Mărturisesc că la fiecare citire prin filele de tabloid sau cotidian despre oripilante crime și inevitabile scenarii ulterioare, gîndul mi-a alergat aproape involuntar la Legea Talionului. Evenimente macabre schițate sau descrise cu amănunte horror, de cele mai multe ori aproape de faptul divers îngițit de cotidian, îmi strecoară în suflet teama ancestrală de a trăi înconjurată de neprevăzutul firii omenești, un neprevăzut apocaliptic care te face să tresari violent cu groaza nesiguranței de sine. Aceste realități de rocă dură îmi întăresc pe clipă ce trece credința că, deși considerată un paradox al zilelor noastre, pedeapsa cu moartea devine singura cale de mîntuire a societății în care trăim. Și acesta este un paradox tocmai pentru faptul că o măsură categorică, considerată violentă și contrară principiilor creștine, poate deveni singura cale de a aduce pacea. Prof. dr. Alexandru Melian spunea “pedeapsa cu moartea, desființată mai curînd din rațiuni politice și propagandistice decît umanitare, se dovedește din ce în ce mai insistent un imperativ terapeutic și justițiar”. Este de neacceptat ca în societatea contemporană legile făcute în numele umanismului să protejeze pe chiar brutele care, fără scrupule și în perfectă cunoștință de cauză, comit crime abominabile pentru a fi apoi amabil invitate în sala de judecată, unde se licitează formule convenabile, comode, de pedeapsă. Sau faptul că sînt supuși unor examene psihiatrice pentru a inventa o cale mai blîndă de evitare a unui efect năpraznic al sancțiunii. Este de neconceput mai ales în fața durerii pe care o resimte o mamă cînd își vede copilul mort și criminalul îi rînjește în față dînd din umeri. Cu victimele, nici unul dintre neoamenii judecați cu prea multă clemență nu a negociat dacă vor sau nu să fie violate, torturate, batjocorite, ucise. Se invocă drepturile omului (care poartă cu sine o mare doză de ipocrizie), toleranța, calea de mijloc, chiar valorile democrației, pentru a demonstra ce? Că sîntem civilizați într-o societate sălbatică? Cum putem fi o societate civilizată dacă nu știm cum să ne civilizăm oamenii ba mai mult, le încurajăm și apărăm instinctele criminale? Este suspectă invocarea codului biblic pentru abolirea pedepsei capitale, cînd chiar în Biblie, în Geneză, criminalul este chemat în fața instanței divine pentru a plăti crima cu propria viață pînă la a patra generație de urmași. Atitudinea de responsablilitate în actul de judecată se regăsește tocmai în textele sfinte și atunci se ivește întrebarea: în numele cărei echități creștine îngăduim corpul flagrant al crimei împotriva ființei umane și minimalizăm dimensiunea colosală a faptei prin filtrele meschine ale legilor pămîntești? Trebuie să recunoaștem ceea ce afirma Nicolae Iorga: “Garanția spiritului și cuvîntului legii sînt asigurate de frica de moarte”.
În limitele normale ale meditației la care ne îndeamnă aceste gînduri, vă urez o realitate mai fericită. Mai fericită în măsura în care putem deveni noi înșine mai buni și mai corecți în fața vieții.