Adevărata bogăție este aceea pe care o pierdem trăind-o. Ne dăm seama cât de bogat era tânărul din Evanghelie numai dacă nu uităm cât de bogați am fost cândva pentru că eram tineri. Plini de vise și de dorințe, urmând idealuri pe care le credeam de neatins pentru că nu stăpâneam mijloacele necesare de a ajunge la ele, tânărul care locuiește în fiecare din noi, abia când își pierde tinerețea își dă seama cât de bogat era pe când îl stăpâneau dorințele și visele și cât de sărac a ajuns când toate acestea i s-au împlinit. Hristos nu îi reproșează tânărului nimic. Împlinirea legii și iubirea aproapelui nu sunt contradictorii. Ca Dumnezeu îi explică tânărului că pentru a fi cu adevărat bogat trebuie să te grijești de fiecare clipă pe care o trăiești la timpul ei. Clipa însă nu are timp. Este o punte care te trece peste adâncuri. Ca și bogăția. De fapt, Hristos nu îi cere tânărului un anumit lucru care i-ar putea lipsi, ci îi atrage atenția despre ceea ce trebuie să facă cu bogăția momentului pe care îl trăiește. Tânăr bogat este, în acest context, un pleonasm.