Meseria de jurnalist este una fascinantă. Te afli mereu între oameni, afli care le sunt problemele și bucuriile, trăiești alături de ei, scrii în fond, despre și pentru ei. Să fii jurnalist însemană să fii curios, să afli evenimentele înaintea celorlalți, să ai un bun control asupra limbii și a cuvântului, să dispui de mult bun simț și să ai un bagaj de cunoștințe vast, din toate domeniile. Fie că este pe micul ecran, la radio sau la ziar, jurnalistul trebuie să-și informeze cu profesionalism publicul în legătură cu ceea ce se petrece lângă el și în lumea largă. Teoretic. Dar să aruncăm o privire și asupra realității din media românească.
Astăzi, mai toți care dau bine pe sticlă ajung să se numească jurnaliști. De la fotomodele complexate la prostituate, de la „cântăreți” și până la „actori”, toți fac presă. Accentul pe profesionalism nu se mai pune de multă vreme pentru că cine vinde bine și produce audiență are întâietate. Să luăm de exemplu știrile de la TV. Sângele, macabrul, drama dusă până la extremă, toate acompaniate de o muzică de fundal desprinsă parcă din filmele lui Hitchcock, transformă știrile din informație pură în spectacol de prost gust. Senzaționalitatea molipsitoare a lui Dan Diaconescu se oglindește astăzi în mai toate buletinele de știri. Dudui simpatice, care fac glume cu politicienii atunci când îi intervievează, indivizi care aleargă după Gigi ca să afle ce a mâncat de Revelion, și tot felul de așa-ziși oameni de televiziune, alcătuiesc breasla reporterilor TV care, cu mici excepții, sunt produși pe bandă rulantă. O altă televiziune, o altă mentalitate: o numește „jurnalistă” pe fosta „reporteriță” cu studii superioare, actuală prostituată: Laura Andreșan. Ca această ființa cu doi sâni- și atât- să fie numită jurnalist, ar trebui ca Pleșu, Liiceanu, Patapievici și alți corifei ai condeiului să se lase de meserie. Inutil să mai insistăm asupra nivelului scăzut de educație din presa audiovizuală. Scandaluri, sânge, horror, spectacole de joasă speță, toate fac rating, iar ratingul e bun atunci când vrei să speli creierele însetate ale unor oameni care din disperare și sărăcie, se refugiază în fața tubului catodic satisfăcuți că nu
și-au văzut propriile rude în carnagiul prezentat la știri. Ieri a fost Elodia și Mailat, mâine vor veni alții, poimâine alții și tot așa. Telenovelizarea publicului va continua până când acesta se va fi autosaturat. Puterea de schimbare stă tot în mâinile publicului, public care, să sperăm că se va hrăni în viitor și cu altceva decât cu „ciaodarwinisme” sau „ciocisme”.
Pe cât de seci ar parea, nici știrile meteo nu fac excepție de la fundamentarea acestui fenomen. La o televiziune cu bun simț, acest tip de „stiri” este prezentat de un specialist- si nu de un „actor” de telenovele sau de vre-o mândră blondă care iși mai trage putin fustița scurtă după ce arată pe hartă Nordul în Sud. La știrile sportive, în schimb, prezentatoarele se întrec în a-și etala decolteurile și coafurile, care mai de care mai shic, iar crestele date cu gel (de cea mai bună calitate) ale prezentatorilor se iau la întrecere cu cele ale personajelor de desene animate.
Sunt curioasă până unde va ajunge nesimțirea unor magnați din presa romanească. Presa a ajuns să fie o afacere din care mustesc șiroaie cu multe zerouri. Se spune că atunci când nu ai ceva de spus sau nu poți să te faci auzit, îți creezi o televiziune, scoți un ziar sau înființezi un post de radio. Așa se face că la majorat, România înca mai stă după fusta mamei. Cei care dispun de bani, de foarte mulți bani, își atacă adversarii în emisiunile propriului instrument media. Așa se face că la Antena 1,2 si 3 jurnaliștii angajați au un mod foarte „ciudat” de a trata problemele pentru că afilierea pe linie politico-conservatoare a trustului, este mai mult decât limpede. Am luat cel mai elocvent exemlu deoarece nu este nevoie de un efort major pentru a constata alinierea politică. Totul se învârte în jurul banilor, iar banii înseamnă putere.
Se pare că odata cu scandalul Watergate, când jurnalismul și-a căpătat denumirea de „câine de pază al democrației” și de cea „de-a patra putere în stat”, unii practicanți ai acestei meserii au tot încercat să-și întărească convingerile că ceea ce fac ei este unic și că ei de fapt, au inventat roata și apa caldă. Jurnalismul de buna calitate nu este profitabil. Anchetele în presa scrisă nu se mai practică deoarece sunt costisitoare, necesită timp mult, iar cititorul modern nu are timp să mai parcurgă pagini întregi de cuvinte.
Condeiele necizelate, stângăcia, lipsa de profesionalism alături de cea financiară și de timp, contribuie la conturarea imaginii jurnalistului contemporan. Dar, pe langă imaginea aceasta aproape gri a omului de presă, se întrezărește și jumătatea plină a paharului. Există totuși prin cotloanele întunecate ale meseriei de om de presă și jurnaliști care și-au menținut coloana vertebrală atunci când au fost bombardați și luați prin surprindere de setea macabră a omului de rând pentru senzațional și prost gust. Odata cu explozia bombastică din media românească, aceștia au fost puși la colț de pseudo-jurnaliștii apăruți peste noapte, fiind marginalizați. Cu toate acestea, ei nu au renunțat la stilou și au continuat să scrie sau să apară la televizor la ore inaccesibile publicului larg, făcând concurență emisiunilor interzise minorilor.
