Îmbătrânirea este prețul inevitabil pe care organismul îl plătește pentru complexitate.
Procesul îmbătrânirii afectează în principal atât sistemul nervos central(creierul în special), cel imunitar, endocrin, cardiovascular etc. Creierul este cel care dă abilitatea de a exista un control asupra îmbătrânirii, este singurul organ care teoretic nu poate fi înlocuit, ne reprezintă, el este ’EUL’, de aceea prioritatea ar trebui să fie EVITAREA ÎMBÃTRÂNIRII CREIERULUI. Pierderea memoriei de scurtă durată, schimbările cognitive și de personalitate apărute odată cu înaintarea în vârstă, demența declinul senzorial și al sistemului nervos ca și alte schimbări apar în îmbătrânire. Cauza principală a acestor schimbări pare să fie PIERDEREA NEURONILOR.
Considerând bătrânețea din perspectivă istoric tradițională românească, constatăm că ea se bucură de o recunoaștere unanim acceptată la nivelul comunității. Atât îngrijirea vârstnicului, cât mai ales calitatea acestei îngrijiri, sunt expresia politicii de bunăstare și sănătate a fiecărei țări ,se poate aprecia deci fără nici o exagerare, că așa cum fiecare societate își are politicienii pe care îi merită, tot așa, fiecare țară își are sistemul de protecție socială a vârstei a III-a, în funcție de nivelul social economic și moral de dezvoltare.
În România, situația persoanelor vârstnice s-a înrăutățit în ultimii ani.
În perioda 1990-2000, s-a înregistrat o scădere continuă a nivelului de trai. Se constată o degradare accentuată a nivelului de viață la peste 84% dintre pensionarii de asigurări sociale de stat.
Un procent semnificativ de vârstnici au nevoie de servicii sociale care ori nu există, ori nu sunt suficiente din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Populația vârstnică a globului a crescut de la 200 de mil în 1935, la peste 600 de mil în anii 1990, pe fondul modificării proporției acestora în totalul populației, ajungându-se la 17% în țările avansate economic, comparative cu numai 7% în regiunile mai slab dezvoltate.
Cel mai “vârstnic” continent este Europa, pentru care vârsta medie a populației a fost de 75 de ani, menținându-se de 1,3-1,4 ori mai ridicată decât cea din restul lumii; iar cel mai „tânăr”continent este Africa.
La ora actuală, în România, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste, reprezintă un procent de 18,3% din totalul populației României, iar pentru anul 2030, se preconizează un procent de 22,3%. Numai în ultimii 8 ani populația vârstnică a înregistrat o creștere de 2,3 procente.
Veniturile persoanelor vârstnice în ultimii ani, s-au degradat continuu, ele marcând scăderi semnificative, atât față de salariu mediu net pe economie, dar mai ales față de indicele mediu de creștere al prețurilor acestor servicii.
Perioada de regresie este cunoscută și ca vârsta a III-a sau ca vârsta bătrâneții în care domină fragilitatea și involuția.
Gerontologia, domeniul cunoștințelor despre bătrânețea umană, s-a născut în contextul filosofiei și medicinei cu foarte multă vreme înainte de epoca noastră.
Etapele de după 65 de ani se caracterizează prin apariția unor probleme clinice și trăirea psihică a stagiului terminal. Desigur, acestea depind de zestrea nativă a individului, de modul de viață, de educație, de cultură și instrucție, de ceea ce a realizat, de concepția despre lume. În decursul timpului, au fost acumulate informații importante privind bătrânețea, relevându-se faptul că este o vârstă a înțelepciunii, anticamera morții și a bilanțurilor, de toleranță și împăcarea cu lumea, de eliberare de deșertăciune și îndemn pentru o viață cumpătată a celor tineri.
Ca și la vârstele de debut ale vieții, în aceste perioade are loc o distanțare a regresiei biologice de acces a bătrâneții psihologice, în care datorită antrenării sociale și active mai reduse, se produc restructurări ale caracteristicilor personalității și o modificare de stare a diferitelor funcții psihice, a conștiinței și a dinamicii vieții interioare.
