Virtutea sălăsluiește deasupra tuturor lucrurilor comune.Ea nu are nevoie să fie scoasă în evidență pentru că există prin sine.
Laudele și înjurăturile îndreptate către virtute și către cei care o posedă sunt într-o poziție insignifiantă în aburul diluat al nimicului.
Virtutea simbolizează, în primul rând,adevărul uman ,cel la care mulți semeni tind,însă puțini au puterea și posibilitatea să ajungă.
Virtutea nu poate fi îmbâcsită de minciună și prefăcătorie,altfel nu ar mai fi responsabilă de puterea adevărului curat,susținut permanent de preceptele morale și divine transmutate în om,prin pașii evoluției,de către atotcreator.
Virtutea și omul ce o posedă sunt iubiți de către Dumnezeu pentru că astfel sunt recunoscute stările de fericire absolută ce încântă divinitatea și vibrează momente și clipe de beatitudine prin conexiunea frugală dintre om și superioritatea sa,Dumnezeu.
Virtuțile sunt categorisite în funcție de calitatea oamenilor ce le au.Întâlnim zilnic virtuți mici,comune,pe care nu le băgăm în seamă decât în clipele în care cei ce le posedă ni le transmit să le simțim în lumina izvorâtă din fericirea focalizată în ochii minții lor virtuoase.
Mai presus,pe culmea adevărului și fericirii divine,întâlnim și ne minunăm,de regulă,de virtuțile "oamenilor mari",înțelepți ce ne transmit traseele pașilor către fericire,pași pe care unii dintre noi îi urmează,alții doar îi observă,sau alții nu îi văd din cauza orbirii lor spirituale.
Virtutea nu are nevoie să fie răsplătită prin stări anume pentru că ea însăși înseamnă fericire.
De regulă,virtutea este ridicată în slăvi de către oamenii ce înțeleg viața prin prisma bunătății și este înjosită de răutatea acelor oameni meschini și invidioși prin stare și manifestare.
Virtutea poate fi un dar nativ transmis aleșilor.Unii au acces la virtuți mari,alții mai puțin norocoși,pot atinge numai acele virtuți mici,comune.
Regula este ca un adevărat înțelept să aibă și virtuți alese,altfel el nu este decât un pseudoînțelept.
Datorită condiției noastre umane,învățate,niciodată nu vom persecuta virtutea și virtuoșii fățiș.Există acea răutate sufletească care prin prefăcătorie va disimula intenția de ponegrire,considerând că virtutea și oamenii virtuoși sunt falși sau înșelători.
Cea mai de preț calitate pe care o poate avea un om este virtutea.Este singura recunoaștere care dăinuie și după trecerea în neființă.Se întâmplă acest lucru deoarece traseul ce trebuie parcurs până la această nestemată se face pe cel mai greu urcuș al vieții.Este superlativul existenței noastre.
Virtutea reprezintă starea spirituală ce este mult mai de folos semenilor decât celui ce dobândește și păstrează această supercalitate.
Prin virtute omul se umple de spirit,nu rămâne gol,un mort în viață.Întotdeauna soarta fiecăruia stă la baza existenței virtuții,ceea ce va dori destinul se va întâmpla.Însă virtutea reală și superioară va triumfa chiar dacă vitregiile existenței o vor înnegura și o vor nedreptății.
Virtutea este în permanentă contradicție cu viciul,însă întotdeauna virtutea,datorită reflexelor morale,va fi în avantaj,așa cum binele triumfă față de rău,sau cum lumina izbăvește întunericul.
Virtutea este apanajul omului înțelept.