Tea Nicolescu
Gabriela Negreanu
“Paul Valery și modelul Leonardo”
Aș fi vrut să scriu demult despre cartea aceasta a Gabrielei Negreanu de care m-a legat o prietenir de gând, de formație, de cuvântul scris- ea fiind aceea care a impus publicarea volumului meu de povestiri “A plouat cu Iguane”(1980) după ce Mircea Sântimbreanu a blocat romanul câștigător al concursului de debut “O mie o sută de ani”(1978) ca fiind sub semnul întrebărilor epocii, dar despre care scrie: "Dragă Geta, te rog citeşte aceste excepţionale pagini pe care din motive SPECIFICE, le iubesc fără a le putea tipări”...adresa fiind Georgeta Dimisianu pe atunci redactor de carte la editura Cartea Românească...(eh! istorie!)
Renunțarea ei – cum încerc eu să justific, să accept pasul ei final, sinuciderea din 1995) mi-a lăsat gustul amar al inevitabilității într-o lume structurată aberant – ca să mă exprim civilizat și nu avea decat 48 de ani.
Mă încumet acum să dialoghez cumva cu ceea ce Gabriela a gândit și a comunicat scriind despre poetul, scriitorul ei de inima, Paul Valery
E un volum dens, o complexă elaborare cartea această a Gabrielei Negreanu. Și cred că așa trebuie să fie pentru că subiectul propus – poetul francez Paul Valery - implică responsabilitatea analitică a unei inteligențe în vâltoarea cunoașterii.
“Adevărata frumusețe este la fel de rară ca omul capabil să-și aleagă un anume sime insusi și să și-l impună” zice Paul Valery trasând parcă traiectoria unei eventuale intervenții în ceea ce a gândit și a produs... Traiectorie pe care își înscrie Gabriela Negreanu studiul esseistic “Paul Valery și modelul Leonardo” apărut în 1978 la Editura Albatros readucând în atenția epocii un moment al culturii: Paul Valery.
Considerat ultimul symbolist al poeziei franceze - temporal vorbind – Paul Valery profesează complex – poet, esseist, filozof, profesor - așa încât orice incorsetare interpretativă a personalității lui poate fi considerată limitată ori chiar rea intenție.
“Cei care l-au cunoscut în anii maturității ne-au transmis imaginea unui olimpian, a unui Seigneur.” scrie Gabriela apropiindu-se de lumea valeriană cu acea curiozitate interpretativă a studiului și a înțelegerii.
Parcurgerea biografică – succintă în studiul Gabrielei – subliniază o structură sissifică, un gânditor care împinge “bolovanul” creației într-o mișcare obsedantă; urcușul și rostogolirea (înapoi) dezvăluind valori nebănuite: “Am petrecut cu el, ieri, aproape trei ore. Mai nimic, după aceea, n-a mai rămas în picioare în spiritul meu.” consemnează autoarea pentru Andre Gide.
Născut la 30 octombrie 1871 Paul Valery începe să scrie foarte devreme poezie și intră exploziv în lumea versului francez; “Tes pas, enfants de mon silence,/ Saintement, lentement placés,/ Vers le lit de ma vigilance/ Procèdent muets et glacés.”( Tes Pas) ...exploziv, dar scurt... la numai 21 de ani intră în perioada “Marii liniști” provocată de moartea mentorului lui, Mallarme și ea durează 20 de ani.
Pe urmă ceea ce se întâmplă cu Valery este o trecere, o traversare rubiconică ( să zicem) asupra căreia Gabriela se oprește intuind profunzimea gândirii, diversitatea sprituală, aplecarea filozofică asupa structurii umane, a capacitățîi ei de a se desoperi, a se aprecia ori refuzându-se valoric.
Două lucrări fundamentale costitue principala preocupare a studiului Gabriele: • Introduction à la méthode de Léonard de Vinci (1895) și La soirée avec monsieur Teste (1896) dar desigur nu singurele, Paul Valery fiind acea persoană despre care domnul Teste spune că “trebuie să intri în tine armat până-n dinți” cu scopul de “a face în tine turul “ ptoprietarului”
Domnul Teste este martorul vieții sale - a lui Valery, desigur - zice Gabriela, jocul cuvintelor, salturile gândurilor, tragismul ori superflu-ul vieții “curgând” din gura acestuia ca un șirag de perle ori un pumn de pietre oarecare, dar întotdeauna convingătoare.