Îmbătrânirea biologică, spre deosebire de îmbătrânirea patologică, se realizează fără seisme prea evidente, dat fiind faptul că organismul antrenează rezervele compensatorii și parcurge forme de echilibrare proprii, extrem de complexe. Se produc o serie de modificări biochimice(hormonale), trofice de consistență și funcționale ale structurilor biologice.
Din acest punct de vedere, un fenomen mai semnificativ este și cel al scăderii energiei instinctelor (scăderea libidoului, mai ales la bărbați și pierderea capacității de procreare la femei, prin apariția menopauzei). Despre „persoana vârstnică și îmbolnăvirile” putem spune că s-a observat că pe măsura înaintării în vârsta crește vulnerabilitatea la îmbolnăviri; bolile sunt contactate mai ușor, evoluția este mai îndelungată, vindecarea se obține mai greu.
Aspectul cel mai caracteristic al îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice este: polipatologia, (polidiagnosticul sau polimorbiditatea), adică faptul de a avea concomitent două sau mai multe boli, cele mai multe studii au constatat o medie de 4-5 boli. În timp ce la celelalte vârste există în general o singură boală, la vârstnic, ca urmare a scăderii rezistenței puterii de apărare, uzurii organelor și aparatelor organismului, se instalează ca o regulă mai multe boli care evoluează concomitent (de exemplu, la o persoană în vârstă putem întâlni: cardiopatie, hipertensiune arterială, cataractă, diabet, reumatism cronic sau alte formule de asocieri: emfizem pulmonar, insuficiență cardiacă, osteoporoză, adenom de prostată etc.)
Aspectul descris al polipatologiei vârstnicului creează probleme deosebite privind calitatea vieții, necesarul de tratamente(și costurile ridicate ale acestora), nevoile de îngrijire, riscurile de complicații și agravări, starea de dependență etc.
Cronicizarea este o altă caracteristică importantă a îmbolnăvirilor persoanelor vârstnice. Există boli cronice care se instalează în continuarea unei boli acute care nu se vindecă; există boli cronice care sunt caracterizate de evoluții cronice de la început (ex.: arteroscleroza, osteoporoza, diabetul) pe fondul evoluțiilor cronice putându-se dezvolta episoade acute, crize sau accidente, ca de exemplu: infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral, fracturile (în osteoporoză) ș.a.
Morbiditatea prin boli cronice este în creștere în toate țările lumii în legătură în mod special cu îmbătrânirea populației, fiind un important factor de influență al politicilor sociale și de sănătate prin costurile în creștere pe care le impune în domeniul tratamentelor, îngrijirilor, serviciilor sociale.
Soluția de atenuare a acestor creșteri este prevenirea, dar și aici sunt limite importante ca: necooperarea sau insuficiența cooperării persoanelor sănătoase (tineri și adulți, pentru că în aceste faze ale vieții trebuie inițiate programele și conduitele individuale de prevenire); oamenii dau atenție problemelor de sănătate atunci când se îmbolnăvesc, când poate fi prea târziu sau poate impune costuri foarte mari (un proverb românesc spune:”omul este mai recunoscător leacului care îl vindecă decât sfatului care-l apără”); costurile programelor de prevenire care nu sunt neglijabile și chiar celor ce decid asupra politicilor sociale care nu sunt tentați să investească în populația sănătoasă, pentru a preveni îmbolnăviri viitoare; în realitate ele sunt o certitudine odată cu înaintarea în vârstă. Prevenția înseamnă evitarea sau amânarea apariția bolilor și a complicațiilor lor, prevenția primară înseamnă evitarea sau amânarea apariției bolilor: cardiovasculare (încetarea fumatului, reducerea colesterolului seric care înseamnă și prevenție terțială;tratamentul hipertensiunii arteriale –și ca prevenție terțiară;exercițiul aerobic;menținerea unei greutăți corporale