Picnic de toamnă

Paralel, mă întind la soare și accept să fiu bătut fără milă de micii lui dinți. E toamnă, gândul la iarna nemiloasă mă pune iar pe gânduri și îmi nu îmi dă pace nicicum. Sunt atât de precaut să nu mai am problemele atât de periculoasepe, pe care mi le pune frigul de atâtea ori. Numai un mic guturai, m-ar putea costa libertatea de mișcare, de care am atâta nevoie.
În sfârșit, mica Ghionoaie și cu puii ei m-a băgat în seamă. Nu puteam să stau așa la soare, fără să ating micului meu scop, cu o mică parte de efort generos. “Iacătă… sunt și eu bun la ceva!” Mă autoconsolez cu toată buna știință că tot ce voi face v-a fi din plin gustat de familia mea.
Focul și toate cele, sunt pregătite. Fripturile sfârâie pe grătar. Ghionoaia mă obligă să plătesc pentru toate acele clipe fericite pe care le petrec alături de ea și puii ei. Sper să am suficientă mâncare să ajung pe tărâmul cel bun, adică să mă mai duc la munca care le aduce pe toate după sine. Mai mult stres, dar mai puține ore grele petrecute alături de cei dragi, cum le place tuturor să-i descrie prin toate cărțile. Că doar știm cu toți, ochi care nu se văd, se iubesc mai tare! Sau mă rog! Ceva schimbat pe ici pe colea, dar sunt sigur că acum vorba se potrivește ca o mănușă, autorul ar fi și el, tare mulțumit de conținut.
O singură minge, doar atât! Oare cine ar fi grezut că poate strica aproape totul! Bine… că acum, să fim un pic serioși! Sunt ele și alte locuri în care se strică totul, dar mi’ te’, o amârâtă de friptură și un mujdei de usturoi!
Numai o mustrare ca la carte, era binevenită în tot ansamblul acela, iar eu nu a trebuit decât să bag nasul în pământ, să tac din gură, pentru că eram vinovat! Ce să mai! Uitasem să cumpăr vestitele farfurioare de plastic, pentru astfel de împrejurări.
În sfârșit, după ce am mâncat bucățelele! Care după unde am putut, mai bucuroși fiecare, că am prins o bucățică de pătură mai curată sub ele! Am ridicat întrebător sticla de vin în sus. Bineînțeles că atât mi-a fost! Adică după ce că nu sunt în stare să cumpăr niște farfuri, friptura s-a mâncat până și după pătură, că dacă o făcea Ghionoaia se arunca de acolo, mai am pretenți să beau și vin! Adică… eu să stau bine merci în dreapta și ea să se strseze cu jigodiile de pui! Păi nu-i e de ajuns cât muncește pentru ei toată săptămâna, acum când a venit la iarbă verde, să se odihnească zice-se, îi iau și această plăcere! Sunt mulțumit din nou, că am scăpat cu viață și accept mulțumit de razele de soare ce au mai rămas.
Toată lumea e mulțumită în final. Toți sunt veseli, cu gura până la urechi. Eu stau pe o mână la soare, ațipind din când în când, pe colțul meu de pătură, rămas curat. Zâmbesc, pentru că sunt mulțumit, pătura a rămas totuși intactă. Altădată… pe când eram eu copil! Păturile aveau mult mai mult, de suferit.
O frunză adusă de vânt, îmi cade pe mână și mă anunță trist, că s-ar putea să fie ultima reprezentație de acest fel, pe anul acesta. Nimic nu mă întristează mai tare ca frigul și umezeala. Mă ridic și trag cu nesaț aer în piept. Încerc să-mi fac și eu numărul, ca frunză ce sunt în vara vieții mele.