Doresc să vă mărturisec ceva despre primele vibrații
care au ridicat valuri mari de oameni și care au pătimit din cauza propriei naivități. Fiindcă au crezut că pot doborî dragonul. Dar el, dragonul, are mai multe capete. Ca în poveștile populare românești...

Despre evenimentele din aprilie 2009 am mai semnat unele notițe scurte, chiar și în limba rusă. A se vedea la agonia.ro în rusă: http://russkaia.agonia.net/index.php/article/13940679/
În cele ce urmează voi încerca să derulez unele momente din ziua care a fost...
Fiindcă în dimineța de 5 aprilie 2009 m-am deșteptat foarte ușor, spre deosebire de alte zile ale aceluiași an, aleleași primăveri. Simțeam însă, că sunt, fără să înțeleg de ce, ba agitat, ba îngrijorat de-a binelea. Senzațiile erau cu totul de o altă natură decât atunci când începea o zi ca oricare alta.
Urma să plec cu «noaptea în cap» la Casa Armatei. Acolo eram înregistrat ca membru al biroului electoral. Aveam și o mică legitimație care peste un an mi-a părut că este o amintire puțin amară. Ducle-amăruie nu pot zice, chiar de au fost și câteva clipe plăcute. Dar numai câteva și acelea așa de episodice și scurte...

Pentru a ajunge la timp am luat un taxi. În calea relativ scurtă dintre casa în care locuiesc și Casa Armatei mi-am imaginat, fără să vreau, România de azi – o nouă „poartă» a Uniunii Europene.

Am văzut țara latină, înconjurată de popoarele slave, țara majoritar ortodoxă, cu un nume care păstrează amintirea Romei antice, dar și a rromilor contemporani. Vedeam imagini incitante care însă, spre regretul meu, se cufundau în ceață. Parcă eram la sectorul Cazanelor din defileul Dunării cu apele ce fierbeau și se zbăteau ca în «cazanele» pescărești de unde se trage și denumirea zonei. Fără să observ scurgerea celor câteva minute matinale am ajuns la Casa Armatei.
Am sesizat că am ajuns și eu într-o «zonă», însă în ea urmau să se zbată cu totul alte ape, fiindcă în acea secție de votare, fuumos amenajată în sala de dansuri ale foștilor ofițeri ai Uniunii Sovietice, apoi ale simpatizanților comuniștilor de la începutul seculului XXI din Moldova de peste Prut și de peste Nistru, mai erau două «zone» aproape incognito pentru omul simplu și de rând cu toată lumea. Acolo votează carabinerii de pe strada Thighina, un fel de jandarmi și cei reținuți în penitenciarul din Chișinău.

Nu voi afirma că organizarea alegerilor în această secție de votare a fost organizată sub nivel sau a lăsat mult de dorit din start. La prima vedere și impresie, totul părea pus la cale destul de bine, adică militărește. Deși de la început m-a mirat afluxul de personae grăbite de a vota în primele ore ale dimineții. Pe carabineri îi înțelegeam. Ei urmau să plece pe la locurile unde urmau să asigure ordineа sau să păzească ceva, lângă misiunile diplomatice etc., etc.

Acești alegători nu veneau haotic, ci bine organizați. Cu șeful lor, un plutonier sau sergent. Mai erau cu ei și niște ofițeri. În fața Casei Armatei aceștia le dădeau ultimile indicații. Adică ordine. Ca ei, tinerii de 18-19 ani să știe bine pentru cine și care partid să voteze.
Era clar că erau instruiți să voteze partidul comuniștilor lui Voronin. Deaceea militarii nu m-au uimit prea tare, ci m-au enervat. Cum poți să fii atât de ușor transformat într-o unealtă a comuniștilor?
- Oare chiar n-au de loc demnitate și minte în capetele lor?
Acești carabineri, majoritatea încă copii de la țară, proveniți din familii vulnerabile sau sărace m-au făcut să simt primele vibrații ale unui posibil «cutremur» sau val de nemulțumire, care după cum ne-am convins, a avut loc peste o zi-două și cu implicarea acelorași carabineri, care au fost lăsați să acționeze déjà haotic, în voia sorții, să lovească în tinerii și tinerele care au ieșit să protesteze, să primească în cap sau la picioare lovituri cu pietre sau bucăți de pietre scoase din caldarâm…

