tata mi-a cultivat, pe lângă multe alte valori și deprinderi - precum dragostea pentru citit sau pentru cafea - înclinația particulară către tot ceea ce înseamnă genul mistery: literatură, filme, jocuri de descifrare a enigmelor, teste de perspicacitate și altele... o expresie a spiritului ludic pe care și l-a păstrat nealterat în pofida trecerii timpului. el mi-a pus în mână romanul zece negri mititei care mi-a deschis apetitul pentru literatura detectivistică. au urmat apoi ceilalți maeștri ai genului: conan doyle, simenon, poe, leroux, wallace, chandler, hammet și alții, cu o mențiune specială pentru rodica ojog-brașoveanu, pe care o ador. ca om care scriu, realizez dificultatea conceperii unei proze policier bune, de aceea nu percep (ca mulți alții) această literatură ca fiind una minoră, ci, aș spune, una specială, incitantă și fermecătoare.

agatha christie (miller) (n. 15.09.1890, torquay, regatul unit - m. 12.01.1976, winterbrook, regatul unit) s-a născut în anglia, ca fiică a unui american bogat și a unei mame provenite dintr-o familie de militari britanici. la vârsta de unsprezece ani își pierde tatăl, rămânând sub supravegherea mamei care se ocupă de educația ei (învață acasă, iar mai apoi la un pension din paris) și care o încurajează să scrie de la vârsta adolescenței. în timpul primului război mondial lucrează ca infirmieră și farmacistă, ceea ce îi va inspira multe din temele romanelor sale. se căsătorește prima oară cu un ofițer, archibald christie, cu care are o fiică, dar care îi va provoca o mare umilință și dezamăgire sentimentală, cerându-i divorțul după paisprezece ani de mariaj, deoarece se îndrăgostise de o femeie mult mai tânără. are loc un episod bizar, nelămurit nici până acum, când scriitoarea dispare pentru un număr de zile, fiind găsită de poliție (fusese căutată și cu elicopterul - era deja o celebritate) într-un hotel unde se cazase sub pseudonim, într-o stare emoțională dificilă (nu a oferit niciodată vreo explicație pentru cele întâmplate). a doua căsnicie, cu un arheolog mult mai tânăr, max mallowan, este una fericită (în ciuda faptului că și acesta a avut aventuri, mai ales în ultimii ani de viață ai scriitoarei): soții călătoresc mult în misteriosul orient, de care agatha christie se va atașa sufletește pentru totdeauna. în această perioadă - cea mai fastă a vieții sale - publică marile romane de inspirație exotică: crima din orient express (scris în hotelul pera din istanbul, camera respectivă fiind transformată în muzeu), moarte pe nil (scris în egipt), crimă în mesopotamia (scris în irak), precum și capodopera zece negri mititei. este autorul cel mai bine vândut la nivel planetar (alături de conaționalul său shakespeare), ceea ce, trebuie să recunoaștem, înseamnă ceva.

din opera sa, am citit cea mai mare parte: peste optzeci de romane, numeroase povestiri, câteva piese de teatru. dincolo de prolificitate, măiestria scriiturii și intriga ingenioasă, la agatha christie m-au impresionat trei lucruri: finețea observației psihologice, absența oricărei tente vulgare și umorul. sunt fascinată de felul în care spune niște lucruri fără să jignească și de ironia fină, din care răzbate mai degrabă un ecou de compasiune decât de răutate (cum adesea li se întâmplă moraliștilor neinspirați). unele fraze ale ei, deși formulate simplu, fără înflorituri stilistice, sunt de o expresivitate, profunzime și înțelepciune care îți taie respirația de-a dreptul. recunoști reflexul de autocontrol și abordarea analitică a vieții, specifice lumii anglo-saxone, alături de un gen de umor inteligent, reținut, dar și surprinzător de direct. aș încheia cu un citat al acestei mari autoare, pe care l-am reținut involuntar, dar pe care mi-l amintesc mereu în momentele de cumpănă afectivă ale vieții, și care ilustrează perfect ceea ce am susținut mai sus despre calitățile remarcabile ale scrisului său: "dragoste - cel mai înspăimântător cuvânt pe care îl cunosc...".