Frenetic și-n tăcere grâul leagă rod în vântul ce-l scutură, vorbește cu pământul, univers tăcut ce-l hrănește
dându-i seva iubirii. Grâul nu uraște, nu tăgăduiește,nu învrăjbește.In acest cosmos tăcerea arde mai puternic decât fraze repetate insistent într-un dialog al surzilor impregnat cu tăciunii vrajbei răscoliți pe grătarul aspru al vieții.
Dialogul sufocat se îngroapă în limbajul sumar arătat asemeni unei cămăși murdare la marginea insalubră a ideilor de mahala, impregnate cu dejecții ce trădează ura partenerului searbăd, corupt de ideologia partinică.
Speranța moare ultima, însă amăgirea, credința falsă în valori apuse dar validate teoretic și subnutrite social conduc spre încetarea dialogului, în aceste frământări pereții de mucava cad simultan cu neputința.
Frica hrănită diabolic cu suplimentele ideologiilor abstracte, clădite pe dezbinare sociala sunt argumentele naționalismului în dezacord cu propriile fapte.
Emoțiile trădează ecouri ancestrale.In concubinajul dintre parteneri copleșiți de realitatea arbitrară dialogul se încarcă cu negare.
Prin lipsa toleranței și prin judecați superficiale nu se poate parcurge traseul rațiunii, dezordinea este fructul iraționalului. Luciditatea sucomba la omul pătimaș. La omul confuz ideile puține și ele se rătăcesc în hățișul ideologic. In mintea confuză teama de cuvinte este majoră. Prin tăcere putem argumenta discursul vertebral de care ignorantul se teme.