Mirat am fost doar atunci, când mai mulți dintre cei care veniseră să voteze, descopereau că, pe adresa unde erau domiciliați, se aflau nume de personae străine, pe care nu le cunoșteau sau care erau rude sau personae decedate, care au locuit cândva în casele vechi construite încă până sau după cel de-al Doilea Război Mondial.
Unii alegători mai atenți au constatat că respectivii înscriși pe liste déjà votaseră, fiindcă în dreptul numelor lor de familie, bulletin de identitate sau pașaport de tip sovietic erau făcute iscălituri cu redarea ad literam a numelui de familie în grafie chirilcă, adică de parcă ar fi semnat în limba rusă.

Am încercat să atrag atenția asupra acestui fapt atunci când au intrat în secția de votare observatorii străini acreditați, dar mi-am «aprins paiele» în cap. Imediat au sărit asupra mea, deocamdată, doar cu gura, observatorii locali și reprezentanții partidelor comuniștilor, PPCD, PSD și nu mai știu a căror formațiuni politice afiliate, care au ridicat un tambălău cu valuri de spumă la gură, afirmând că aceștia, într-adevăr au fost să voteze dezdidimineață în timp ce eu îmi beam cafeaua la bufetul (un fel de bar rusesc) al Casei Armatei.
Frauda, prin urmare, n-a fost făcută, strigau ei. Din clipa aceia mi-am atras toate «fulgerele și trăsnetele» asupra mea. Dar nu numai a mea, ci și a reprezentatnului PLDM, care era un tanăr frumos, bine făcut și care demonstra o educație aleasă, fiind foarte inteligent. Dar până la urmă, dacă ești cu lupii, începi să urli ca și ei.

Textul ce va urma vine să completeze "Primele vibrații" cu noi dezvăluiri, care necesită încă multe completări. Dar oare, orașele Moskova sau Bucureștiul au fost edificate într-o zi, într-o săptămână, sau într-o singură sută de ani?

