Arcul de cer
de gheorghe Sârbu

Arcul de cer pe care-l locuim așteaptă de la noi, artiștii, de la noi, oamenii de știință, în cumul ideea, de la noi, scriitorii, un mod nou de abordare a problemelor cu care societatea se confruntă astăzi … Premisa este ca cei care vor locui arcul de cer aferent idelor de mâine, să nu se mai lupte cu aceleași antagonisme …
In privință, scriitura să fie una aerisită, aceeași, concisă, aceeași, lizibilă.
Individul se raportează la imediat, mai rar la precept.
Iată de ce este imperios necesar ca noi, scriitorii, să abordăm subiectele față la față, deschis și cu chemare, adică după ce parcurgem cunoștința lucrului intreg. Este preferabil stilul direct, adecvat cazului care ridică problema din dezbatere, cu fraze închegate, cu propoziții de sine stătătoare, cu verb. Menajamentele trebuie să dispară din scriitură, și astfel din gândire, explicit corelat, și din viața de zi cu zi …
Noimă au lucrurile cu deschidere, pe măsura breșei pe care o săvârșesc în este.
Pe mai departe, nu trebuie să multiplicăm eroarea, fie ea comisă cu rea intenție, fie ea comisă cu bună intenție. Trebuie exclusă propaganda, indiferent de sorgintea ei, aspectul de trupă de clovni literari, de critici de artă, de academicieni făcuți pe bandă rulantă, de radiotv-riști cu aptitudini de mercenari, de jurnaliști cu înclinații ombilicale.
Ideea nu trebuie să fie subiectivă, inconsistentă, fără aplicare în creșterea omului cu caracter; trebuie să reflecte și să se reflecte. Metafora trebuie folosită rar și cu habar de cama ansamblului. Fără cauză și fără scop materialist mai trebuie să mai fie ideea, și potentă social mai trebuie să fie …
Dacă ideea nu este capabilă să probeze necesitatea ei, scrierea care o aruncă în ringul vieții îi este rugină …
Bun gladiator este doar acela care iese din arenă tot de-atâtea ori de câte ori intră.
Fără drept de replică, scriitorul trebuie să fie exemplu. Și stindard neamurilor … Și sân pentru cel năpăstuit, și amforă pentru cel înzestrat, și călăuză pentru cel indecis. Cunoscător scriitorul trebuie să fie de răul care ne pândește corelația, în egală măsură cu și de binele care ne impurifică. Nu poți aduce argumente științifice, indiferent de dezbatere, dacă ești lipsit de formație. Nu poți fi credibil ca și scriitor, dacă și ca om nu ești capabil să probezi că ai caracter, ca ai măsură, că lucrezi întru necesarul perpetuării stirpei bine chivernisite întru sens, întru menire, întru acrostih … Echilibrul simțuri-neuroni așadar, trebuie să funcționeze ireproșabil, impecabil, indestructibil.
Nu există altă cale de a ști cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm.
Precum și ce hram purtăm …
Este vital să aruncăm la ghena permisibilă a trecutului efectul de cauză al tuturor inadvertențelor, dar, mai ales balastul nonoist în exces, pe care tot noi, scriitorii, l-am conservat și depozitat oarecum pe furiș la bordul nacelei aerostatului lăsat drept dotă nouă de către Eva și Adam, tocmai pentru a-l duce prin urmași în edenul terrei: spiritul etajerat.
Orgoliul este bun până la anii de grădiniță.
Să nu uităm nici în cele mai frumoase vise ale noastre că omul, cât nu este om, este nașpa.