I.A te cunoaste sau a fi cunoscut?
A te cunoaște pe tine însuți înseamnă a-ți răspunde la multe întrebări: sunt și eu bun la ceva? sunt bun ca cântăreț? o să mă angajeze...? o să ajung la bătrânețe oare?
E greu să ne cunoaștem pe noi înșine din trei motive: suntem subiectivi, ne supraestimăm și suntem limitați în a știi cele viitoare referitoare la noi, dar cine ar putea știi mai bine ce ne place și ce nu decât numai noi?

II.A mă cunoaște alții și a-mi spune și mie.
Cine mă cunoaște pe mine: mama,tata,rudele,prietenii,colegii, iar a afla cine suntem înseamnă a culege de la fiecare păreri despre noi.
Cine sunt eu care mă cunosc pe mine sau vreau să mă cunosc? Un morman de întrebări la care nu am găsit răspuns.
Și dacă am aflat răspunsul, oare am cunoscut? m-am cunoscut? Nu, pentru că, sau poate acela ce mi-a răspuns e invidios sau gelos,rău, deci nu orice răspuns potolește setea de a ne cunoaște.
A nu te cunoaște, a întreba, a căuta, înseamnă a suferi, iar a suferi înseamnă a face canon, a purta o pedeapsă pentru anumite greșeli, astfel deducem că toți suferim, toți suntem pedepsiți.

III.Bârfa sau cum nu trebuie să fim cunoscuți.
Cel mai bine cunoaștem pe acela însuși prin bârfă. Bârfa este și o ponegrire, o răzbunare, o lovitură de la distanță.
Vrea cineva să fie cunoscut de un bârfitor de-al său? Nu

IV.Ce se spune adeseori.
Se spune despre un om că nu-l cunoști într-o viață, aceasta este poate ceea ce nu te aștepți, plăcut sau nu, ceea ce te surprinde acela despre care aflii lucruri neașteptate.

V.Ce se spune după moarte.
Mulți oameni dau drumul la cunoașterea aceluia ce nu mai este, abia după moartea lui.
Această cunoaștere sau recunoaștere este ca o răsplată a faptelor sale bune sau ca o pedepsa ca o "să nu-l fi cunoscut" care duce la regretarea cunoașterii aceluia care a fost înzestrat cu fapte rele.
A cunoaște pe acela înseamnă a-i cunoaște faptele sale, dar nu e de ajuns. Tu știi ce face și apoi și cine este, dacă îi e de folos..., dacă el știe dacă îi e sau nu folositor? dar urmărindu-i faptele și judecându-l nu-i ești bârfitor și judecător?
Cum să faci să cunoști în siguranță pe cineva?

VI.Cunoaște-mă pe mine însumi.
Toți vrem să fim cunoscuți și să ni se spună ce să facem?când?unde? și cunoașterea adevărată poate îngloba multe întrebări până să-și manifeste întreaga valoare a cunoașterii.

VII.Egoismul sau "Las că știu eu".
"Las că știu eu sau nu mă învăța tu pe mine ce să fac", sunt replici ce îngroapă cunoașterea. Egoismul sau mândria ori atotcunoasterea sau așa zisă cunoaștere deplină dă naștere ori lasă să crească ciulinii prin grâul nostru. Ciulinii fiind aici întrebările fără răspuns, caznele, ofurile, nemulțumirile, împotrivirile celorlalți, învartoșările, nesimțirea față de noi a oamenilor, care ne duce iar către dorința cunoașterii- "De ce Doamne e așa de greu, mi se întâmplă mie sau numai mie?"
Spunând aceasta ne îndreptăm cunoașterea către Dumnezeu, după ce în prealabil am refuzat oamenii prin care lucra El.

VIII.Dorința nestăpânită de a cunoaște.
Ce mare dorință de a cunoaște și în a se cunoaște o au copii mici, de multe ori devin enervanți cu întrebările lor.
Când suntem mici ne răspund părinții, dar când ajungem mari nici nu mai întrebăm dar nici dacă întrebăm nu se găsește nimeni să ne răspundă.
Ce bine ar fi dacă s-ar afla și cunoașterea de sine o materie de studiat la școală după care și prin care să ajungem la aceasta.

IX.Cunoașterea expres doar a slăbiciunii altora.
Unii vor să știe când nu suntem acasă-hoții, alții dacă sunt femei ușoare-bagabontii despre femei, alții dacă suntem buni la bătaie-bătăușii.
Mare este grădina Ta, Doamne.
Aceasta este o cunoaștere vicleană. Mai toți avem parte de o astfel de cunoaștere din partea celorlalți.

