Poate că nu eram îndemnat de forul interior să scriu poezie sau proză poetică, dacă nu-mi plăceau poezia și proza poetică ca și mijloace plăcute, interesante și incitante de exprimare.

Publicând primele versuri și proză într-o revistă școlară, am trăit cu emoția unei împliniri pe care ți-o dă posibilitatea exprimării relativ libere (în ciuda cenzurii literare și ideologice de atunci).

Am căpătat mai multă încredere în mine, am înțeles că sunt capabil de creație și am iubit creația literară pentru iluzia libertății de eprimare.. pentru că valida autoritatea unui nou creator..

Mi-am propus să devin scriitor cândva, mai spre bătrânețe, ca mijloc de împlinire personală prin reflectarea puterii mele de creație în cultura vremii.

Creatori ne numim și noi, oamenii..la altă scară decât Creatorul suprem..

Avem în noi gena creației..si poate gena distrugerii..


Creația literară se fundamentează, cred, pe sensibilitate și imaginație fecundă, pe capacitatea de a vibra la realitățile înconjurătoare, așa cum o frunză, în adierea vântului molcom, vibrând și tresărind ușor, transmite ochilor noștri ceva din tainele Lumii în care ne-am trezit...

..aplecați cu gravitate asupra puterii nebănuite a cuvântului..exersând-ne capacitatea de comunicare, putem deveni niște artiști ai cuvântului...

..asta putem fi, unii din noi, iubind creația literară..