Ce ar putea avea în comun un arbore secular de pe înălțimile muntoase cu un pește – fie el și longeviv - trăitor printre stâncile din adâncurile oceanice? Cercetătorii de la Centrul de Știință Marină Hatfield al Universității din Oregon au aflat răspunsul: inelele de creștere.


Într-adevăr, conform unui studiu publicat în anul 2005 în Jurnalul canadian de pescuit și științe acvatice (Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences) în otolitele (oasele urechii) anumitor specii de pești oceanici, oamenii de știință au găsit inele de creștere în care se pot citi informații interesante ce s-ar putea dovedi foarte utile în activitatea de gospodărire a tot mai împuținatelor resurse ale globului.

De asemenea, conform aceluiași studiu, nou descoperitele inele pot furniza informații atât despre situația climei de la nivelul țărmului dar și despre cea din adâncul mării.

Cu siguranță nu mai este pentru nimeni un secret faptul că inelele de creștere ale copacilor sunt folosite de mult timp pentru a determina efectele climei asupra dezvoltării acestora, dar și pentru a stabili vârsta exactă a fiecărui arbore în parte. Condițiile climatice își pun amprenta asupra tuturor copacilor dintr-un anumit loc, influențându-le creșterea în mod identic. „Amprenta climei” este reprezentată tocmai de inelele de creștere care, sunt foarte înguste în anii secetoși, pe când în anii mai bogați în precipitații, cu o climă blândă și prielnică dezvoltării acestea devin mai late.

„Fluctuațiile climei formează de-a lungul timpului un anumit model de creștere foarte asemănător unui cod de bare, care poate fi ajustat prin efectuarea unor comparații între arbori” afirmă Bryan Black, profesor la Universitatea din Oregon care lucrează la Institutul Cooperatist pentru Studiul Resurselor Marine din cadrul Centrului de Știință Marină Hatfield.

Ajustarea prin comparație este importantă, spune Black, pentru că unele inele pot fi foarte fine. Această metodă le permite dendrocronologilor să se asigure că se ține cont de toate semnele de dezvoltare.

"Această comparație a modelelor sau este un instrument foarte puternic pentru datarea precisă și reprezintă procedura fundamentală în orice studiu asupra inelelor arborilor," afirmă Black. "Am descoperit că același principiu se aplică și în cazul semnelor de creștere ale otolitelor și, pentru prima dată, suntem capabili să aplicăm același nivel de precizie și în cazul peștilor”.

Întocmai cum copacii „stochează” în inelele lor date despre temperatură sau nivelul de precipitații, tot astfel, și peștii păstrează în oasele urechii diferite informații despre mediul în care trăiesc, ca de pildă temperatura și variațiile nivelului oceanic. Anul 1983, spre exemplu, se prezintă ca o dungă îngustă în aproape toate otolitele peștilor analizați. Și nu este deloc o simplă coincidență - acela a fost anul cu cel mai puternic fenomen El Nino înregistrat în întregul secol XX.

Anii marcați de fenomenul El Nino se caracterizează printr-o înălțare slabă a nivelului oceanic dar și printr-o reducere a prăzii, toate acestea limitând dezvoltarea speciilor de pești studiate. Dimpotrivă, o puternică înălțare a nivelului mării are drept efect o creștere rapidă a peștilor. Prin separarea pe cale statistică a "codului de bare" lăsat de climă în oasele acestor pești, Black a putut să afle cu precizie anii în care aceștia au înregistrat o creștere rapidă.

Potrivit lui George Boehlert, director al Centrului de Știință Marină Hatfield al Universității din Oregon, și totodată, cercetător participant la acest studiu, acești pești – ce trăiesc la mari adâncimi, aproape de fundul mării - sunt neașteptat de bătrâni. "În urmă cu 20 de ani, datarea radiometrică a arătat că peștii de adâncime pot trăi mai mult decât se credea inițial", afirmă Boehlert. Astfel, un pește din specia Sebastes diploproa crește doar până la aproximativ 46 cm și poate trăi chiar și până la 90 ani cu toate că are nevoie de 20-25 ani pentru a-și atinge dimensiunile maxime.

Boehlert, specialist în ecologie marină, afirmă că utilizarea tehnicilor de datare încrucișată le permite cercetătorilor să identifice vârsta exactă a fiecărui pește. "Datarea precisă a vârstei este decisivă pentru managementul zonelor de pescuit", afirmă el.

Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că această relație dintre diferitele aspecte ale variabilității oceanice și ale dezvoltării peștilor poate sta la baza unui nou mod de a studia ecologia marină.

Astfel, conform lui Boehlert, dezvoltarea peștilor longevivi de mare adâncime constituie în general un indicator al condițiilor de mediu. „Există o mulțime de factori, cum ar fi temperatura, variațiile nivelului mării și existența prăzii care afectează dezvoltarea peștilor", afirmă Boehlert. Tot el adaugă: „dar dacă te întorci înapoi și privești datele istorice, poți separa diferiții factori și îți poți face o idee despre modul în care au reacționat peștii la factorii de mediu."

