poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8304 .



Am învățat...
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Turtle ]

2007-09-28  |     | 



Prima mea școală, a fost Tribunalul. Acolo am învățat să întreb “Unde e tata?” și să primesc un alt răspuns decât cel pe care îl vreau. Am învățat că Adevărurile mele pot fi altele decât ale celorlalți. Am învățat atunci ce înseamnă prima sângerare. Fetele află ceva mai târziu.
Când am mai crescut puțin, mi-a devenit Profesor Muntele.
Acolo am învățat că dacă vreau să trec o apă, trebuie să mă ud pe picioare. Am învățat că dacă îmi place Pădurea, trebuie să învăț să cunosc Stelele, pentru că atunci când te apucă noaptea în Pădure, e foarte puțin probabil să mai vezi luminile Orașului. Am învățat că Florile frumoase, cresc în locuri la care se ajunge greu. Am învățat că dacă vreau să ajung la înălțime, trebuie să urc, începând de la poale. Am învățat că cine urcă la înălțime fără să fi pășit, coboară tot atât de repede pe cât a ajuns și va căuta mereu altceva, fără a se mulțumi vreodată cu ceea ce găsește. Am învățat că atunci când urci, ți se usucă gâtul, transpiri, obosești și dacă te oprești prea mult și ești prea atent la toate acestea, te vei așeza jos. Am învățat că atunci când te-ai așezat jos, primul gând trebuie să îți fie la prima culme pe care vrei să o descoperi; altfel, picioarele refuză să te mai asculte și oboseala va face șederea atât de dulce, încât vei uita de unde ai plecat și încotro te îndrepți. Am învățat că atunci când urci, trebuie să te oprești doar atunci când picioarele refuză să te asculte, când inima ta ajunge să bată în urechi, în stomac, în gât, când transpirația îți intră în ochi și te ustură, când rucsacul din spinare atârnă mai greu decât tine. Am învățat că atunci când în timpul urcușului simți toate astea, te afli foarte aproape de un izvor de munte. Am învățat că atunci când ai ajuns la izvor, primul lucru pe care trebuie să îl faci, este să iei o gură de apă fără să o înghiți, să lași gâtul să se umezească, să îți scufunzi fața în oglinda micului găvan de apă și să aștepți cu fața scufundată, până când prin pleoapele care acoperă ochii, începi să vezi lumina Stelelor; abia atunci poți să respiri și să bei apă pe săturate; altfel setea va rămâne și singurul lucru la care te vei gândi este oboseala din picioare și bubuitul din urechi. Am învățat că după ce m-am săturat de apă, trebuie să dau capul pe spate, pentru a putea vedea Soarele strecurat printre crengile Pădurii și frunzele copacilor, altfel voi rata clipa în care Pădurea îmi va vorbi, spunându-mi care e drumul cel mai bun. Am învățat să iubesc mușchii și lichenile, pentru că dacă drumul prin Pădure este foarte lung și ai ajuns la desișuri, sunt singurii care știu drumul bun, mai ales pe timp de zi, când toți ceilalți își închipuie că știu. Am învățat că, despre cei care merg prin Pădure ziua și trec fără să observe mușchii și lichenii, aduc vești echipele Salvamont. Am învățat că atunci când cade ceața, întinzi mâna și detetele tale dispar în ceață, este bine să te așezi jos și să îți amintești fiecare pas pe care l-ai străbătut. Am învățat că în aceste clipe de ședere, la un moment dat, vei descoperi cu surprindere Soarele dinăuntrul tău, și că Lumina lui, va face să treacă neobservate clipele de amânare pe care ți le impune Ceața.
