(Acest eseu a fost postat în 2005-06-10 cînd începea sezonul estival. Cele 320 de vizionări sînt mulțumitoare pentru un gen care nu face furori aici. Îl reiau, de data asta putînd să fac și anumite sublinieri ca beneficiar al nivelului html, pentru că atmosfera mai așezată, la gura sobei – chiar azi a început să ningă –, predispune la înțelegeri mai meditative, la reamintiri și reevaluări ale trecutelor petreceri. Ale vieții valuri/baluri.)





Iubește și fă ce vrei. Ieșit din amorțeala rutinieră a vieții obișnuite, cel ce iubește simte un clocot interior, o energie glorioasă ce îl precipită spre fapte fără seamăn. Cu impetuozitatea ei debordantă, trăirea iubirii pare a fi o cauțiune în alb pentru orice fel de comportament, dînd cu generozitate girul autenticității și legitimității celor mai aberante purtări. Majoritatea însă triviale, ținînd de psihologia comună a vrajbei dintre sexe și culminînd oricînd cu acte vajnice ca sugrumarea Desdemonei.

E vorba fără doar și poate de iubirea-pasiune care e ispita neîndoielnică a cititorilor de roman pornind de la Tristan și Isolda încoace. Cum facem însă ca energia dezlănțuită a pasiunii să nu-și facă de cap, cum putem să nu ne lăsăm pradă ei fără nici o reținere? Și mai ales cum să nu confundăm ceea ce face patima din noi cu acțiunea noastră iubitoare? Căci, pasionali și pătimași, riscăm să rămînem doar pasivi, robi ai sentimentului, afectați și nicidecum afectuoși, pătimind și nu iubind cu adevărat pe cineva, pe altcineva. Și nu pe noi înșine ca ființe pătimașe, nu "iubirea" - care ne-a înrobit, căreia îi sîntem victime fericite.

Energia pasională, ivită miraculos de nu se știe unde, rămîne și șansa, și primejdia noastră. Sîntem într-o situație delicată, dificilă și ingrată, trebuie să moderăm, să potolim, să dirijăm o energie greu de controlat. Și abia așa vom putea înțelege că iubirea – altă față a ei, aceea într-adevăr delicată, care o deosebește funciar de viiturile sentimentale – este mai degrabă exigență decît tumult al trăirii. Un filtru vrăjit – firav si gingaș – capabil totuși să moduleze stihia. Căci, dacă iubirea își merită numele, și-l merită prin această responsabilitate plăpîndă care e puterea sufletească de a dărui, de a ocroti, de a avea grijă. Parafrazîndu-l pe Pleșu, aș spune că iubirea este puterea fragilă, dar de o fermă delicatețe, paradoxal eficace, “care te face stăpîn pe puterea care te stăpînește” .

Puterea care te întoarce către și care te face atent la persoana iubită. Care te scoate din starea de transă, în care ea, persoana iubită, era doar un remontor cu care-ți întorceai la timp sentimentul ca să funcționeze fără oprire, și te apleacă responsabil asupra ei. E evident mai greu să iubești pe cineva decît să iubești doar iubirea. Îți trebuie într-adevăr pentru asta un pic de modestie, o capacitate de dăruire matură și cultivată, permanentă inițiativă și ingeniozitate, răbdare și stăruință. Și abia așa ar putea fi vorba de a iubi cu adevărat, activ, responsabil, de ceea ce faci și nu de ceea ce pățești. Să faci dragoste și nu s-o lași pe ea să facă ce se nimerește cu tine, cu partenerul și în cele din urmă chiar cu ea însăși.


(Textul a avut următoarele comentarii:


= Cumva tangential

Eu ma foiesc prin pagina ta cu mult inainte sa fi trecut tu pe la mine. E liniste si bine aici cu tine.
Ai un talent aparte de a „diseca” fara tais, de a puncta fara a folosi aratatorul, de a aseza concluzii tihnite peste rostul firii. In spatele textelor, un autor echilibrat, matur, care si-a descoperit harul de a privi in jurul lui cu acea stare de trezie aducatoare de pace sufleteasca.
Fapta si patima, interesant subiect. Iubirea, la nivel de vibratie e inaltatoare, noi folosim un fel de varianta tradusa prost in care, incercam din rasputeri sa obtinem ceva la schimb.
Cat de penibil e sa te auzi spunand:” Te iubesc, dar daca... te-as iubi si mai mult!”
Cred ca vom ramane mereu afectati si patimasi, ca niste buni targoveti:))
Ina Simona Cirlan [10.Jun.05 23:06]
-------------------------------------------------------------------------
= afectati si patimasi, ca niste buni targoveti