ideale; admistrarea profilactică de doze mici de aspirină; terapia de substituție cu estrogeni postmenopauza; reducerea sau managementului stresului); cancerul (încetarea fumatului, evitarea expunerilor la locul de muncă și ambientale la azbest, radon, benzen, evitarea la expunerea solară, dieta bogată în fibre și săracă în grăsimi, programe de sceening al anumitor cancere- cervical, polipi de colon); prevenția injuriilor (evitarea alcoolului , utilizarea centurii de siguranță, utilizarea caștii la mersul cu bicicleta sau motocicleta,îmbunătățirea măsurilor de siguranță la locul de muncă și acasă; prevenirea căderilor ;întărirea educației și legislației în ceea ce privește violența domestică),prevenirea bolilor pulmonare cronice (încetarea fumatului), prevenirea osteoporozei (dietă bogată în calciu, supliment de calciu 1 500 mg de calciu la femeile în postmenopauză –exerciții de rezistență și nu aerobice, terapie de substituție cu estrogeni postmenopauză), prevenirea bolilor infecțioase (sex protejat, imunizări- de rutină pentru : tetanos, gripă, pneumococ, în cazul calatoriilor, împotriva TBC); Prevenția secundară se referă la detectarea cât mai devreme a bolilor pentru a îmbunătății rezultatele tratamentului iar prevenția terțiară tratează de fapt stările cronice (de exemplu hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, hiperlipemia) pentru a evita sau amâna complicațiile .o boală a aparatului locomotor este osteoporoza , boală a țesutului osos constând din slăbirea osului, prin rarefiere determinată de pierdere a masei osoase și fragilizare consecutivă.
Sistemul nervos are un rol esențial în funcționarea organismului, funcția de coordonare , sistemul nervos central (creierul și măduva spinării) și nervii periferici coordonează activitatea motorie, relațiile cu factorii de mediu exterior-sensibilitatea la căldură, frig, alte funcții – ex. continență urinară, troficitatea țesuturilor, creierul fiind și sediul funcțiilor de relație (accindente vasculare cerebrale- îngroșarea și obstrucția vaselor din creier datorită aterosclerozei).Demența este sindrom caracterizat printr-o tulburare a două sau mai multe funcții intelectuale sau cognitive, face parte din sindroamele cognitive ca și delirul.
Asocierea bolilor organice sau somatice cu cele psihice sau mintale este o altă caracteristică a îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice...
Explicația este complexă și ține de factori multipli: îmbătrânirea și uzura sistemului nervos (suportul funcțiilor psihice), influența bolilor organice, cumulul de stresuri, evenimente emoționale negative care fragilizează sistemul nervos și structurile care asigură funcțiile psihice. Exemple de astfel de asocieri sunt: frecvența mare a stărilor de depresie la vârstnic care însoțește de regulă bolile somatice, frecvența sinuciderilor ca efect al unor depresii grave, alte boli psihice ca delirul, confuzia și în mod special demența, boală gravă a intelectualului, incurabilă și în plină extensie.La sindromul afectiv avem anxietatea, depresia, suicidul, paranoia, halucinațiile.
Obezitatea, denutriție, diabetul zaharat sunt boli de nutriție și metabolism.
Obezitatea reprezintă un sindrom funcțional ca și pierderea în greutate, refuzul alimentar, deshidratarea, incontinența urinară, constipația , incontinența fecală.
Vindecarea cu sechele, modalitate evolutivă frecventă în bolile cronice ale vârstnicului, care de regulă nu mai dispune de resursele necesare de apărare, reparatorii pentru o vindecare „in integrum. ”Vindecarea, stabilizarea se obțin, dar cu defecte, de regulă persistența unui deficit, a unei capacități funcționale diminuate, de ex: vederea, vorbirea, mersul, alte abilități”. Acestea devin infirmități (invalidități, dizabilități) stabile, care se însoțesc de handicap și duc la dependență.
