia lui, nici nu le-a visat.
Ce nu prea am înțeles din acel spectacol a fost faptul că, deși, autorul se afla în sală, nu l-a observat nimeni. Politicienii au rămas cu gura căscată și cu fluierele în buzunare, captivați de magistralul cap de acuzare, rostit ferm și imperturbabil de către bădița Traian. Străjile, care trebuiau să-l lege fedeleș pe nemernic, au intrat în vacanța de iarnă a anului 1989 și nu au mai ieșit. De altfel cred că este o vacanță bine meritată, după atâția ani de muncă și luptă pentru binele țării și propășirea neamului.
Una peste alta, sunt bucuros și mulțumit, cu măsură, că politicienii și conducătorii noștri, dând dovadă de înalt spirit de sacrificiu, au mai făcut o treabă bună. Taman atunci când și cum nu era nevoie. Adică mai bine mai târziu decât mai devreme!!