poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2810 .



Câinele de Stânga și Câinele de Dreapta
eseu [ ]
Legendă urbană. Se dedică neuitatului și blândului câine Mugurel Colecţia: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MariaDanielaG ]

2020-02-17  |     | 



Nu departe de blocul în care locuiesc se află un ștrand de pe vremea Tovarășului. În anii lui buni ștrandul era arhiplin, abia găseai un loc liber unde să îți așezi cearșaful sau țesătura de rafie, dacă erai mai cu moț. Glasuri vesele și muzică se auzeau cât era ziua de lungă în timpul călduroaselor veri bucureștene de acum treizeci și mai bine de ani. Astăzi ștrandul e mai mereu gol, cu amenajări modeste și zone dezafectate. Precum fosta casă de bilete: părăginită și dezolantă, împrejmuită cu un gard meschin de sârmă împletită. În acest perimetru pauper trăiește de ceva timp un câine. Este mare, bătrân și blând. De rasă incertă, cu părul gălbui și lung, ochi negri și un surâs aproape omenesc pe față. Cu o prestanță naturală impresionantă, degajă o pace interioară molipsitoare și vindecătoare deopotrivă. Îl găsesc fie contemplând împrejurimile într-o poziție princiară de sfinx îmblănit, fie umblând încet, cu pași de bunic, prin micul lui regat sărăcăcios utilat cu o cușcă de lemn veștejit și două vase pentru hrană și apă. Mă opresc de fiecare dată să îi ofer ceva bun de mâncare și să îi spun câteva vorbe de alint și îmbărbătare. Se uită la mine cu o bunăvoință îngăduitoare apoi își întoarce privirea către cerul pe care îl admiră cu o abnegație aproape transcendentală. Sau urmărește cu un aer protector vrăbiuțele gureșe care atentează la bietele lui firmituri din gamela ruginită. Personificarea însăși a bunătății, înțelepciunii și tristeții absolute. Un memento viu al unor vremuri fericite, acum apuse. Un vestigiu a ceea ce am fost cândva. Un semn de carte însuflețit marcând stoic acea pagină fatidică la care istoria s-a oprit brusc din curgerea firească pentru a da buzna mânioasă în stradă. După ultimele alegeri, cele din toamna-iarna trecută, un nume mi-a venit în gând pentru el: Câinele de Stânga. Și așa îi spun de atunci încoace.

Întâmplarea face ca, începând cam din aceeași perioadă a anului, să mă întâlnesc tot mai des în drumurile mele prin cartier cu un alt câine, de o factură cu totul diferită. De rasă, cred că boxer pitic, din acela cu multe cute pe față. Culoare bej, păr scurt. Lustruit, ferchezuit, parfumat. Îmbrăcat după ultima modă canină, de fiecare dată altfel: costumaș army cu glugă, combinezon vișiniu matlasat, deux-pieces galben-verzui cu catarame strălucitoare. Purtat în lesă de către un stăpân cărunt cu față impenetrabilă, câinele cel mic țopăie însuflețit, cu o mină războinică. Mă privește în ochi scrutător și superior. Până la urmă, e mai aranjat decât mulți dintre noi, dacă e să fim sinceri. Hainele lui mititele și colorate sunt mereu ca scoase din cutie, iar părul îi strălucește parcă dat cu briantină. Știe că este un câine de viță nobilă iar această siguranță transpare plenar din mișcările lui țanțoșe și atitudinea aristocratică. L-am numit imediat Câinele de Dreapta. Când îl zăresc apropiindu-se îmi încordez mușchii feței ca să nu mă umfle râsul. Pe cât este de mărunt, pe atât e de comic. Saltă ca o minge de cauciuc maronie ornată cu fundițe, ciucurei și alte briz-brizuri. Mândru nevoie mare și neafectat de zâmbetele involuntare pe care le stârnește, câinele miniatural străbate aleile, secondat de placidul său deținător, într-un marș simbolic și demonstrativ al triumfului de castă asupra plebei. De la înălțimea celor douăzeci de centimetri ai săi, Câinele de Dreapta îi privește de sus pe proletarii de aproape zece ori mai înalți decât el.

Nu știu dacă blândul Câine de Stânga l-a zărit vreodată, din spatele gardului unde își duce traiul de pustnic citadin, pe înfiptul Câine de Dreapta, făcându-și plimbarea cu aplombul obișnuit. Oare ce ar gândi despre el? Greu de spus. Dacă ar fi să speculez aș zice că, în primul moment, l-ar invidia, măcar un pic, pentru garderoba de lux și pentru șansa de a călători pe străzi și bulevarde cochete. Însă, inteligent fiind, ar remarca în cele din urmă esențialul: Câinele de Dreapta are o lesă. Pe care el, Câinele de Stânga, nu o are. Ca atare, ar răsufla ușurat și l-ar compătimi din adâncul inimii lui generoase pe mititelul drapat în mătăsuri fistichii și libertăți iluzorii.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!