poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6246 .



A trăi în Patria Absurdului
eseu [ ]
Efluviile memoriei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Liviu Alexandru ]

2005-11-22  |     | 



Note de lectură

Citite, așa, una după alta, cele trei volume de proză a lui Costel Baboș curg pe aceeași albie. Mai întâi se adună o picătură cât un bob strălucitor de rouă, apoi un val ca o coamă de inorog, apoi un fluviu ca un mister păgân. După câteva pagini parcă te afli purtat pe acest fluviu care trece prin Patria Absurdului numită România. Se deschid zările, cazi în lume ca un înger izgonit pentru a te întâlni cu memoria ta.
Încă din cartea debutului său editorial, „un om din wayfalua” (Ed.Marineasa, Timișoara, 1994), povestirile prinse între aceste coperți deslușesc un crez special: viața este locul absurd prin care trecem. Faptul de viață mărunt, neînsemnat conduce personajul, ca într-o transă magică, spre absurdul existenței care încet-încet îl absoarbe. Parcă și acele momente importante, esențiale, definitorii sunt menite să slujească tocmai absurdul trecerii noastre prin lume.
Nici al doilea volum, „Probleme bărbătești” (Ed. Marineasa, Timișoara, 2004), nu iese dintre malurile fabulosului fluviu. Doar că se adaugă mult mai evidente reformele memoriei. Începe aici un fenomen epic de luat în seamă: distanțarea în timp, obligă memoria să reproiecteze ironic propriul său absurd. Astfel, Costel Baboș completează modelul, inegalabilul Urmuz.
Nici un alt popor n-are mai mult decât românii sentimentul inutilității și al derizoriului. De aici, imediat, se naște absurdul pe care Costel Baboș îl cucerește artistic în crochiuri literare de mare efect. Până la urmă, memoria este cea care stă mărturie și înnobilează faptul de viață. Așa cum se întâmplă, de astă dată explicit, în volumul „Aș crede în Dumnezeu. Amintiri reinventate” (Ed. Cartea Românească, București, 2005). Cum se vede, chiar din titlu memoria pune sub semnul întrebării efectul, fiecare putând adăuga un „dacă” și amintirile sunt reinventate, adică memoria se scrie pe sine.
Sunt în această ultimă carte două paliere de lectură. Unul: cel al memoriei din care sunt extrase întâmplările, epicul, și al doilea: interpretarea memoriei, critica rațiunii.
Cum știm, după 1989, piața românească a cărții a fost pur și simplu cucerită de memorialistică. Au fost acestea cărțile de sertar, cele mai potrivite pentru a fixa în vecie adevărul despre o lume care a sfârșit violent așa cum a și fost. Arogantă și violentă, disprețuitoare și absurdă – iată parametrii pe care cuvântul i-a pus împotriva uitării, pentru eternitatea memoriei, Fiecare scriitor a încercat să se regăsească pe sine, să se cunoască pe sine, să-și afle locul în sine și în lumea pe care tocmai a părăsit-o bolnav.
Ei bine, nici Costel Baboș nu face excepție. Dacă ar fi fost vorba despre o simplă poveste, ne-am fi amuzat de dezvăluirile năzdrăvăniilor din paradisul pierdut. Or, Costel Baboș, față de confrații săi (indiferent de vremea și segmentul de viață în care ego-ul pare dominant) se distanțează, critic, de propria-i memorie. Privește ca la un film, imaginile se succed una după alta dând senzația mișcării prin păcălirea ochiului. Viziunea cinematografică, cu tăieturi în scenariul aprobat de propria-i memorie, nu este deloc amuzantă, ci amară, cu accente tragice. Sărăcia familiei, complexul tatălui sunt discret învăluite în foițe subțiri de alamă, care să mascheze tragicul existențial împins întotdeauna spre limitele absurdului. Umorul și ironia cu care este creionat chipul tatălui n-are nimic de-a face cu îngăduința inocentă a copilului, ci, dimpotrivă, încearcă să traducă literar criza unei familii provocată de inapetența la ordinea socială impusă forțat peste crezurile individuale și colective. Complexul tatălui trece dintr-un volum în altul (în proporții diferite și-n situații diferite pe care memoria le reinventează prompt); încercarea de evadare, fie a unui copil care se visează ambasador despre care știe că e plătit ca să se plimbe și vrea s-o facă și el ca să scape de sărăcie, fie a adolescentului conștient că nu are nici o șansă și stă întotdeauna sub orizont, toate se sfârșesc prin intervenția semnificativă a absurdului care pune sub semnul întrebării esența vieții în acest loc și-n acest timp dacă nu în toate locurile și-n toate timpurile. Finalul fericit nu există, există însă din plin absurdul și consecințele sale asupra ființei omenești.
Costel Baboș, cu fiecare rând scris, taie o breșă în propria-i viață, privește mirat dincolo, aduce din memorie „povestirile din copilăriei”, pe care le încadrează artistic pentru a spori și mai mult absurdul în care viețuim. Probabil scriitorul, în acest fel, ne împărtășește ideea că viața este o continuă mișcare a memoriei, care atunci când scapă de sub supraveghere devine o nobilă și luxoasă trecere prin locul pe care-l numim viața noastră cea de toate zilele.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!