X.Cunoașterea expres a calităților.
"E bun fi-miu la matematică?", părintele vrea să știe dacă îl face pe fi-su aviator sau inginer.
Între cunoașterea calităților și supradimensionarea lor și între cunoașterea defectelor sau minimalizarea ori înlăturarea lor ne obosim și noi mintea, toată viața.
Dacă sunt bun de ce nu reușesc în cutare domeniu? Dacă eram la liceu mă angajăm la instituția respectivă, Dacă învățam carte nu ajungeam aici?
Ne uităm în trecut, ne ambalăm în prezent și disperăm sau ne resemnăm spre viitor, ochiul atoatevăzător sau atoatecăutator survolează, cunoștința ne seacă mințile.
Mintea nu obosește căutând ci negăsind și iar pornind spre aflare și iar negăsind, dar negăsirea e canon de aceea nu obosește, iar odihna aflare, iar aflarea este terminarea canonului sau a suferinței.

XI.Resemnarea sau înșelarea așteptărilor ori neputința împlinirii cunoașterii controlate sau voite sau rezultatul așteptărilor, răspunsul căutărilor ajunse acum la final.
A ajunge la resemnare înseamnă a ajunge la capătul așteptărilor. "Mă așteptam să...,vroiam să...deoarece stiam și aveam...". În această stare nu mai contează ce ai făcut și ce mai faci, ce ai fost și ce ai ajuns, deja trecutul și prezentul este dezamăgitor.
Prisosința din trecut nu mai are nci o valoare, nici un efect, degeaba am făcut atâta carte, tot la pază m-am angajat, ceea ce în trecut avea valoare acum nu mai are nimic, toată dorința mea în cunoaștere și în dorința de a cunoaște, toate întrebările mele cu răspunsuri cu tot stau îngropate, fără de nici un folos.

XII.Așteptări bune.
Mă așteptam să se întâmple așa, eram sigur că iau examenul, e ceea ce pare ori ni se pare că știam de dinainte. Din preaplinul nostru, din persuadarea și exersarea unor activități vin și rezultatele cele bune, vin și răspunsurile pline de transpirație și muncă istovitoare.
Toți am vrea să avem parte de o așa cunoaștere, de a cunoaște finaluri fericite în viața noastră.
Cunoașterea înseamnă schimbare, înseamnă nou, înseamnă dinamic, neașteptat, viitor, cunoașterea înseamnă descoperire, căutare și aflare, așteptare, răbdare, prisosință, încredere.

XIII.A avea încredere în tine sau nu.
Dacă n-am încredere în mine nu sunt stăpân pe cunoaștere, pe ceea ce am cunoscut.
Dacă n-am încredere în mine nu pot să construiesc.
Cine sunt eu care nu cred că pot să fac aceasta? Uimire, necunoștință, neîncredere, buimăceală, imaginație, lumea virtuală, vedenii, păreri, zvonuri, minciuni, toate acestea alienează cunoașterea adevărată, împuținează cunoașterea, zdruncină cunoștințele înrădăcinate și aduc o cunoaștere mincinoasă în mintea unui om.
Teama de a nu poate face un anumit lucru blochează posibilitatea aflării izbăvirii din acea neputință.

XIV.Cunoașterea care vine din învățătura cărților.
Poți să nu ai nici o clasă, să nu cunoști alfabetul, dar poți cunoaște prin cela ce cunoaște.
"Pune mă mâna pe carte că ajungi ca ăla care stă pe drumuri, pune mâna și învață că o să ajungi la coada vacii", sunt îndemnuri ce ne împing către cunoaștere, iar îndemnurile către muncă opresc îndemnurile către cunoaștere.

XV.Cunoaște-te pe tine însuți sau uită-te la tine mai întâi și apoi judecă pe altul.
Toți suntem trimiși către noi de către ceilalți, suntem trimiși către ceea ce știm despre noi, despre eul nostru, "vezi-ți mă de treaba ta"-aici suntem certați de alții că silim pe ceilalți din jurul nostru cu dorința de a-i cunoaște ori a-i cunoaște prin ridicarea noastră deasupra lor, prin stăpânire și poruncire.
A stăpâni înseamnă a dori a cunoaște pe cel stăpânit, dar cel stăpânit nu dorește acest mod de a fi cunoscut.
În esență cunoașterea înseamnă a știi ce-l necăjește pe acela ce-l cotropesc întrebările fără răspuns și a-i răspunde fără a-l răvăși, nevoii lui, la a-l aduce din trecut și a-l plasa în viitor, căci cunoașterea de sine este un ocean prea mare pentru a fi cuprins și povestit în/de mintea unui om.