covorul roșu –
în cadru veverița
cu nuca-n gură

Apariția unei veverițe este similară cu aceea a unei năluci. O suită scurtă de zbughiri și de neșteptate încremeniri. Cu schimbări imprevizibile de direcție între ele. Înainte de a dispărea cu totul în spatele unui trunchi de pom. Expresia hipomimă a veveriței, ca și întreaga ei postură, sînt acelea ale unui chip și ale unui trup împietrit în candoare – mut, nemișcat, imperturbabil și inexpresiv. Un sfinx care nu vrea să-și trădeze în niciun fel nici intențiile și nici umorile. Și afișează morga monumentală a unei statui. Un dandy ar invidia-o pentru impasibilitatea ei. Buster Keaton ar fi putut lua lecții de placiditate de la ea.

Fiecare oprire este parcă o poză provocatoare care se oferă mai totdeauna, doar o clipă, unor paparazzi nepregătiți. Flash-urile sînt mereu ratate. Diva o zbughește înainte ca declanșatorul să facă clic și obiectivul nu mai știe unde s-o caute. Reperată, abia ai timp să-ntorci capul că a și șters-o.

Pozează doar lui Dumnezeu. Și o face cu predilecție pe covorul roșu al toamnei, între scurtele și explozivele zvîcniri. Sfidînd reporterii molîi.

*

De la început, m-am gîndit la ceea ce m-a impresionat mereu la veveriță: oprirea subită după o goană de zvîrlugă. Și poza țeapănă și iscoditoare dintre puseele de alergare. Pornind de la poză, m-am gîndit, încercînd diverse variante, la situația privilegiată a celor vînați de aparatele de fotografiat, la flash-uri, la instantanee, la gestul expresiv surprins într-o clipă de har. Și, la divele care pășesc cu nonșalanță pe covorul roșu al consacrării, arcuindu-și bustul, talia, zîmbetul.

Veverița le întrecea. Și covorul ei de frunze, și alura de driadă (nimfă a pădurii) erau mai naturale. Mai autentice. Covorul roșu și în cadru sînt două sintagme suficiente pentru a sugera aluziile la toată scenografia fotografierii. Focalizează pe două detalii semnificative din care iradiază cu tot firescul scena.

Comprimînd aluziv ce era de spus pentru a simți scena, am redus totul la cinci substantive, trei prepoziții și un adjectiv (care este și el absorbit în substantivul cu care face un nume compus – covorul roșu).