Agravarea și complicațiile reprezintă o altă modalitate evolutivă a bolilor cronice care afectează persoanele vârstnice; această modalitate evolutivă, mai frecventă la cei vârstnici ca la celelalte vârste, se explică pe de o parte prin scăderea capacității de apărare, prin asocierile îmbolnăvirilor diferitelor aparate și sisteme ale organismului care se influențează negativ reciproc în funcțiile pe care le au și, pe de altă parte, în dificultățile terapeutice care țin de toleranța mai scăzută a vârstnicilor la medicamente. Cu alte cuvinte, pe măsură ce are nevoie de mai multe medicamente, vârstnicul le tolerează din ce în ce mai greu; evoluția în direcția agravării impune o altă caracteristică a bolilor cronice la vârstnici: necesitatea îngrijirii paleative, model de îngrijire adaptat celor aflați la sfârșitul vieții care nu mai au speranțe de vindecare, pentru care perspectiva este proximitatea morții. Aceste persoane au nevoie de îngrijiri speciale particularizate, al căror scop este : calitatea vieții, înlăturarea durerii și combaterea, atenuarea celorlalte suferințe, concomitent cu însoțirea persoanelor care să constituie un suport moral, să permită comunicarea și să aline suferința morală și trăirile tragice ale unei astfel de persoane aflate în pragul părăsirii vieții.
Mortalitatea înaltă este o altă caracteristică a îmbolnăvirilor la persoanele vârstnice. Este grupul populațional cu indicele de mortalitate cel mai înalt, atât prin deznodământul unor boli acute, cat și ca urmare a bolilor cronice în evoluția cărora apar episoade acute. Trebuie amintită aici o diferență între cele două sexe: există o supramortalitate masculină, bărbații având o durată de viață mai scurtă decât femeile(între 7 și 8 ani) și o mortalitate mai precoce, femeile mai apte pentru supraviețuire, cu o durată de viață mai lungă și o mortalitate mai târzie.
Dependența este o consecință aproape obligatorie a îmbolnăvirilor în cazul persoanelor vârstnice. Această stare a unei persoane care-i condiționează supraviețuirea de ajutorul, îngrijirea din partea altei persoane, inclusiv pentru activitățile vieții zilnice, care este axul central al politicilor sociale, sau care ar trebui să fie, poate avea drept cauze: boală sau anomalie înnăscută, caz în care dependența se instalează din copilărie, accident de muncă, de circulație, casnic, care se poate întâmpla indiferent de vârstă și care se soldează cu sechele, constând din pierderea de abilități fizice sau mintale, boală dobândită, cronicizată, cum se întâmplă de regulă la persoanele vârstnice, care se vindecă cu sechele ce duc la dependență.
Dependența, în cazul persoanelor vârstnice, are o dimensiune importantă, în creștere în legătură cu îmbătrânirea demografică și în creștere în cazul unei persoane, pe măsura înaintării în vârstă.
După vârsta de 65 de ani, există tendința de creștere a produselor corticosuprarenalelor (pe fondul diminuărilor secrețiilor glandei tiroidei, agonadelor, etc).
Creșterea corticosuprarenalelor duce la alimentarea sclerozei vasculare și a hipertensiunii arteriale. Efectele se resimt în metabolism și în realimentarea energetică a organismului.
Sintezele se fac mai greu și nu mai pot compensa uzura care are loc.
În îmbătrânire, un rol important îl joacă îmbătrânirea celulelor, a țesuturilor și a organelor.
În urma îmbătrânirii celulelor și țesuturilor, se manifestă în exterior o serie de caracteristici dintre care mai evidentă este modificarea aspectului general al pielii, care își pierde elasticitatea, devine mai subțire, mai uscată și mai palidă. Fenomenele de ridare și pigmentare a pielii sunt mai evidente la nivelul feței și al mâinilor.
Abiotrofia pielii produce ridări ce se suprapun peste amprentele pliurilor, mimicii specifice (și dominante) ale persoanei în cauză și peste amprentele pliurilor mimicii lăsate de profesie.
Specific este și procesul de încărunțire (acromotrihia), acesta poate începe chiar la 35 de ani. În cazul bătrâneții biologice, acromotrihia devine evidentă spre 50-55 ani, mai ales la tâmple. Episoadele de boală sau de tensiune psihică, intensifică acest fenomen, ceea ce pune în evidență aspecte mai complexe ale acromotrihiei.
