Egoismul

Nesimțirea se instalează repede. Te apropi tiptil, de cel pe care îl iubești și uiți că mai există. Pui preț pe ultima ta relație și o ți tot înainte, fără nicio grujă, că ar putea fi străpuns de singurătate cineva. Ești norocos că mai exiști pe pământ, dar ce folos, dacă Dumnezeu a ales calea singurătăți pentru unii ca tine. Te apreciezi degeaba nu-și au rostul toate acestea.
Și dintr-o dată vrem să fim simbolul dreptăți, față de cel apropiat nouă, dar fără niciun rost și pentru cine să mai jucăm teatru, că suntem descoperiți și aruncați la gunoi, fără a avea dreptul la reciclare. Ce frumos ar fi să fim reciclați, pentru numele lui Dumnezeu, fără să plătim o iotă. Faptele noastre să treacă nestingherite pe acest tărâm, iar noi să ajungem persoana nouă nouță, înapoi la treburile noastre de zi cu zi.
Vai, ce dar frumos ne-a lăsat și ce bine ne-a asortat cu junghiul din coastă, fără să mai suflăm o vorbă pentru că știm doar ce poame am fost. Ghnionul nostru abia acum începe de fapt. Vrem să ne mișcăm liberi pe planeta aceasta fără să avem habar de sentimentele celui mai apropiat de lângă noi. Plecăm așa, ca bezmeticii, fără să mai avem habar de existența celui care ne pune lingura în mână. Nu regretăm nicio clipă ce am făcut, punem totul pe seama greșeli celui de lângă noi și ne bucurăm în liniște de păcatul nostru.
Ne lamentăm ca niște proști în fața marei descoperiri, pentru că trebuie să fim descoperiți sau să descoperim pe cel de lângă noi, dar ce folos dacă nu suntem lăsați să jupuim pielea până la sfârșit. Până și Dumnezeu se satură de copilăriile noastre și atunci este hotărât să ne arunce adevărul în față. Dar cum ar putea să facă aceasta, pentru că ne-a lăsat libera alegere! Își mușcă degetele furios, dându-ne șansa să alegem binele pe care l-a lăsat, cu toate că e puțin cam limitat uneori și nu intervine lăsându-ne cu ochi în soare, liniștiți cu alegerea noastră.
E frumos să visăm, până și visele sunt lăsate cu un scop pe pământ. Ceea ce este grav, putința noastră, greu le poate duce la bun sfârșit. Pentru că eu am ales să fiu bogat de exemplu, dar ce folos să să aleg eu pentru că vine marele Arbitru și-mi taie tot avântul, ba peste tote acestea mai îmi dă și o mică pedeapsă să mă satur de atâta alegere, că nu sunt eu jmecherul care să pun… atâtea întrebări la orizont.
Poate ar fi posibil până la urmă să iasă soarele și la mine pe stradă, dar sunt un idiot și calc în străchini, fără să-mi dau seama binenînțeles și atunci gata, apare pedeapsa fără să mai fi luat la bani mărunți. Că stai să vezi că-i așa… de-asta am călcat frățioare în strachină! Păi dacă ai pus-o chiar în drumul meu!
Fără măcar să ating pământul, sunt vinovat. Da, eu m-am născut deja vinovat pentru toate câte le-a lăsat, cine le-o fi lăsat, pentru toate ce le-am creat, pentru ce?! Nici chiar eu nu-mi dau seama, dar sunt vinovat, mai contează altceva! Mă așez frumos la masa tratativelor, să pot duce la bun sfârșit ce am de dus, dar cu cine să tratez, pentru că ai greșit, pac te-a fript! Da… fără drept de apel … că stai tăticule…. tăticuțule am făcut-o așa… că doar mi-ai dat libarea aia… nu mai știu acum cum îi zice! Da,… mă-ntorc înapoi la tine, sunt cu tine … nu se vede. Nu… te face uitat câteodată și ce bine este să fi uitat. Chiar crezi că ai scăpat nepedepsit, te uiți frumos în sus îți faci semnul de rigoare și mulțumești pentru îngâduință. Da nu, totul nu este decât o fata morgana, vine ziua când trebuie să plătești și… nu-și alege așa, orice zi, nici măcar nu te-anunță! Mă biatule stai liniștit, mâine că ești pedepsit… nu, tocmai când ai pus-o de-o fericire pac, te-a lovit! Ești nemulțumit… da! Ia uite mă, ce ghinion am avut! Oare ce-oi fi făcut că doar am fost băiat bun ieri! Păi da, că ne-a dat uitarea, să nu ne-nglobăm cu prea multe datorii la El, asta așa… ca să nu fim stresați! Aoleou… oare ce-am făcut ieri, că astâzi trebuie să plătesc!?
Răbdarea este una din pasiunile celui care ne iubește, chiar iertându-ne de cele mai mule ori și dându-ne ce este mai bun pentru noi. Noi nu știm să facem alegerea cea mai bună, în schimb avem pe cineva acolo sus care știe să o facă și ne iubește, cu tot individualismul nostru, așa cum suntem noi.

Dragoș NONCIU