Analiza relației dintre climă și creșterea speciilor longevive de pești arată în mod clar faptul că aceștia se dezvoltă cel mai bine în condițiile în care oceanul are un nivel crescut dar temperaturi scăzute, adică în special în lunile de iarnă și primăvară. Conform lui Black, legătura dintre variabilitatea oceanului și dezvoltarea peștilor este la fel de strânsă ca și relația dintre temperatură sau precipitații și creșterea arborilor – așa cum reiese aceasta din numeroasele studii efectuate asupra inelelor copacilor.

Pentru cercetători toate aceste corespondențe sunt „surprinzătoare și încurajatoare”. Ele își arată adevărata valoare în momentul în care oamenii de știință aduc în discuție evenimente ce au loc la "scară largă" cum ar fi fenomenul de oscilație a Pacificului, oscilație care are loc periodic odată la zece ani și care constă în tendințe multianuale de încălzire sau răcire din zona nordică a Pacificului. În inelele de creștere, acest fenomen se reflectă sub forma unor treceri bruște de la benzi înguste la benzi late, sau invers.

"Aceste oscilații ce au loc pe perioade mai mari sunt în mod deosebit de folos managementului", afirmă Black. "Oceanul are tendința să se mențină în faza caldă sau rece timp de mai mulți ani, deci noi știm că dacă ne aflăm într-o fază caldă într-un anumit an, probabil vom fi într-o fază caldă și anul viitor iar dezvoltarea peștelui se va situa sub medie."

Cu toate că inițial cercetătorii au studiat peștii longevivi aparținând speciilor de mare adâncime Sebastes diploproa și Sebastes pinniger, totuși ei afirmă că și alți pești Sebastes pot constitui – datorită otolitelor lor – niște adevărați indicatori ai calității mediului. Merită să fie subliniat faptul că acești pești ce viețuiesc în apele Pacificului, pot atinge vârste cu adevărat matusalemice - de până la 200 ani, - motiv pentru care ei sunt adevărate „cronici” subacvatice.

Dar pe lângă aceștia, în vizorul cercetătorilor au intrat și alte viețuitoare cu însușiri asemănătoare, printre care se numără anumiți corali de mare adâncime dar și unele scoici longevive de apă dulce sau sărată ce prezintă pe cochilii inele care corespund vârstei, dar - foarte probabil, - și condițiilor de mediu.

Printre scoicile de apă sărată se numără și cele din specia Panopea abrupta sau Panope generosa, care pot cântări la maturitate 1,4 kg sau chiar mai mult, și a căror speranță de viață depășește cu ușurință 100 ani, unele exemplare atingând chiar vârsta de 160 ani… cu condiția să nu ajungă în farfuria vreunui gurmand din China sau Japonia, - țări unde sunt considerate delicatese. De altfel, o soartă destul de asemănătoare îi paște și pe mai sus menționații pești, care, din păcate, au suferit multe pierderi de pe urma pescuitului excesiv; unele specii, în ciuda traiului lor retras, - aproape de fundul oceanic – fiind astăzi stinse cu totul.

În ceea ce-i privește pe cercetători, aceștia spun că datele cronologice oferite de otolitele peștilor sunt direct comparabile cu cele furnizate de inelele arborilor de pe uscat. "Þinta noastră este de a stabili mai bine legătura dintre ecosistemele marine și cele terestre folosind cronologiile", afirmă Black.

Astfel atunci când oceanul se încălzește, iarna este mai blândă iar sezonul de creștere pentru copacii din zonă începe mai devreme și durează mai mult. În consecință inelele arborilor se lățesc nu se îngustează - exact invers ca în cazul peștilor.

"Oceanul Pacific are o influență enormă asupra condițiilor de mediu", afirmă Black. Pentru cercetători, relația dintre dezvoltarea copacilor aflați la aproximativ153 km deasupra mării și peștii ce viețuiesc la câțiva km sub suprafața oceanului „este fascinată”.

"Datarea încrucișată a acestor inele - și compararea lor cu seturi de date deja stabilite - oferă un potențial extraordinar de a învăța mai multe despre acțiunea climei asupra viețuitoarelor, fie ele terestre sau acvatice", afirmă Boehlert. Mai în glumă, mai în serios, cercetătorul adaugă că deși peștii nu au format aceste inele cu gândul la noi, la oameni, și cu intenția ca prin asta să ne facă nouă un bine, totuși, noi vom ști să ne folosim din plin de informația stocată în ele.

Conform lui Boehlert, acest interesant studiu este rodul strădaniilor Centrului de Știință Marină Hatfield al Universității din Oregon de a-și extinde cercetările științifice asupra mediului marin, de a studia conexiunile ce se formează între acesta și ecosistemele terestre.

O astfel de abordare care încearcă să evidențieze legăturile dintre diferitele elemente ale naturii nu poate fi decât spre beneficiul tuturor: al științei, care își va îmbogăți astfel cunoștințele și-și va adânci viziunea asupra lumii. Al naturii înseși, care va fi astfel privită cu alți ochi iar ființele sale vor fi cu adevărat respectate. Și, în final, al nostru, al oamenilor, pentru că, cine știe, poate că într-o zi, vom crește și noi, dar în interior, și vom conștientiza legătura noastră cu natura. Iar despre această creștere nu va exista vreun inel care să vorbească…



Revista „Știință și Tehnică” (nr.11, noiembrie 2005)