Prin providență trebuie să înțelegem voința lui Dumnezeu în Planul Divin.
Providență este însăși nașterea unui om, providență este familia, providență este viața, providență este zestrea cerească cu care venim pe pământ,( reprezentând calități, abilități, virtuți, principii), providență este pronia cerească, universală, divină.
Acolo unde doi oameni se întâlnesc în scopul de înfăptuire a unei prietenii, a unei relații familiale, sociale, se află și divinitatea, în prezența unor entități din ierarhia divină (îngeri sau sfinți) chiar dacă nu sunt vizibili, prezența lor este în mare măsură perceptibilă, providența fără de care nu ar fi posibilă evoluția.
Providență este faptul că fiecare om este unic, reprezentând modalitatea ca divinitatea să diversifice la infinit specia umană, bunătatea, binele, fericirea.
Providență este lumina care pătrunde în om metamorfozând în el tarele, răul existențial, în bucurie multicoloră..
Înțelepciunea dobândită prin tot felul de experiențe pe parcursul vieții îl apropie de om de divinitate, însemnând providență.
Norocul de care are parte un om în viață poate fi numit providență, în definitiv viața este norocul suprem, șansă divină pentru ca omul să evolueze conform planului lui Dumnezeu.
Succesul unui om nu ar fi posibil fără intervenția ierarhiei divine, respectiv fără providența divină.
În general omul are în preajmă doi îngeri veghetori să îl apere să îl îndrume pe drumul vieții, să îl avertizeze de pericole.
Nimic nu se petrece în viața omului fără voia lui Dumnezeu, chiar și răul este generat pentru ca din el să izvorască Binele, așa cum din întuneric izvorăște lumina.
Nimic nu îl cizelează nu îl șlefuiește pe om mai mult decât experiențele grele prin care trece, mai mult decât luptele cu vicisitudinile, în fiecare luptă câștigată este providența divină.
Fiecare om este precum un diamant care trebuie șlefuit pe toate fețele cu un polizor fin.
Sunt oameni în slujba demonului, situație regretabilă, perdantă, din care lipsește providența divină.
De multe ori în viață omul se află închis într-un labirint întunecat, din care nu poate ieși fără providența divină metamorfozată în lumină, acest gen de experiență îl face mai puternic mai experimentat, mai înțelept.
Lumina este energia și forța care nu îl lasă pe om să fie capturat de întuneric, de demonii infernului.
Providența divină este modul prin care Dumnezeu guvernează toate ființele din univers, respectiv întreg universul.
Divinitatea nu neagă realitatea alegerilor omului, îl lasă pe om să își construiască viața, destinul conform zestrei și darurilor cu care a venit pe pământ, cu cât este mai diferită evoluția lui că atât providența divină se împlinește.
Conform pildei lui Hristos privind oaia rătăcită, Păstorul de lumină își lasă turma nesupravegheată o vreme și se duce în sălbăticie să recupereze oaia pierdută, sau coboară în prăpastie printre șerpi să o salveze, caz în care vorbim de providența divină.
Dumnezeu nu vrea să renunțe la nici un om, nu vrea să îl abandoneze pe nici un om, dar îi lasă liberul arbitru, să își aleagă drumul și acțiunile în viață, chiar dacă trebuie să suporte cu suferință consecințele, pentru că numai oamenii sunt autorii păcatelor, sunt pasibili să cadă în capcanele existențiale împinși de ispite negative.
Oricât de întunecată ar fi viața omului într-un târziu apare răsăritul, trezirea, iluminarea.
Oricât de grea ar fi viața unui om are parte și de miracole, de succes de fericire, rezultate al providenței divine.
Providența divină ne face capabili să folosim libertatea de gândire și acțiune în scopul unei evoluții fenomenale, miraculoase, oricât de târziu s-ar petrece, pentru că ne sunt date mai multe vieți pentru evoluție conform planului divin, în concordanță cu providența Dumnezeiască.