Baba Dochia. Simboluri megalitice

Dacă noi nu putem vorbi, vorbesc pietrele, spunea un călugăr de la Putna. Alături de ele și figurinele de lut din mileniul VI îHr. ne vorbesc despre un cult străvechi. Ecoul lor se regăsește azi în figurinele modelate din aluat dospit de "Simți", pe 9 martie, numite bradoși. Peste ele s-au suprapus "cei 40 de mucenici", sacrificați pe 8 martie, dar sărbătoriți a doua zi pentru uitarea tradițiilor strămoșești, precreștine. Așa cum acum sunt două săptămâni înaintea intrării în Post, tot așa de la Dragobete până la Baba Dochia (între 24 febrarie - 9 martie) sunt 14 zile. Mai mult, există o paralelă între aceasta și perioada de la Crăciun la Bobotează, căci ambele se încheie cu imaginea gerului care "crapă pietrele" pe 6 ianuarie sau transformă în piatră pe Baba Dochia, pe 9 martie. Dacă "ne cufundăm" în marele vis al lingviștilor, după afirmația lui Maurice Olender, care este paleontologia lingvistică vom fi uimiți. Vom descoperi în Egiptul antic, unde după spusele lui Edgar Cayce "Ra-Ta și tribul său din Carpați au construit Marea piramidă" că sufletului i se spunea BA. Imaginea lui Ba era o barză până în mileniul II, dinastia a XVIII-a, când apare sub formă de pasăre cu cap de om. Sufletul călătorea în barcă alături de zeul Ra. Poate nu întâmplător la sumerieni zeul soare era Babar. Apropiindu-ne de India Vedică vom descoperi cuvinte cu aceeași rădăcină Ba: Bala=putere, Bahaya=eternitate și Bhava= existență. Deci am putea spune că Baba este puterea sufletului a cărui existență este eternă.
Da, aproape eterne sunt toate stâncile cu numele de Babă sau Babele presărate pe crestele munților, precum Ceahlău sau Bucegi, dar și ca stânci solitare. Toate ne amintesc de preistoria noastră, de civlizația Megalitică, despre care Rudolf Steiner spunea că pleacă de la Marea Neagră. Deci a considera că "baba" vine din slavă, ca femeie bătrână, și din turcă, pentru dispozitivul (precum o stâncă) de legat vasele pe chei, este ridicol. Dar navigație se face de mii și mii de ani, nu numai din secolul XIV, când au apărut turcii.
Legătura cu legendele antice se poate face prin”piatra Leto” (grindul Letea) - mama lui Apollo, din care se trage tribul dac al Apulilor, prin pământul egiptean sau lutul ebraic, cărora li s-a insuflat viață de către divinitatea creatoare. Baba Dochia, cu bastionul ei Cap-a-dochia, reprezintă împietrirea sau imortalizarea în stâncă a sufletului de țară, a mamei pământ, Gaia, Geea sau Terra. Alăturarea lui "Ba" din Baba, de Dochia, ne duce la un alt termen sanscrit - Daksha, energia creatoare a universului. Deci Baba Dochia ar putea fi sufletul creației sau al primăverii, care moare odată cu iarna pentru a renaște sub forma bobului de grâu "ocultat" prin semănare și reînviat sub căldura primăverii. De asemenea nu sunt de neglijat toate procesele de împietrire din mitologia greacă și din basmele noastre, în care privirea, fie a Meduzei, fie a zmeoaicei transformă în piatră. Un eveniment asemănător este prezentat de Biblie, la distrugerea Sodomei și Gomorei. Nu este poate întâmplător că piatra (cremene) folosită pentru aprinderea focului a dat și expresia "a încremenit de durere". Legenda Niobei, rivala autohtonei Leto (ce a dat în nord numele țărilor Letonoia și Lituania) ne descrie procesul invers; uciderea celor 14 copii o îndurerează așa de tare încât cere să fie transformată în stâncă... Iată cum piatra prinde viață prin Leto, iar viața se pietrifică prin Niobe. Tot așa, poate și lumea noastră oscilează între trupul animat de suflet și sufletul eliberat din trupul... de lut.