Apoi, a venit Școala. La școală, am învățat să scriu și să citesc. Am învățat că Muntele este periculos și că trebuie să merg cu cineva atunci când vreau să fac excursii la Munte. Am învățat că atunci când întreb pe cineva dacă vrea să meargă cu mine la Munte, el vrea să știe dinainte “Unde”. Am învățat că dacă îmi pune cineva această întrebare și îi răspund “Oriunde” va trebui să aleg între a merge singur, sau a renunța la Munte. Am învățat că oamenii mari pun preț mai mare pe Școală decât pe Munte și că, dacă vreau să pot să mai merg singur la Munte, trebuie să învăț să-mi împart Timpul între Școală, lecții și Munte. Am învățat atunci poate pentru prima oară că, dacă tai Timpul în felii, doare. Am învățat că după ce ai tăiat Timpul în felii, trebuie să alegi foarte bine ordinea în care le pui una după alta, altfel mereu va ieși o felie lipsă. Am învățat că cei mai mulți oameni mari mă întreabă mai curând ce am învățat la Școală, decât ce am învățat la Munte. Am învățat că unii oameni se tem de Munte și refuză toată viața să urce, fie și o colină. Am învățat că atunci când am căzut jos, cei mai mulți râd, o parte îmi întorc spatele cu dispreț și pentru o altă parte, par a fi invizibil. Am învățat că atunci când mă aflu jos, dacă cineva îmi întinde mâna să mă ridic, va fi privit la fel ca și mine, care am căzut. Tot la școală, am observat că atunci când povestesc despre Munte, colegilor le place. Ciudat fapt însă, am mai invățat că trebuie să spun multe povești despre Munte până să reușesc să conving pe cineva să urce cu mine. Mie mi-a plăcut întotdeauna să merg și abia după ce am ajuns la Școală, mi-a dat în gând că ar trebui să cer voie; și asta s-a întâmplat abia după ce am făcut ceva ce alții se tem să facă. De cele mai multe ori însă, mi-am amintit să o fac, abia când eram deja pe drum. Așa am învățat ce e bătaia. Așa am învățat de asemeni că uneori trebuie să alegi durerea, dacă vrei să faci altfel decât îți dau voie ceilalți. Am învățat că oamenii mari interzic copiilor să facă acele lucruri pe care ei înșiși se tem să le facă. Am învățat că dacă faci un lucru care ți s-a interzis, de cele mai multe ori, mănânci bătaie. Mai târziu, când raportul de forțe s-a schimbat, am observat că bătaia se transformă în reproșuri, oprobiu, izolare, critică --- mai vehementă sau mai puțin vehementă. Am învățat că vehemența cu care sunt criticat, depinde de câți vor să mă critice; cu cât sunt mai mulți, cu atât vocile lor se transformă mai ușor în urlete. Am învățat că cei care mă critică, mă vor urî dacă voi continua să fac ceea ce cred eu că e bine. Am învățat că nu contează pentru cei care mă critică, faptul că fac ceea ce cred eu că trebuie. Am învățat că dacă am căzut la un moment dat, e mult mai important pentru cei care m-au criticat, să-mi spună în cor că mi-au atras atenția, decât să-mi întindă mâna să mă ridic. Am învățat că după ce sunt criticat, dacă fac ceea ce mi se spune să fac, îmi fac mult mai ușor tovarăși de drum, dar mult mai greu sau deloc, prieteni.
După ce am învățat să scriu și să citesc, am învățat că scrisul și cititul pot fi folosite pentru a îți pune gândurile în cuvinte; așa s-a născut ceea ce mai târziu avea să se numească, simplu, “Caiete”. Am învățat că dacă scriu ceea ce gândesc, oamenii devin curioși și vor să citească. Am învățat că după ce citesc ce am scris, unii se bucură, alții încep să viseze, alții tac o vreme după care încep să îmi pună întrebări, alții mă iau în râs și în fine, unii mă critică, de cele mai multe multe ori, înainte de a termina de citit. După ce am început să îmi scriu gândurile pe hârtie am învățat că dacă le citesc după o vreme, descopăr amănunte, detalii, pe care atunci când am făcut ceva, le-am scăpat din vedere; așa am îvățat că detaliile contează și că atunci când scrii, faci loc în mintea ta unor detalii care, există în altă parte decât în mintea ta: înăuntrul tău. Am învățat de asemeni că dacă descoperi detalii care ți-au scăpat, trebuie să rescrii paginile respective, dacă vrei ca acele detalii să rămână la îndemână; altfel, ele se întorc undeva, înăuntrul tău, înainte să fi apucat să le descoperi. Am învățat scriind, că există două feluri de “înăuntru”: în mintea mea și în altă parte. Mi-a trebuit însă mult Timp să învăț