Astăzi sunt predominante emisiunile tv pe teme politice, talk-skow- urile târzii, unde un moderator vine cu un subiect și invitații își expun punctul de vedere, comentează în cunoștință de cauză... sau nu. Analiștii politici, care își dau cu părerea în funcție de grosimea plicului primit înainte de emisiune, au apărut și au împânzit micile ecrane în ultima vreme. Au mare succes. Diverși indivizi care până mai ieri erau anonimi, au ieșit din vizuini ca să ne explice nouă cum stau de fapt lucrurile și care este de fapt realitatea. Schimbi canalul, descoperi că adevărul îl deține alt „analist” politic, specialist și el. Cert este că avem mulți specialiști, „intelectuali” deveniți peste noapte vedete. Pe de altă parte, este trist că adevărații oameni de cultură și jurnaliști profesioniști stau în cămăruțele lor sau în spatele camerelor, apărând mai rar sau deloc pe sticlă. Ar trebui să profităm de existența lor și să nu mai încurajăm apariția de alte și alte emisiuni și hârtii de ziar inutile, care, până la urmă, nu ne îmbogățesc spiritual cu nimic.
Specialiștii spun că omenirea trece printr-un proces de globalizare- nimic mai adevarat; dar ceea ce ne interesează pe noi, românii, este cum reușim noi ca națiune să ne aliniem acestui proces. Este bine că febra globalizării ne-a cuprins și pe noi, dar vital în acest proces este ce anume ne avantajează și ce nu. Globalizarea implică alinierea și adoptarea unor reguli, idei, filosofii, stiluri pentru a deveni o unitate. Interesant de precizat este că această febră a cuprins și jurnalismul, care trece printr-un proces de schimbare. Copiem, în stilul nostru caracteristic, tot ceea ce considerăm că ar vinde bine, că ar prinde bine publicului din România. Grile de programe schimbate după trendurile occidentale, ziare tabloidizate, pe scurt, presă de scandal. Însă omitem factorii care au pus bazele unui sistem extrem de solid în presa occidentală: jurnaliștii specializati, și nu pseudo-specialiștii. Dacă aruncăm o privire peste granițe, vedem că în cele mai multe țari există o tradiție veche în ceea ce privește presa specializată. Există jurnaliști de genul acesta și la noi, însă prea puțini. Încurajator este faptul că am reușit totuși să copiem modelul televiziunilor orientate spre un singur gen: stiri, sport, muzică, seriale etc.; înspăimântător este însă faptul că pe piața românească au ramas foarte puține ziare de calitate, iar numărul celor de „gunoi” (trash papers/popular press), tabloide, a crescut foarte mult. O gândire dreaptă ne-ar îndreptăți să credem că odata cu reducerea numarului de ziare de calitate se reduce și numărul jurnaliștilor calificați să scrie în „presa de bun simț”. Însă spre surprinderea multora, și media scrisă se specializează. Ziariștii „fug” la ziare care se adresează unui public avizat unde se tratează numai teme politice, economice; întâlnim ziare-revistă de filosofie, ziare pamflet etc.
Într-o țara unde toți sunt specialiști și toți se pricep la toate, de fapt, nimeni nu știe și nu face nimic. Există totuși speranța că cei tineri, alături de cei care au reușit să-și păstreze verticalitatea de-a lungul timpului, școliți în instituții de specialitate și nu altundeva, să fie recunoscuți și să iasă în prim plan. Avem motive să credem că se va întâmpla curând acest lucru, pentru că avem confirmarea că în facultățile de jurnalism din întreaga țara există oameni, dornici de afirmare, școliți de profesioniști. Cu toate că trăim într-o țară capitalistă, putem totuși spera că stimulentele și plicurile cu bani nu vor mai avea întâietate asupra informației și că omul de presă va avea curajul să spună adevărul lumii pe care o constată, așa cum i se prezintă, fară comentarii inutile și partizane. Din ce în ce mai mulți oameni invocă „puterea telecomenzii”, luând astfel partea jurnaliștilor „mânjiți”. Afirmația aceasta are și ea două tăișuri. Pe de o parte nu putem interzice într-o țară democrată, așa cum pretinde România că ar fi, abolirea sau interzicerea cuiva în a-și exprima părerea, însă pe de cealaltă parte, nu putem permite nici îndobitocirea și spălarea creierelor celor mai slabi de îngeri, celor care nu au capaciatatea de a discerne între calitate și prost gust. Iată de ce, de cele mai multe ori, caștig de cauză îl au cei care nu au scrupule, cei care calcă în picioare ceea ce alți au încercat să clădească și anume, o societate deschisă la minte.
Jurnalistul joacă un rol mai mult decât important în clădirea personalitătii publicului său. Este, dacă vreți, unul din pilonii de bază ai formării și consolidării omului modern. În ultimul timp a devenit o modă ca noi toți să invocăm lipsa timpului. Chiar și cei care nu fac nimic cât e ziua de lungă invocă lipsa timpului, iar sintagma „nu am timp nici de mine”, a devenit deja un cliseu. Iată de ce jurnalismul de astăzi a trebuit să se adapteze la viteza secolului în care trăim. Iată de ce, într-o pauza de 5 minute, oamenii vor să fie puși la curent cu ceea ce s-a întâmplat în jurul lor și în lume. Iată de ce sunt atât de importanți jurnaliștii. Modelează, șlefuiesc personalități, împământenesc idei și credințe, și tocmai de aceea trebuie să fie specialiști în ceea ce fac.