Tendințele de maghiarizare prin școală au atins punctul culminant când contele Alberet Apony propune, iar parlamentul votează, articolul de lege XXVII/1907. Legea precizează scopul școlii în felul următor: „Fiecare școală și fiecare învățător, fără considerare de caracterul școlii și împrejurarea că beneficiază de ajutor sau ba, se datorează a dezvolta și întări în sufletul elevilor spiritul de alipire către patria maghiară și conștiința aparținerii la națiunea maghiară. Punctul acesta de vedere trebuie să predomine întreaga instrucțiune.” 1)
În baza acestei legi toți învățătorii confesionali au fost declarați „oficianți publici” și înainte de a fi încadrați trebuiau să depună următorul jurământ: „Eu… învățător ordinar jur pe Dumnezeul viu că față de Majestatea Sa Regele meu apostolic, față de patria mea maghiară, față de conștiința aceluia mă voi purta cu credință tare și nestrămutată, voi păzii legile sancționate ale țării, obiceiurile legale ale autorităților din țară, asemenea datorințelor împreună cu oficiul meu de învățător le voi îndeplinii întotdeauna conștiincios, cu credință și cu acurateță și tinerimea încredințată îngrijirii mele voi educa-o în dragoste față de patria maghiară. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”2)
Odată depus acest jurământ învățătorul era obligat să respecte și celelalte articole din legea XXVII. Articolul 19 prevedea „în școlile populare cu o limbă de predare ne maghiară, ori beneficiază de ajutorul statului ori ba, limba maghiară este a se propune în toate despărțămintele în așa măsură ca un elev, cu limba ne maghiară, după terminarea anului al IV-lea de școală să-ți poată cu înțeles a-și exprima gândurile în limba maghiară atât cu graiul cât și în scris”3)
Încercând să se aplice aceste prevederi ale legii se spera că maghiarizarea se va înfăptui repede. Apony arăta că „ școala care n-are în vedere principiul că cetățenii unguri aparțin necondiționat și exclusiv patriei maghiare degenerează într-o școală de păcătoși și de trădători, care școală merită tot atât de puțin să fie tolerată ca și o școală infectată de ori ce fel de imoralitate” 4)
Împotriva Proiectului de lege și apoi împotriva Legii se ridică presa românească și oamenii de cultură, români, ai timpului. „Telegraful Român” făcând un istoric al amestecului în treburile școlare românești ale autorității politice atrăgea atenția că „Nici când școala românească din Transilvania nu a fost mai amenințată de pericolul amestecului politicii maghiare în numele rațiunii de stat și cu scopul declarat al deznaționalizării prin școli” 5
„Foaia Poporului” arată că „Legea Aponny este păgubitoare și prevede urmări dăunătoare pentru copiii care vor intra în școala poporală, pentru poporul român care va fi împiedicat în înaintarea sa culturală” Față de acest pericol se îndeamnă la vigilență: „Să ne deșteptăm din somnul de moarte, să ne adunăm toate puterile, să nu lăsăm a fi noi cei mai slabi. Să arătăm poporului cât de stricător ar fi acest Proiect dacă ar deveni lege, pentru biserică și școală. Să arătăm poporului că noi pentru el luptăm și atunci mai bucuros, mai plăcut ar plăti leafa învățătorilor.6)
Octavian Goga scria plin de amărăciune: „Condeierul viitorului, care va trece în răvaș frământările neamului pe acest pământ, va trebui să se oprească o clipă în alergarea lui pe hârtie și apăsând slova, va scrie cu amărăciunea dreptății jignite: iar în anul 1907 a gătit stăpânirea cel mai jalnic dar de paști semințiilor care hrănesc țara ungurească, le-a luat școala” 7)
Începând cu anul 1907 „ASTRA” suprimă partea literară și științifică a revistei „Transilvania” care va apărea numai odată la trei luni. În „Cuvânt de închidere Goga arată că nu preocupările literare sau științifice pot aduce lumina la sate, lumină care odată culegea Apony începe să se stingă ci „învățătura de popularizare a condeierilor care înțeleg meșteșugul apropierii de sufletul și mintea țăranului nostru” În acest scop se aduce la cunoștința cititorilor că va apărea revista „Þara Noastră” care era menită să pătrundă în toate păturile poporului nostru și în deosebi la sate”
În nr. 1 al acestei reviste același autor scria „Pusu-ne-am în gând și noi, fraților români … să scriem pe înțelesul tuturora. Gândul nostru fost-a să dăm poporului învățătură, să cunoască cine au fost strămoșii noștri, cine suntem azi noi și ce vrem noi ca mâine să fie copiii noștri” face apoi apel la intelectuali spre a susține revista subliniind legătura dintre intelectuali și popor atât sub aspectul originii sociale cât și a obiectivelor și ideilor naționale. „Noi care învârtim condeiul astăzi avem un moș sau un tată care se poartă în opinci…numai noi putem fi sfătuitorii acestor oameni lipsiți de sfat, batjocoriți în întreaga lor viață de ceata mincinoșilor fără număr și despuiați de toți tâlharii pământului”8)

Note:
1)L., Triteanu, „Școala noastră între 1850- 1916”, Sibiu 1919, p. 22
2)Idem, p. 22
3)Idem, p.23
4)Idem p.28
5)Ioan, Lupaș „Școala și politica” în Telegraful Român, 1905 nr 107, p, 449-450
6)„Foaia Poporului”, 1907, nr. 12, p.112
7)O., Goga, „Însemnările unui trecător – crâmpeie din zbuciumările de la noi”, Arad 1911, p., 76
8) O,.Goga, „Către cărturarii noștri” în „Þara Noastră”, 1907, nr.1,p.1