Foiala nu se pune. Semnele și însemnele, da. Nu-mi vine să cred că mă vezi atît de echilibrat și pașnic. O să mă obișnuiesc cu mine retușat. Te mai aștept să mă văd în oglinda ta care mă liniștește.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 00:25]
-------------------------------------------------------------------------
= frumoasa iubirea ce stie-a darui

imi place tonul tau firesc, calculat, ordonat (cred ca si in interiorul tau este ordine) al ideilor, exista o maturitate, o experienta traita in jurul lor.
mult imi place sa citesc despre cum se iubeste cu adevarat nu de dragul sentimentului, despre cum sa nu confundam patima cu iubirea, si chiar daca undeva in noi mai adanc sau mai la suprafata, aceste lucruri exista, cati intelegem cu adevarat ca iubire inseamna mai presus de orice puterea de a darui...
Anana
Nuta Craciun [11.Jun.05 06:16]
-------------------------------------------------------------------------
= "a iubi cu adevărat, activ, responsabil"

la un moment dat, totul devine reconfortant în iubire, chiar și modul de a etala febril un fel de bravadă agresivă în avanposturi de corazon și feeling.
din acest moment, iubirea devine blazon și recuzită, cu pânde lungi și scene virtuoase.
cred că totuși tot acesta este și momentul în care iubirea începe să-și merite dreptul la metforă. uite-așa, patimile încâlcite în confuz și contradictoriu dobândesc un soi de vigoare nebună, zurlie. și cred că nu mai contează atunci dacă se întâmplă așa, de dragul de-a iubi sau de dragul de-a iubi un om anume, nu e, de fapt, același lucru?

Eu nu știu să vorbesc despre iubire în termenii aceștia, pentru mine iubirea e o poveste pe care nu mi-a spus-o nimeni niciodată, de aceea apreciez și detașarea și limpezimea discursului, Corneliu. (Am citit demult o carte de-a lui Ortega Y Gasset pe tema aceasta și ... gândeam că voi găsi răspunsuri acolo. Aiureli. :) )

prietenesc,
Livia
Alina Livia Lazăr [11.Jun.05 06:39]
-------------------------------------------------------------------------
= puterea de a darui...

Ceea ce vreau să spun este că trăirea este prea puțin dacă uiți să/că iubești pe cineva. Atunci trăiești doar mitul de consum care are nevoie de încă un suflețel ce se aprinde lesne, arzînd cu vîlvătaie de paie. Nu-ți prea vezi, nu-ți cunoști, n-ai timp pentru partener. Înflăcărarea ți-e deajuns. Iubirea e poate și puțină penitență asumată.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 09:24]
-------------------------------------------------------------------------
= Iubeste pasional

E evident mai greu să iubești pe cineva decît să iubești doar iubirea. Îți trebuie într-adevăr pentru asta un pic de modestie, o capacitate de dăruire matură și cultivată, permanentă inițiativă și ingeniozitate, răbdare și stăruință. Și abia așa ar putea fi vorba de a iubi cu adevărat, activ, responsabil, de ceea ce faci și nu de ceea ce pățești. ‘Să faci dragoste’ și nu s-o lași pe ea să facă ce se nimerește cu tine, cu partenerul și în cele din urmă chiar cu ea însăși.

Am citit scrierea aceasta intensa, am citit-o poate cu aceeasi intensitate cu care se traieste uneori in viata iubirea. Si cu acea forta interioara cu care o lasam pina si in cuvinte. Aacum as dori sa tac, fiindca tacerea in pasiune are acea forta a stelelor ce nu cad, nu cad, nu.

Frumos titlul, i-as lasa insa si ceva tandrete sa armonizam balanta sufletului. :0

Drag, Ela
Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
-------------------------------------------------------------------------
= vigoare nebună, zurlie

Răspund. Cred că nu e același lucru. La un moment dat poate ți-o va spune sufletul tău cînd va renunța la blazon pentru a se înhăma la un fel de corvoadă, poate nu la fel de gratificantă. Dar care îți va dărui o mîndrie mai puțin dispusă să braveze.

