CUGETARI



Imi poate spune cineva ce este moartea? Se pot scrie numeroase carti de catre toti teologii si sfintii, ca eu tot nu am s-o inteleg si nici nu am s-o pot accepta. Atatea discursuri si dogme care merg direct la sensibilitatea omului, dar totul trece si revine la aceeasi stare si frica originara. Penibilitatea si inutilitatea tuturor actiunilor si simtirilor noastre se vadesc atunci cand privesti finalitatea. Omul nu accepta moartea ca ceva natural, fie el crestin ori ateu. Dupa parerea mea eroul care primeste moartea cu bratele deschise chiar si in numele unor scopuri nobile, nu este decat un mit sau cel mult un nebun. Ciudat este ca nimeni nu crede cu adevarat ca va muri, toti stim, dar nimeni nu crede personal ca nu va mai fi printre cei vii, semenii lui. Oricate doctrine si dogme ni s-ar baga in cap, ele nu au decat capacitatea de a ne amortiza si amagii ca odata vom fi undeva intr-un loc total necunoscut noua acum si greu de inteles pentru capacitatea omului, pentru realitatea lui binecunoscuta de la nastere. Tot ceea ce poate sa faca omul este sa-si zugraveasca cu ochii mintii niste icoane luate tot din viata lui reala si putin ideatizate. Dupa moarte unii primesc pedeapsa eterna, iar altii au ca rasplata fericirea vesnica in conformitate cu faptele bune facute in timpul vietii pamantesti. O gramada de teorii si supozitii pe aceasta tema, unele unite in conceptie altele diferite. Ideea este ca nimic nu te poate satisface cu adevarat si frica staruie, ramane in continuare. Nimeni nu te poate asigura ca vei fi intr-un fel sau altul, nimeni si nimic nu iti poate da o certitudine reala si de durata. Acum se naste intrebarea la ce bun totul daca pana la urma se va sfarsi. De ce sa fac bine, de ce sa fac rau sau mai bine zis ce sa fac? Credinta ortodoxa iti spune ce sa faci, musulmana la fel iti spune ceea ce e bine din punctul lor de vedere, dar eu, omul, persoana, ce sa fac, ce ar trebui? Eu nu sunt o turma, o multime, un popor, eu sunt unul. O sa imi spuneti sa imi aleg credinta si sa o urmez, dar oare asta ma va lecui de frica? Dupa moarte ti se sterge orice urma, orice amintire. Care a fost atunci menirea mea, rostul meu, pentru ce atunci? Degeaba? Cat de necesara a fost existenta mea? M-am nascut doar ca sa sufar si sa fiu constient, apoi sa dispar fara urma. Cateodata ma gandesc ca existenta mea este numai o bataie de joc. Daca incepem sa vorbim despre Dumnezeu si Cel Viclean, cum i se mai spune, aria se largeste si intram in alte discutii mult mai ample, iar pentru asta exista deja carti scrise. Aceste fiind prost intelese ori slab asimilate, superficial interpretate de catre habotnici si novici in ale cunoasterii si perceperii intelesurilor profunde. Am numai intrebari si nici un raspuns, niciodata nu voi afla unul, doar poate cine stie dupa moarte…