VIATA

Ma gandesc uneori ca daca as fi capabil sa transpun macar o mica parte din toate gandurile care mi se perinda prin minte, nu cred ca mi-ar ajunge nici zece maini... cate idei, cate planuri de viitor, cate sentimente se irosesc cu fiecare secunda ce trece!
Am ajuns sa inteleg un lucru ce ar fi trebuit sa-mi fie evident dintotdeauna. Mi-am dat seama ca in momentul in care amintirile incep sa-ti ocupe mai mult timp decat gandurile pentru viitor, ceva nu e in regula. Trebuie sa incepi sa-ti pui probleme. Am o varsta care ma sperie, si nu reusesc sa inteleg de ce. Simt nevoia sa exprim tot ce simt, si asta e atat de greu. N-am reusit niciodata sa explic cuiva un lucru asa cum mi-l explic mie. Acesta e si motivul pentru care scriu acum, pentru care am scris intotdeauna. Pentru a-mi explica mie insumi de ce viata e asa cum e. Si cu fiecare rand, cu fiecare pagina in plus mi se pare tot mai greu sa inteleg viata; sa ma inteleg pe mine. Fiecare om pe care il cunosc aduce in mintea mea o noua enigma, un nou punct de vedere asupra vietii. A fost o perioada in care imi placea sa cred ca menirea mea in lume e de a aduce lucruri bune in viata altora si, implicit, in a mea. Incercam sa ajut pe toata lumea, sa fac astfel incat fiecare sa fie fericit si sa pot lua si eu de la el o mica parte din sentimentul unic al implinirii. Am inteles, in timp, ca asta nu se poate. Fiecare trebuie sa isi urmeze calea, sa se ajute singur. Viata nu e un camp de flori, din contra, de multe ori e atat de greu sa eviti buruienile... dar fiecare varsta isi are peisajul ei, soarele si stelele ei.
Ma intristez, de nenumarate ori, la gandul ca sunt atat de multe lucruri de facut si eu am facut atat de putine. Ma linistesc apoi, gandindu-ma ca viata ma va purta prin multe aventuri si prin multe incercari. Apoi ma intristez iar - si inteleg ca doi ochi nu pot cuprinde cu vederea o lume intreaga.
"Vreau sa-mi traiesc viata" - asta gandeste fiecare dintre noi. Dar depinde ce intelegi prin a-ti trai viata. "Viata poate fi scurta sau lunga, dupa felul cum o traiesti", scria Coelho. Dar el nu se referea la timp, ci la o dimensiune mult superioara, cea a trairilor. Am fost intotdeauna adeptul ideii ca trebuie sa te bucuri de tot ceea ce primesti de la Dumnezeu. Sa te distrezi cand esti copil, cand esti tanar, cand esti adult. Dar cred de asemenea ca, atunci cand ai ocazia, trebuie sa iti acorzi timp si pentru a-ti pune intrebarea "De ce?". De ce fac ceea ce fac? De ce sunt aici? De ce trebuie sa respect regulile altora si sa nu mi le impun pe ale mele? Pentru mine, a filosofa inseamna a ma intreba "de ce?". Cea mai buna meditatie inseamna analiza propriilor fapte, de la cauzele cele mai originale pana la principiile aplicate si consecintele acestora. Pentru a intelege ideologia unui grup, trebuie mai intai sa cunosti gandirea fiecarui individ in parte. Nu poti intelege Creatia fara a te intelege, mai intai, pe tine insuti. Sau cel putin asa imi imaginez eu ca stau lucrurile.
Analiza in profunzime a sentimentelor determina eruptia acestora spre planul principal al gandirii si astfel o crestere a intensitatii trairii - pana la paroxism. Si ceea ce ma intristeaza cel mai tare e ca descopar, incet-incet, ca sentimentele negative sunt cele care imi dau cele mai ciudate senzatii. Ele imi fac inima sa bata atat de tare incat parca are sa-mi explodeze pieptul. Ele sunt cele care imi dau cel mai mult de gandit. Poate sunt pesimist si, instinctiv, tratez cu mult prea mare atentie fapte ce nici nu merita mentionate. Dar cati nu sunt ca mine?
Viata nu e un joc. Nu trebuie traita fara un scop, fara a incerca sa-ti afli misiunea pe Pamant. Cei ce tind catre nimic vor fi dezamagiti si vor intelege, prea tarziu, ca nimic nu e intamplator. Fiecare intamplare are legatura cu o alta, existenta noastra fiind o uriasa panza de paianjeni.
Viata ne pune uneori in fata niste obstacole pe care nu suntem pregatiti sa le depasim; nu vedem nici un mod de a iesi cu bine din aceste situatii, si lumea noastra pare pe cale sa se distruga. Doar cei slabi cedeaza insa de la primul obstacol. Unul din lucrurile care ne definesc, ca oameni, e forta extraordinara pe care o avem unul asupra celuilalt. In momentele dificile trebuie sa gasim pe cineva sa ne fie alaturi, pentru ca fara un punct de sprijin intreaga constructie se poate prabusi. E adevarat ca au existat si exista numeroase persoane care au reusit prin propriile lor puteri sa treaca peste tot ce viata le-a pus in cale, dar nu toti avem o asemenea putere. Fara cineva langa noi care sa ne sustina (am vrut sa spun initial "care sa ne inteleaga", dar mi-am dat seama ca niciodata nu poti intelege complet suferinta altuia), nu vom reusi sa ajungem niciodata la mal. Un alt punct de sprijin, care nu trebuie niciodat uitat, este credinta. Credinta ca totul va fi bine. Credinta ca exista cineva acolo sus care ne priveste si stie ca suntem doar oameni. Trebuie intotdeauna sa speram; indiferent cat de mult criticam viata si destinul atunci cand ceva nu e bine, indiferent cat de nemeritate ni se par anumite lucruri atunci cand ni se intampla, nu trebuie sa renuntam la credinta in Dumnezeu. Pentru ca El vede, El stie si El ne ajuta. Poate nu primim intotdeauna ajutorul pe care il asteptam, atunci cand il asteptam, dar el va veni intr-o forma sau alta.