Nuța Crăciun propune, prin poemul său "să nu ne temem de drum" într-o zi a sfârșitului verii, pe 30 august 2023, o invitație pe itinerarul devenirii noastre umane, a dezvoltării armonioase sufletești. De la gând până la faptă, de la intenție până la situarea într-o preschimbare continuă comportamentală și de profunzime interioară este mult de lucru.

Nu m-am gândit niciodată la un lucru. Să consider ca pe-o vietate starea însuflețită "dragostea". Iubirea propriu-zisă nu ar mușca, decât dacă-i altceva. Îndemnul de început este unul general, către cuplurile de iubiți sau soți care mai uită de dragoste, sinceritate, către rudele ce ajung să se evite: "să facem din dragoste un lucru simplu"; "ca dragostea să învețe de la noi moliciunea atingerii". Enkidu a fost învățat la curtea lui Ghilgameș să simtă afecțiune față de oameni, el fiind un războinic, un semizeu (viteaz din vechime) sălbatic. O curtezană antică, o hetairă l-a instruit.

"Să nu uităm de starea sa de câine", adică să ne asigurăm că primitorul iubirii noastre nu este un simplu profitor. Să nu dăm mărgăritare celor ce nu le merită, să nu ne irosim ceea ce avem mai bun în interior făcând bine celor ce ne pot face și rău, fără să-i provocăm noi.

"Prizonieri ai propriei noastre fiare, să nu trăim cu frica ei" — "cu frica sa". Aici dau de un concept al metodelor americane de tratare prin autosugestie a problemelor existențiale. În antiteză, închipuirea că suntem în mijlocul unui "lac adormit și nostalgic". Nu cred că "cerul e în noi" și doar dezmeticirea ar fi pasul "iluminării".

Aici se putea lucra mai mult, prin cizelare și prin amintirea altor forme de meditație sau de îndreptare a respirației, chakrelor: rugăciunea inimii, pranayama. Nu se atinge nivelul superior atât de ușor. Părintele Cleopa dădea calea cea mai scurtă, Presupunând totuși ditamai asceza cotidiană: să urmăm drumul strâmt, nu cel larg, al majorității, cu frica de Dumnezeu la dreapta și frica de moarte la stânga, calea împăcării cu toți oamenii cu care ne-am certat, calea răbdării și a dăruirii dragostei.

Strofa ultimă este mai bună decât strofa (sau partea) din mijlocul textului poetic:
"să nu ne temem de drum, nici de dragoste,
să facem din ele un lucru simplu,
până când vom ierta și vom uita pentru totdeauna".

Fără cuvintele părinților duhovnici. Da, se poate și fără ele, dacă oamenii nu cred în Dumnezeu. Strădania umană pentru dobândirea liniștirii psihicului, a înfrumusețării existenței nu are vreun rețetar. Și liber-cugetătorul din prezent nu trebuie să se găsească pe punctul să piardă înaintarea motivațională pe un anumit drum. Și arta salvează, dacă e practicată ca terapie și purificare. Și exercițiul lecturii, ori al interpretării (simili)critice într-un jurnal de lectură.