Cu ochii triști privesc la fericire. Nimic nu mă mai leagă de ea. În ziua de azi, oamenii nu se mai respectă unii pe alții. Toți pretind respect, dar acești “toți” nu respectă pe nimeni. Nu era oare un pasaj în Biblie care zicea: “Ferice cei săraci cu duhul, căci acelora este Împărăția Cerurilor”? sau poate acești “toți” se gândesc doar la : “Cere și ți se va da”? Oare ei nu știu că respectul nu se cere, ci se câștigă? Oare în ce galaxie virtuală își fac veacul?

Tocmai se auzi o voce: “Ar trebui să te duci și tu într-o discotecă, în loc să stai cu cărți și caiete în față seară de seară!”. Era doar o femeie proastă pentru care viața înseamnă doar discotecă, baruri, restaurante, bani, cumpărături sau … “shopping” cum zice ea. Viața pentru ea mai înseamnă mașini, bijuterii, un iubit prost și un amant plin cu bani, excursii în toate țările posibile etc. Dar cultura nu are loc în viața ei? O carte, o piesă de teatru?

NU sunt de acord cu ideea că fiecare om are prioritățile lui. Cultura ar trebui să aibă toată lumea!

Ce surpriză plăcută am avut ieri când m-am dus la pâine. De-abia ce-mi cumpărasem o carte și am intrat la brutărie după d-ale gurii.Vânzătoarea, o bătrânică la vreo 60 ani vede cartea și zice:” Petrescu…care vedea iubirea ca pe un proces de autosugestie…” și oftează. Am privit-o zâmbind, zicându-mi în gând: “Iată că mai e un strop din Petrescu în orașul acesta plin de mizerii”.
Ajungând acasă voi da de femeia ce… “are alte prioritati” … și-mi zic: “Câți ca ea! Lumea se duce…și nu lasă nimic bun!”