Un alt aspect ce se resimte odată cu înaintarea în vârstă este cel al mișcărilor. Acestea devin mai greoaie, lipsite de suplețe și forță. Scăderea elasticității mișcărilor și a capacității de efort fizic este determinată, pe de o parte de diminuarea mobilității articulațiilor, iar pe de alta datorită atrofierii lor. În același timp are loc și o slăbire a mușchilor scheletului legați prin tendoane. Mușchii devin mai scurți datorită unor modificări complexe biochimice în structura proteică și cea a fibrelor.
Pe linia acestor caracteristici, este evidentă pierderea danturii. Aceasta se poate înlocui prin proteze dentare care creează unele dificultăți la hrănire.
În domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare. Acestea se referă la cord și plămâni. La nivelul inimii are loc o mai mare incidență, după 55 de ani a infarctului miocardic și comparativ lezarea arterelor coronariene, leziunile arteriale au loc datorită arterosclerozei și ateromaziei .
Respirația la rândul său, (normal 15-18 respirații/minut la adulți) devine după 45 de ani mai superficială, ceea ce face să rămână aer rezidual în plămâni și să se reducă gradul de oxigenare a sângelui și a țesuturilor, organelor etc.
Cu vârsta are loc o scădere a secreției salivare și a secrețiilor implicate în sucul gastric (enzime, fermenți). Pancreasul, care este antrenat prin secrețiile sale în digestie, își reduce lent secrețiile, din care cauză grăsimile sunt mai prost utilizate. Ficatul este mai puțin afectat funcțional de vârstă, dar devine mai sensibil la boli și scade în mărime.
Absorbția devine mai lentă, de multe ori se dereglează metabolismul lipidelor.
O dată cu înaintarea în vârstă, modificări importante au loc și în ceea ce privește somnul și funcțiile lui recuperative. Se consideră că o persoană de 70 de ani a fost trează cam 43 de ani și a dormit cam 22, mai mult sau mai puțin profund. Sumarea timpului de vis se poate situa cam la 5 ani(timpul visului constituie așa numitul somn paradoxal). Totuși, somnul are un cadru cultural și igienic. Gesturile preparatorii, aerarea, odihnirea gândurilor sunt dependente de acest cadru. Oricum, insomnia la bătrânețe nu este o boală în sine, ci doar simptomul unor dereglări fiziologice sau psihologice.
Un loc aparte în procesul de îmbătrânire îl ocupă degradarea sistemului nervos. Irigarea și oxigenarea creierului, se face cu dificultate, iar neuronii intră într-un proces ireversibil de atrofiere. Creierul își micșorează volumul, de la aproximativ 1.400g la bărbații de 20 de ani, la 1250g, iar la femei, de la 1250g la 1125g.
Regresia este mai accentuată (în limitele de mai sus spre 70-75 ani).
Conținutul în minerale și enzime, utile ale creierului se modifică ușor. În genere, are loc o discretă atrofie generală, chiar în bătrânețea biologică, atrofie ce se exprimă prin aplatizarea relativă a unor sciziuni și circumvoluțiuni și prin sterilizarea lentă a activității mentale.
Există o modificare cu vârsta a caracteristicilor temperamentale privind intensitatea sensibilității instinctelor temperamentale, ca și a intensității sensibilității echilibrului emoțional, mobilității generale, caracteristici ce stau la baza comportamentului. Ori, pe acest plan, îmbătrânirea aduce după sine diminuarea mobilității reactivității și impresionabilității, conturând un temperament cu note mai colorat flegmatice.
Închei aici prima parte a “bătrâneții” cu o Rugăciune anonimă:
"Doamne, Tu știi mai bine chiar si decât mine că
am început să îmbătrânesc. Te rog fereste-mă sa devin prea plicticos în vorbire crezând ca eu am soluția cea mai bună pentru toate problemele din toate discuțiile. :)
Nu mă lăsa să cred că este datoria mea să mă amestec
în toate situațiile tuturor cunoscuților. Învață-mă sfânta lectie că s-ar putea să mă mai înșel și eu.
Fă-mă întelept, dar nu acru; săritor, dar nu dominant;
demn, dar nu arogant, căci aș vrea, Doamne, să-mi pot păstra măcar câțiva prieteni până la capăt."
Învață-mă , Doamne arta de a îmbătrâni frumos...!!!