Dezvoltarea cãilor de comunicatii a avut un rol important în istoria omenirii.

Era postei electronice, a telefoniei celulare si a comunicatiilor ultrarapide,nu a însemnat o abandonare a metodologiei clasice.Un mod foarte pitoresc de a trimite scrisori este cu ajutorul mai putin obisnuit al curentilor marini.De la marele navigator Columb si pânã astãzi s-au expediat mii de scrisori pe aceastã cale.Sticlele si butoiasele erau purtate de curentii mãrilor si ai oceanelor spre locuri necunoscute.De cele mai multe ori, acesti „factori postali” rãtãceau scrisorile primite, alteori însã le duceau destul de aproape de destinatie.

Una din cele mai valoroase scrisori a fost gãsitã în 1938, si vorbea despre sfârsitul tragic al Titanicului.Ea a fost recuperatã pe coasta Islandei,dupã 26 de ani de la data catastrofei.Scrisoarea contine câteva fraze scurte:

„ ...Stau pe punte cu un copil. Ultima barcã a plecat. Orchestra cântã un mars. Câtiva oameni de lângã mine se roagã. Ne scufundãm. Sfârsitul se apropie. Vã rog transmiteti tatãlui...”

O lume gata de prãbusire îsi scrie în grabã ultima epistolã. Este testamentul sau mai degrabã epilogul unei cãlãtorii esuate? Nici ea nu stie. Este poate ultima suflare înainte de disparitie. Mãcar dacã aceastã ultimã scrisoare ar fi una de constientizare a starii in care se afla... „Doamne adu-ti aminte de mine...”- Lc. 23: 42-43.