Știu că vei reciti aiurelile lui Ortega. El spune acolo că iubirea e un sentiment elitar. Democratizarea l-a făcut prea lesne accesibil degradîndu-l. Nu mai e un privilegiu, ci e dreptul tuturor. Noblețea pe care o invocă Ortega e cea care obligă. Bucuria iubirii răspunde atunci în îndatorare față de minunata întîmplare cu care te-a dăruit cel pe care îl iubești.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 09:43]
-------------------------------------------------------------------------
= pt mine ?

Corneliu citesc acest raspuns al tau si ma intreb daca este pentru mine sau pentru nu stiu. Adica nu stiu care din mine. Fiindca voi scrie intr-o zi si vei intelege. Ca inteleg atita de bine si patima, si facerea dragostelor, si vigoarea, si involburarea, altfel cum as fi putu trai cu asemenea intensitate? of. Dar ce fac, mai am nevoie si de tandru in pasional. Passo doble, passo andaluz.

Merci, ne mai regasim noi, vedea-vei.

Drag, Ela
Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
-------------------------------------------------------------------------
= elanurile patimilor

Corneliu, n-ai observat titlul comentariului. Am fost ironică față de vigoarea nebună și pe deplin de partea afirmațiilor tale. Am obiceiul (prost) de a analiza ambele posibilități sau toatele, dacă sunt mai multe. Nu ader eu la piept scos în față și la bravadă :) am prezentat o stare de fapt pe care o resimt în jurul meu. doar ți-am spus că pentru mine iubirea-i o poveste :)
poate o să revin la Ortega, până atunci îți mulțumesc pentru această rută domolitoare de elanuri afective și acumulări ficționale :)

prietenesc,
Livia
Alina Livia Lazăr [11.Jun.05 09:54]
-------------------------------------------------------------------------
= forta a stelelor ce nu cad, nu cad, nu

Bine ar fi dacă ar sta ele acolo fără vreo sus-ținere din partea noastră. În tăcere poate rostim acea lacrimă nutritivă din care se nutrește vigoarea lor:

Din cînd în cînd cîte-o lacrimă-apare
și fără durere se-ngroașă pe geană.
Hrănim cu ea
nu știm ce firavă stea.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 09:58]
-------------------------------------------------------------------------
= aici e pentru mine, sigur :)

Corneliu, acum e limpede raspunsul, multumesc. :) Celalalt nu era pentru "Ela" din mine, ci pt altcineva. :))
Drag, Ela
Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23]
-------------------------------------------------------------------------
= s-au încurcat borcanele

Sper că s-a rezolvat. 'vigoare nebună, zurlie' era pentru Alina, 'forta a stelelor ce nu cad, nu cad, nu' e pentru tine. Scuze.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 10:14]
-------------------------------------------------------------------------
= Corneliu

Faptă și patimă sau drumul de la îndrăgosteală la iubire:

Ca un drog "a te îndrăgosti" te poate face dependent, te poartă foarte sus pe catifeaua norilor, norii aceia diafani care anunță timp bun, e senin, e frumos, dar se întâmplă ca într-un timp mai scurt decât te așteptai soarele să dispară și chiar din acei nori care până atunci ți se păreau atât de strălucitori să înceapă să plouă. Drogul însă lucrează, a doua zi soarele reapare pe cer, parcă mai îmbietor decât ieri, iar te îndrăgostești, te simți grozav și ți se pare că poți împărți totul cu o persoană cu care de fapt nu ai prea multe în comun decât poate doar plutirea prin aer a feromonilor și încet, încet, începe tragedia căci este dureros să te uiți la cineva cu care ai împărțit patul un timp și să-ți dai seama că sistemele de valori, interesele și idealurile sunt cu totul opuse. Astfel nu pot să nu mă reântorc la un alt eseu al tău din care reiese asumarea singurătății fără însă a ne înstrăina, oricum eu una nu sunt adepta proverbului "cui pe cui se scoate" ... Iubirea este cu totul altceva, m-am lungit însă prea mult în vorbe, cu iubirea este și va fi o altă poveste.

Ama
simionescu adriana-marilena [11.Jun.05 12:31]
-------------------------------------------------------------------------
= doar plutirea prin aer a feromonilor

Și dacă ar fi numai a feromonilor, încă ar fi minunat. Prin aer plutește și multă mitologie de consum, iubirea e un lucru foarte mare, indispensabil chiar. Îndrăgosteala este fără discuție o etapă delirantă pe care o presupune aproape orice iubire. Proba adevărului vine doar după cele vreo șase luni de înflăcărare. Atunci cristalizarea se topește și-ți poți vedea partenerul în carne și oase, fără zorzoane. Dar și potențialul tău de a iubi doar o biată ființă umană. Tema mă interesează și văd că prinde.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 14:35]
-------------------------------------------------------------------------
= nicidecum răspuns