“Sublimul domn Teste” devenit cumva chiar mai cunoscut decât autorul lui este un personaj fictiv căruia i s-au atribuit nenumărate ipostaze dar care, în fapt, este instrumentul cu care Paul Valery își răscolește gâdirea, atitudinea, intenția, forța, slăbiciunea; domnul Teste reprezintă “o inteligență” căreia îi este proprie “lectura pe dinăuntru”.
Sensurile filozofice ale domnului Teste ne duc în zonele absurdului, dar în egală măsură redescoperă profunzimea clasică a realului- “înțelegerea” fiind cea care poate da sens oricărui element al gândirii.
Un echilibru între Eu și Idealitate pare a fi o necesitate absolută în a-l traduce pe domnul Teste ca alter-ego valerian, el este “martorul vieții sale” și Gabriela conclude pornind de la puterea valoric nelimitată a omului: “Domnul Teste reduce omul la spirit, iar puterea omului – la aceea a minții lui”
Metodic acest domn Teste al cărui scop este de “ a creea un fel de angoasă pentru a o rezolva” și ce zice pare aproape imuabil, Paul Valery elaborând solid și mai ales metodic – cum zice autoarea – un mod de a te strecura în gândirea umană, în structura ei intimă.
Este uimitor cât de autoritar se pliază Gabriela vorbind despre opera unui scriitor a cărui poezie iconică îl califică “on top”, a cărui gândire a dat și dă de lucru oricărui pasionat al culturii ori ale cărui sinuozități produc-încă- nedumeriri, cât de cuceritor își organizează expunerea și cât de matur descifrează ceea ce Paul Valery înseamnă- și nu avea decât 30 de ani când a scris!
I s-ar potrivi grozav sub-titlul unui capitol din lucrarea ei: “...cât de ușor poți deveni universal”...
Leonardo, desigur!
Dacă domnul Teste reprezintă aglomerarea intrebărilor rămase în suspensie, Leonardo este certitudinea, posibilul el fiind ceea ce Valery numește “omul universal”, “Leonardo da Vinci a existat. Problema care se pune exegetului este de a justifica această existență, de a face dovada teoretică a posibilității ei.” spune Gabriela și paralela dintre cei doi creatori indiferentă la trecerea timpului le subliniază capacitatea de a trece de la un produs la altu precum și aceea de a elabora major indiferent cât de variată ar părea preocuparea lor; artă, știință, filozofie, comedie, dramă, frumos, urât converg într-un ansamblu de mărturii ale genialității umane.
Condiția de “învățăcel” pe care și-o arogă Valery îi permite o intrare treptată în înțelegerea valorilor leonardiene.
Mai întâi, ceea ce descoperă - printre primii în lume, spune Gabriela – este diferența dintre om și creator, omul poate fi “modelat, el este comun, creatorul este “viziune și structură”:
De aci, concluzionează Paul Valery, nu există nicio deosebire între “modul generării” operei de știință și a celei de artă, diferențierea lor este doar rezultanta finală. În exegeza ei, Gabriela subliniază atitudinea avangardistă a lui Valery aducând în discuție importanța interpretării logice a contribuției omului în zona gândirii. Se întâmplă astfel un proces ciudat de coborâre a lui Leonardo din zona idealului și a excepției la cea a puterii umane. Constatare cel puțin ciudată, dar zice Gabriela:”Misterul “geniului” ( ca excepție umană) se rezolva intr-o cantitate enorma de studii, intr-o serie de operații.”
Tocmai sau poate nu pentru că orice operă creatoare este rezultanta încercărilor de a răspunde unor întrebări care i-ar permite înțelegere de sine.
Caleidoscopic omul acesta al lui Valery, complex desigur și atunci plin de întrebări suspendate într-un mister indescifrabil...
Așa ca Leonardo:
“Universul este construit în planul profund simetric care cumva este prezent și în structura intimă a intelectului nostru”
N-am atins decât o mică parte a studiului Gabrielei Nagreanu, cartea ei ar cere o amplă observație, pe mmasura ideilor ei.
MCN Toronto