E atipic ce scriu la scara percepției populației, care se informează mai mult de o știre cu decesul intempestiv al Denisei sau codul portocaliu de vijelie ori căldură, despre tineri . Deh, e vară! Vara e foarte cald, soarele strălucește pe întinderea pustie a cerului, fără o insulă de nor. Nu sunt deloc sceptic în privința lor, chiar discutam cu cineva despre ce trăim sau imaginea fără fard a lumii. În nici un caz nu poți să arunci anatema pe generațiile venite după gulagul comunist. Păi, ce așteptam după 50 de ani fără credință, timp în care omul a fost îndoctrinat cu materialism dialectic, că stăpânește natura oarbă prin munca sa de Prometeu cu chipiu sau cască de brigadier? Tinerii de azi sunt imaginea a tot ce am avut noi în gândire și n-am spus, ceea ce ne-am dorit în adânc și nu am avut curajul să realizăm. Au defecte cum am avut și noi la vârsta lor, se pot informa mai bine și rapid față de posibilitățile din vremea noastră. Dar nu îi văd generații ratate, nici de groază, au potențial creativ și personalitate. Chiar mai multă personalitate față de cum aveam noi, că nu au trecut prin școala tovărășească și nici n-au fost îndoctrinați cu tâmpenii, lozinci, limbaj de lemn: “trebuie să nu precupețim niciun efort pentru realizarea mărețelor idealuri ale societății socialiste…” Lozinci fără de care nu se putea și cu adevărat n-am putut nici după 90! Între mine și comunism a fost o lozincă, una spartă la liceu și ... amenințat cu exmatricularea dacă nu o rescriam, lucru deosebit de dificil de făcut vara. Însă îmi aduc bine aminte în ce timpuri am fost constrânși să spunem: “Tovarășe secretar general, director, maestru, profesor…” Nu pot să uit cât de trist era gulagul roșu-cenușiu al vieții pentru apărarea înaltelor idealuri de pace și prosperitate. În astfel de condiții, noi nu aveam libertatea de a ieși în afara mulțumirilor adresate conducerii de partid și de stat. Îmi mai aduc aminte un episod haios și tâmpit în același timp, cunoșteam un poet care nu putea să-și dea la tipar cartea dacă nu adresa mulțumiri tovarășului secretar general. Sau altul care scria o monografie, nu trebuia să omită procentaje și cifre record din producție, altfel o sfeclea cu carte cu tot. Și după ce am trăit în schizofrenia aia de societate să venim acum cu texte: “vai de tinerii ăștia, nu mai învață nimic și de muncă nu vor să audă!” Însă tinerii aceștia sunt liberi să spună activiștilor de azi: “ia, mai lasă-mă, cu teoriile matale!” Noi nu aveam cum, ne scădeau nota la purtare și mai luam și una după cap. Cu alte înțelesuri, mă bucur pentru tinerii de azi că vor merge la Judecata de Apoi, fără nicio constrângere din partea conducerii de partid și de stat. Nu mai sunt obligați să învețe cărțile cu citate de Marx și Engels, Lenin sau texte din gândirea strălucită a tovarășului. Mă bucur că am ajuns să vorbim la trecut de comunism, fără teama de urmări. Și vă rog să-mi dați credit, noi ar trebui să avem biserici pline cu picturi de oameni simpli care au avut curajul să se opună terorii din acele timpuri. Tinerii de azi să învețe cu credință, fără vreun tablou de zeu căcăcios cu cravată deasupra capului, viitorul lor depinde de străduința de a fi mai buni și demni, mai înțelepți și pricepuți în tot ce întreprind. Nu îi analizez în defecte, am avut și avem toți apucături aiuristice, le cer doar să se vindece de necredință și să-l ia în serios pe Creator. Dacă vor avea credință, cu ordine în adânc și disciplina din astfel de viață, vor urca pe scara lui Iacov. Altfel, se vor teme de codurile morale, galbene, portocalii, roșii și vor fi martori la dramele unui mod de a fi rebel, cu inevitabile incendii de căldură, desigur. Și merită citit Mircea Eliade, măcar în ceea ce scrie despre vârsta zborului fără asigurări. În mod cu totul imperativ, vă recomand să citiți pentru a nu fi descriși prea critic de alții! De asta scriu aici, invitație la a fi cu un ochi mai clarvăzători la ce trăim.