de unde anume “dinăuntru” vin acele detalii. Am învățat după ce am descoperit acest “înăuntru” misterios, care este altceva decât Mintea, că cu cât scot mai multe detalii de acolo, cu atât el devine mai mare. Așa am învățat ceva neobișnuit pentru mine și am observat că și pentru mulți alții: cu cât exersezi mai mult și mai des acest mecanism, cu atât înveți mai repede. Am învățat că după ce citesc ce am scris, este interesant să citesc și ce au scris alții. Am învățat pe urmă, că după ce citești ce au scris alții, descoperi că mulți dintre pașii pe care i-ai făcut tu, i-au mai făcut și alții și totuși, sunt detalii pe care doar ei le-au descoperit. Așa am învățat că dacă țin cont de detaliile celor care au parcurs același drum pe care merg și eu, ajung mai repede unde vreau. Am învățat că dacă cel care scrie se află destul de aproape de tine, este mai avantajos să îl întrebi cum a ajuns unde se află, decât să aștepți să citești. Am învățat că atunci când întreb, trebuie să întreb altceva decât am citit, dacă vreau să capăt un răspuns. Am învățat că dacă întreb ceva din ceea ce este scris înainte să fi citit, mi se va retrage dreptul de a întreba. Am învățat că dacă pierd dreptul de a întreba, e foarte greu să îl recâștig și uneori atât de greu, încât pot să consider că în practică, este imposibil. Am învățat că atunci când citesc, unele cuvinte parcă ar fi muzică, iar altele zgomot. Am învățat că dacă omit să citesc și să întreb înainte de a face ceva, durează mai mult până termin de făcut și mă simt mai obosit. Am învățat mai târziu că dacă semnez ceea ce fac, mă ajută să mă ridic deasupra faptelor mele. Am învățat că atunci când mă ridic deasupra faptelor mele, încep să văd detalii noi și să am o altfel de imagine asupra a ceea ce am făcut. Am învățat după ce am început să mă ridic deasupra faptelor mele, că unele dintre ele se înlănțuie și formează un drum, un parcurs, iar altele, se abat de la el. Am învățat de asemeni că este important să îmi semnez faptele, pentru că atunci când mă ridic deasupra lor, încep să văd faptele altora și dacă unele din faptele mele sunt fără semnătură, mi-e greu să mai găsesc sensul lor. Am învățat după ce am început să îmi semnez faptele, că pentru mine e mai puțin importantă semnătura, decât pentru cei care vin în urma mea. Am descoperit că semnătura e ca un marcaj pe un drum și atât. Îți arată pe unde a trecut cineva, drumul pe care l-a parcurs. Cine este acel cineva, afli abia când legi faptele de semnătură. Am învățat că hoții, mincinoșii, escrocii și alții asemenea, refuză să își semneze faptele, pentru a putea profita de neatenția celor care uită să și le semneze; am învățat de asemeni că tot ei, fie își însușesc faptele nesemnate de alții, fie le pun pe ale lor, în dreptul celor care uită să semneze, pentru ca mai apoi să asiste la un spectacol. Tot ridicându-mă deasupra faptelor mele, am învățat că cei care și le semnează, ajung mai departe decât ceilalți. Am învățat că din cauza lipsei exercițiului de a semna, unii confundă semnătura cu faptele și de aici, cu făptuitorul. Am învățat că există și unii oameni care copiază semnăturile altora. Am învățat la Școală, că dacă ai lecții de făcut, trebuie să ți le faci. Am învățat că dacă lecțiile nefăcute, te conduc într-o bună zi în situația de a le face pe cele din urmă, pentru a putea merge mai departe. Am învățat atunci când a trebuit să-mi fac lecțiile din urmă, că unele pot fi lăsate nefăcute, dar unele trebuie făcute. Am învățat că dacă te duci singur la Profesori să-ți verifice lecțiile, e mai bine decât dacă aștepți să vină să te controleze. Am învățat că atunci când aștepți să vină să îți controleze lecțiile, se adună multe necontrolate și sunt foarte multe șanse să iei o notă mai proastă și pe lecțiile făcute foarte bine. Am învățat că dacă sunt ascultat și am omis să îmi fac lecțiile, există Profesori pentru care contează mai mult că am știut, decât ca am omis să îmi fac lecțiile. Am învățat că Profesorii adevărați apreciază mai mult ceea ce ai învățat decât ceea ce ai memorat. Am învățat că Profesorii adevărați te învață mai degrabă CUM să înveți decât CE să înveți. Am învățat că Profesorii adevărați, te învață povestindu-ți greșelile lor, mai degrabă decât ce trebuie să faci tu.