Psihanaliștii susțin că nu poți fi îndrăgostit mai mult de aproximativ 18 luni, de altfel, ar fi un consum ce suprasolicită și doboară, dacă ar dura. Adică, ceea ce urmerază după e - două ființe umane față în față, fără zorzoane, cum spui tu, Corneliu. De aici începe greul. Tot felul de chestii (vorbind despre experiența majorității). Dar se cunosc excepții, oameni cu un potențial energetic enorm, cu o lume interioară vastă, care se aventurează să întindă plăcerea, "plutirea", chinul ăsta euforic. Anume frămîntările: "dacă", "oare", "poate" alimentează acea stare ce vine de nu știm unde. Odată ajunși la un tărîm neted, fără obstacole, lucrurile se limpezesc și... încep discuțiile despre ce e iubirea. Cînd ești îndrăgostit,
nu-ți arde de taclale, ci de cel înzorzonat.
Și, totuși, ceea ce rămîne după limpezire, e, poate mai presus decît zborul în sine - e capacitatea de a accepta pe cineva lîngă tine, cu tine și de a-l face să simtă, la rîndul său, că nu e singur. Atîtea perechi constituite din însingurați pe lume...
Radmila Popovici [11.Jun.05 17:10]
-------------------------------------------------------------------------
= răspuns care nu stinge întrebarea

S-ar putea ca iubirea adevărata să fie doar cea care dă de greu și-l poate răbda. Care face, după ce a trecut îndrăgostirea, pariul de a construi (sună ca dracu') iubirea prin efort mutual. E rar, fără doar și poate.

Iubirea pasiune se pretează însă la repetare și la trăirea finală a unui tragism minor al reproșului, resentimentului, victimizării. Mitic și literar, lucrurlile sînt rezolvate - cum bine se știe - prin moartea unui partener sau a ambilor. O carte reputată, Iubirea și occidentul, a lui Denis de Rougemont, spune decis că iubirea pasiune este o iubire care își neglijează obiectul și tinde către absolut, către moarte. Și asta pornind de la surse: poezia trubadurilor, erezia catarilor (și mai aproape de noi a bogumililor), mitul lui Tristan și Isolda.
Corneliu Traian Atanasiu [11.Jun.05 18:18]
-------------------------------------------------------------------------
= Corneliu

Tema ma intereseaza si pe mine, mai ales de cand am realizat ca viata nu se traieste la intamplare, ca numele de om se castiga, nu se mosteneste prin nastere, ca exista o scoala prin care trecem cu totii, dar pe care putini o absolvim... A teoretiza despre iubire le-ar putea parea multora un nonsens - ce daca practica insumeaza erorile grave ale ignorantei?, "din greseli se invata". Dar multe din greselile noastre in materie de iubire se rasfrang, din pacate, asupra celuilalt. Si ce iubire este aceea fara responsabilitate? Aceea care pe tine te inalta si pe celalalt il doboara? Si cate altele nu se mai pot spune... Pe langa cele cate s-au spus (o intreaga mitologie) si cu care am plecat la drum, ratacind...
Inca o data, eseul tau vine ca o limpezire a unor "ganduri"...:)
Mi-ar placea sa stiu daca l-ai citit pe Denis de Rougemont.

Asa suna comentariul pe care - stiu de ce - nu l-am postat mai devreme. Mi-ai raspuns deja.:)
Elia David [11.Jun.05 18:36]
-------------------------------------------------------------------------
= completare

Apropo de pasiunea care se preteaza la repetare: exista - demonstrat stiintific (si asta suna aiurea :) - persoane dependente de iubire, mai exact de indragostire cu tot ceea ce presupune aceasta - o data disparute "simptmele", persoanele in cauza isi procura altele, prin intermediul unui alt furnizor de fiori...:) Si asta pentru ca in iubire totul este permis.:)
Elia David [11.Jun.05 19:00]
-------------------------------------------------------------------------
= persoane dependente de iubire, mai exact de indragostire

Elia, am întîrziat nepermis răspunsul. Sigur vorbești de școala vieții, cea fără diplome și coronițe, dar care e responsabilă de calitatea vieții tale. Repetarea voioasă a greșelilor rămîne totuși o perseverare diabolică. O fi în sînge, o fi în ADN sau poate doar în patimașa lene de a te schimba?
Corneliu Traian Atanasiu [16.Jun.05 08:29])