Asa exclamà musulmanii !
Mà întreb ce religie are Dumnezeu ? Credeti cà-i ortodox ? Probabil cà-i catolic, ori protestant, dacà nu o fi musulman ori, chiar ateu...
Întrebàrile acestea revin la fiecare sàrbàtoare religioasà în care verva misticà a credinciosilor se manifestà în plinà zi ca sà se vadà cà nu-s atei, cà si-au umplut inima cu pietatea biblicà, coranicà ori toraicà si s-au achitat cu demnitate de obligatiile impuse de religie. Societatea stabileste reguli, un fel de jaloane între care trebuie sà trecem ca sà nu fim exclusi.
Oare, suntem obligati sà credem în Dumnezeu ? De ce ?
Sà admitem cà Dumnezeu a creat omul. Asta înseamnà cà noi suntem un sub-produs al creatiei, un element divizibil, adicà divin, cu alte cuvinte; Dumnezeu însusi. "Dumnezeu e unic !" Probabil, dar creatia lui e un element legat în mod direct de creator, la fel cum e legat romanul cu scriitorul care, cu toatà obiectivitatea artei sale, ràmâne subiectiv.
E'ul dispare în contopirea cu divinul.

Noi, nu mai suntem "însine" decât numai când încetàm sà mai fim acel sub'produs divin ori când ne eliberàm de el în mod teoretic, asumându-ne singuri existenta. Dar si în cazul acesta, începutul si sfârsitul existentei noastre ràmâne sub un control extern, fie el divin sau de altà naturà. Intervalul dintre cele douà extreme poate fi modificat, ceea ce reprezintà viata, sau soarta, ori existenta pàmânteascà.

Càderea E'ului eliberat de sub tutela creatiei divine implicà disparitia fiintei materiale si spirituale, asa cum e cazul ateilor.
Dimpotrivà, pentru un credincios, càderea reprezintà doar o etapà deoarece E'ul e multiplu ; material si spiritual. Creatorul, din care facem parte e spiritual pe când creatia, adicà noi însine suntem materie efemerà, adicà transformabilà. Cele douà stàri depind de elemente diferite care nu reactioneazà la fel în cazul càderii, adicà a mortii.
E'ul uman poate fi transpus în E'ul spiritual, sau invers, pe calea stabilità între "creatie" si "Creator", creatie care a devenit ea însàsi un element apt perpetuàrii creatiei. Altfel zis ; creatia depàseste Creatorul ca vector si generator.

Un credincios e insensibil disparitiei : el nu moare ! Credinciosul va rezista schimbàrii prin transpunerea în cealaltà formà a E'ului multiplu. Materialul va trece în spiritual, sau invers.

Dumnezeu nu poate fi conceput în mod material deoarece EL nu existà, ci este. Materia pàstreazà memoria formei pe când spiritul nu are formà. Chiar si elementul lichid îsi poate însusi calitatea aceasta, sub anumite conditii. Spiritul e sentiment, impuls primar sau imaginatie.

Cu toate astea, divinul ia forma si memoria materiei în momentul când va fi asociat acesteia dar revine la forma neutrà la capàtul fiecàrui ciclu ca sà capete o formà nouà, sà perpetueze adaptarea spiritului în functie de nevoile materiei.

În concluzie : spiritul nu depinde de materie. El se manifestà doar prin aceasta. Totul depinde de credintà.

Iatà de ce putem exclama : DUMNEZEU E MARE !
N-are importantà ce religie o fi având Dumnezeu, ori dacà o fi ateu. Esential e sà credem în interiorul ori înafara unei religii.


Paris le 12 avril 2007 André Isip