Timpul a trecut. Am terminat școala generală și așa am învățat că, în viață sunt clipe în care trebuie să iei hotărâri care pot să îți schimbe viața, cu toate că Timpul în care le iei, e la fel de scurt ca pentru oricare altă hotărâre pe care ai luat-o până atunci. Așa am învățat că în astfel de clipe, dacă ai reușit să îți scrii gândurile, este foarte folositor să le citești, sau, cel puțin să citești ceea ce au scris alții, pentru că asta te ajută să te hotărăști mult mai repede.
Am învățat înainte de a începe liceul, că ultima vacanță de școlar, deși are tot atâtea zile, e cea mai scurtă din câte le-am avut.
Am mai învățat că atunci când scrii, trebuie să te gândești la cineva pentru care scrii, în afară de tine.

Atunci când am început să scriu “Am învățat...” m-am gândit la un bărbat și două femei. Am să încep prin a numi femeile, pentru că sunt bărbat și am învățat că îmi pot permite luxul de a rămâne în urma unei femei, fără ca asta să mă facă mai puțin bărbat, iar pe femeie, mai mult femeie. Dar am învățat că dacă te afli în urma unei femei care cade, o poți ajuta să se ridice mai repede decât când te afli înaintea ei. Mai fac asta, pentru că am învățat că atunci când cade o femeie, rănile vizibile, de cele mai multe ori sunt mici, superficiale și ascund răni invizibile, uneori mari. Am mai învățat că rănile inviziblie ale unei femei, o fac mai urâtă și am învățat că bărbații se uită mai curând după o femeie frumoasă decât după una urâtă, dar omit să se întrebe de câte ori urâta a rămas în urma lor, a căzut și ei au mers mai departe.

Numele primei femei pe care am avut-o în minte când am scris, poate îl voi afla într-o zi. Pseudonimul ei, este “Vulpea_hoatză”. Vreau să știu numele acestei femei, pentru că îmi place să știu față de cine am datorii de plătit, cu atât mai mult cu cât mi se întâmplă foarte rar să fiu dator. În general, alții rămân datori la mine. E posibil însă ca eu să fi făcut unele greșeli care să îndreptățească anonimatul. Totuși, am învățat că atunci când mi se explică unde am greșit, e mai ușor să îndrept greșeala, iar când explicațiile întârzie, greșeala se repetă, sub o formă sau alta, pentru că învăț mult mai încet.
Pentru cea de-a doua, al cărei pseudonim este “TheUnknownGirl”, am reușit să aflu numele, într-un târziu... Este IRINA ALEXE. Citiți-o! Sunt sigur că vă veți întoarce pe situl ei!
În fine, bărbatul pe care l-am avut în gând când am început să scriu, se numește Octavian Paler. Am învățat să îl respect și să îl iubesc pe acest om, în ziua când, prin anul 1990 la televizor, întrebat fiind de ce evită să apară pe posturile de televiziune, acesta a răspuns cam așa:
“Eu am făcut revoluția în papuci, așezat comod în fotoliul meu de pensionar, în fața televizorului. Am considerat că e mai nimerit să îmi continui viața de pensionar, decât să ocup pe ecran locul celor care au făcut revoluția pe străzi, în bătaia gloanțelor.”
Acum, acestor trei Ființe, le datorez mult. Astăzi, nu știu dacă voi apuca ziua în care să sting această datorie. Singurul lucru pe care pot să îl fac ACUM, ASTÃZI, este să le dedic aceast eseu, numit “Am învățat...”
Vreau de asemeni să dedic acest eseu tuturor celor care au citit, citesc și vor mai citi ceea ce scriu. Lor le datorez Timpul pe care mi l-au acordat când m-au citit. Pe unii, poate voi ajunge să îi cunosc, pe alții, cu siguranță, nu voi apuca. Nimeni nu poate ști ce îi rezervă clipa următoare, deci fac ce se poate, ACUM.
Dedic acest eseu de asemeni și celor care nu m-au citit și nici nu mă vor citi vreodată. Într-un fel sau altul și de la ei am căpătat ceva, fie că știu, fie că o să aflu, fie că nu voi afla niciodată.
Viața este de cele mai multe ori mai scurtă decât credem și mai lungă decât ne imaginăm.
Am să închei spunând că dacă în minte i-am avut pe acești trei semeni ai mei, în suflet, l-am avut pe DUMNEZEU. Între timp, am învățat că el este Numitorul Comun, în care se topesc toate deosebirile și în care nimeni nu este nici urât, nici frumos, nici deștept, nici adormit, nici inteligent, nici prost, nici zgârcit, nici filantrop, nici... Pur si simplu, ESTE.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!