Un comunist înveterat

N- am nimic cu doamnele și domnii alegători de vârsta a treia, mai ales, cu vorbitorii de limbă rusă, care au încercat să obțină buletine de vot, având acte de identitate ale „fiicei” sau a „fiului rătăcitor”, prin Europa, Rusia, Siberii, Americi etc. În cazurile date am observat diferite situații și abordări. Unii colegi și colege în primul rând, eliberau acestora rapid și aproape că, fără să observe aceste mișcări iscusite și alții, iar solicitanții își făceau repede treaba și plecau. Ba se mai încumetau unii bătrânei ca să-i însoțească pe niște bătrâni, care chipurile, erau nevăzători sau mai simplu spus, orbi. Însă aceștia, fiind urmăriți după ce ieșeeau afară se vedea cum se despart voioși și își cautău de drum fără ca pretinsul alegător miop să se împedice de vre-un obstacol. Ba din contra, ei ocoleau obstacolele cu iscusință , fiindcă aveau vederea bună, după toate câte se putea vedea de la distanță. Mai târziu s-a dovedit că liderul comunist de la Orhei a votat atunci fără act de identitate, o comunistă din Hâncești a votat pe trei buletine de vot, iar MAI a șantajat oamenii să voteze comuniștii etc., etc. ...
Eu am ezitat să o fac pe „indulgentul” atunci, când de mine s-a apropiat o asemenea persoană. Dar aceasta s-a întâmplat abia la 29 iunie 2009.
La începutul lui aprilie n-am avut cum să refuz vre-o „biată bătrânică”, fiindcă eram doar observator și nu aveam cum să le văd buletinele de identitate sau pașapoartele de tip sovietic ale persoanelor suspectate. Bănuiesc că pașapoartele de tip sovietic erau ale unor persoane demult decedate, care, însă, mai figurau în liste. De aceasta sunt sigur și nu numai eu de unul singur. Pentru că PL, PLDm și AMN au prezentat probe că scrutinul din aprilie 2009 a antrenat nebuni, morți, bătrâni bolnavi psihic dar și oameni care s-au lăsat intimidați.
Însă alt aspect al momentului m-a întristat atunci, pentru că din clipa când au apărut în sala de votare câțiva observatori străini acreditați la alegerile de la 5 aprilie imediat s-a aruncat un „praf” „ bun” în ochi”. Adică s-a încercat să le demonstreze că totul este perfect și nu se face nici o tentativă de fraudare sau falsificare. Deși s-a votat și cu certificate de căsătorie, pașapoarte turistice, permise de conducere a automobilelor.
Poate că mă repet într-un fel, dar, totuși când au apărut observatorii internaționali, adică din România, Belgia și chiar Rusia militarii în termen imediat au fost îndepărtați de secția de votare. Iar șeful secției respective, un subofițer cu glasul moale, credul și lingușitor i-a însoțit pe acei observatorii străini prin toată sala, urmărind ca aceștia să nu prea intre în contact cu observatorii locali. Dar ei, nu s-au rușinat sau să se fi abținut să nu dialogheze măcar puțin cu noi. Ne-au întrebat ce formațiuni politice reprezentăm, de una de alta...
Și eu, spre nedumerirea și nedorința șefului secției de votare, am legat un capăt de vorbă cu dânșii. Mai ales, că erau și europarlamentari români,iar unul dintre ei ex-ministru, altul...
Am făcut un schimb de cărți de vizită. Eu le-am oferit câtorva drept carte de vizită câte o cărțulie de a mea din colecția „Pegasus”, ei în locul volumașului „Din lutul iubirii”, Editura „Pontos”, Chișinău, 2007 mi-au dat simple cărți de vizită cu tefoanele, numele, funcțiile dumnealor și adresa de e-mail. Am chiar și o carte de vizită a președintelui comisiei electorale centrale din Federația Rusă a d-lui Vladimir Churov, pe care, mai târziu, fiind la Moscova am încercat să-l contactez, dar secretara mi-a răspuns de câteva ori că este ocupat, ba era în ședință, ba avea interlocutori importanți...
După cum am observat peste o oră șeful secției de voatre nu s-a arătat încântat de amabilitatea și recipricitatea dintre observtorii locali și internaționali. Ba chair s-a indignat și după plecarea lor m-a avertizat de câteva ori.
- Am să vă fac o sesizare, adăugând, dacă nu vă astâmpătați chiar în clipa aceasta!
- Pentru ce?
- Pentru că ați vorbit cu observatorii străini și le-ați arătat simpatiile pentru anumite idealuri și pentru partide...
- Aberații domnule. Eu le-am oferit cărțile mele ca autor ce sunt, ceea ce dumneavoastră nu aveți cum pretinde, fiindcă pare-se , nu aveți măcar o carte de vizită obișnuită.
Așa i-am ripistat eu militarului devenit peste timp dintr-un mielușel cuminte într-un berbec încăpăținat, ba poate, și mai mult. Adică, și mai rău. Pentru că în timpul numărării voturilor el parcă s-a transformat chiar într-un „lup sur”. Fiindcă apăra cu vehemență fiecare vot dat pentru comuniști. Iar reprezentantul și observatorul de la comuniști era gata să ne rupă cu dinții, era să sară la bătaie la orice om care încerca să facă vreo observație. Ba chiar atunci când colegul meu mai tânăr de la PLDM a apărat un vot pentru formațiunea dată în detrementul comuniștilor, acela chiar l-a amenințat că-i va...
Nu reproduc aici fraza de tipul „ a rupe gâtul” sau altele mult mai indecente, fiindcă acestea fac parte din vocabularul președintelui comunist, dar probabil și din cel al criminalilor înveterați. Pentru că și el în clipa ceia semăna, după felul cum se comporta, cu un...
Cum să-i zic? Un comunist înveterat? O fi și așa, nu pun la îndoială și nici nu afirm că acest lucru este adevărul pur, pentru că acest calificativ mai bine i se potrivește altui persoanj real despre care voi povesti în cele ce urmează. Însă până a trece la el, doresc să vărs puțină lumină asupra procesului de alegere a deputaților în parlamentul republicii Moldova și, din păcate, nu numai...
Că doar, despre aceasta am avut intenția să vă mărturisesc de la început.