Mă aflam în vacanță și mă simțeam foarte bine în acea vară fierbinte, destul de asemănătoare cu cea din anul trecut (va mai amintiți?) în care canicula a provocat atât de multe probleme.
Parcul din orașul natal era o oază de verdeață plină de miresme în care parfumul florilor de pe toate aleile se amesteca plăcut cu cel al pomilor de diferite specii, unele destul da rare, cu al gazonului bine întreținut și al vegetației specifice lacului și pârâului ce-l alimenta...

... Am mers mai departe, pe aleea plopilor, am lăsat păduricea de brazi în urmă, am depășit ștrandul plin de chicote și voie bună și am ajuns la stadion. Aici, fără să mă surprindă, am redescoperit o lume nouă și pestriță, plină de entuziasm, ce se revărsa din incintă pe aleile pline de verdeață și inundate de aer curat, ozonat, satisfăcută de victoria echipei locale de fotbal. M-am strecurat printre grupurile gălăgioase și mi-am continuat mersul agale, lăsând în urmă țipetele, comentariile „la cald”, exclamațiile și cojile semințelor ce nu fuseseră consumate în timpul meciului…
Am urcat pe digul înalt ce domina zona și am admirat întinderea aproape fără de sfârșit a lacului la marginea căruia, lângă turnul de beton prin care apa trecea în subteran până dincolo de drumul din vecinătate, se amenajase un ștrand destul de atrăgător chiar dacă, din cauza adâncimii apei de dincolo de geamanduri și dalele de pe fundul lacului, pericolul era deosebit de mare. Am privit în tăcere, admirativ, tabloul ce se desfășura în fața ochilor. Lume multă, terasa de la restaurant ocupată până la refuz, fotbal și volei pe plaja, jocuri și voie buna în apă, muzică plăcută în eter și soare deosebit de binevoitor pe cerul senin de un albastru pierdut într-o imensitate fără de sfârșit...

... Am înotat până mai departe de unul singur și mi-am îmbătat sufletul de liniștea ce venea din adâncuri și din vegetația bogată ce năpădea dinspre malurile îndepărtate ale râului care alimenta leneș acest lac uriaș. Am rupt doi nuferi galbeni bine înfloriți, cu tulpini lungi, rotunde și flexibile pe care le-am prins între dinți și m-am întors obosit pe plajă. M-am întins pe prosopul moale pe care l-am găsit încins de soare și am închis ochii după ce s-au odihnit adânc în azurul fără de sfârșit al înălțimilor.
Când tocmai ațipisem, moleșit de căldură și oboseala provocată de înot, o mână micuță s-a apropiat de nuferii de pe pieptul meu și o altă mână a încercat să-mi ascundă ochilor soarele ce-mi săruta pielea cu oarece asprime, după ce făcuse să dispară și ultimii stropi de apă, apăsând-mi, ca într-o mângâiere, ochii.
Era o veche prietenă din liceu. Nu o mai întâlnisem de vreo patru-cinci ani. Ne-am bucurat amândoi de revedere, ne-am povestit câte în lună și în stele, ne-am jucat cu mingea pe plajă și ne-am bătut cu apa călduță din apropierea malului. Puțin timp după aceea, în timp ce savuram o cafeluță pe terasa în care am pătruns cu greu, i-am făcut o brățară micuță din cei doi nuferi și i-am prins-o la mână. I-a plăcut. Mi-a mulțumit cu priviri duioase și în cuvinte frumoase la care a adăugat, spontan, o mică și dulce recompensă care a avut ca efect hotărârea de a mă arunca în apă pentru a descoperi și aduce alte și multe flori pe care să i le ofer.
...M-am răzgândit și am dat fuguța la debarcader pentru a închiria o barcă pentru o jumătate de oră, în ideea că ajung mult mai ușor și mai repede în apropierea verdețurilor ce ocupau cu sălbăticie partea cea mai adâncă și periculoasă a lacului. Acolo mi-a venit altă idee și am plătit barca pentru o oră, invitând fata la plimbare. Satisfacția și bucuria ei a fost uriașă și, drept urmare, a găsit de cuviință să se manifeste furtunos și original, în ciuda faptului că ne aflam în mijlocul unei mulțimii eterogene și multe perechi de sprâncene s-au ridicat contrariate ori complice la bucuria ei. Plimbarea a fost deosebit de frumoasă și culesul de nuferi o plăcere la care nu speram. Fiecare floare cucerită însemna un sărut, o îmbrățișare, o încurajare sau o promisiune. Am vâslit apoi împreună, speriind toate vietățile din apropiere, din apă și din stufărișul des și bogat, ne-am stropit cu apă și ne-am bucurat ochii și inima privindu-ne și recunoscând că ne-a fost mai dor, fiecăruia de celălalt, decât am crezut fiecare.
Seara am plecat la ea. Îmi spusese că este singură, părinții aflându-se într-o stațiune pe timpul concediului de odihnă. Mergeam cu îndoială pe stradă. Aveam senzația că farmecul a ceea ce s-a întâmplat pe plajă și în barcă a rămas în acel decor și nu are puterea de a se manifesta și în alte împrejurări. Odată ajuns acasă, m-am convins că eu m-am înșelat și că ea nu a glumit.
În sufragerie era răcoare și atmosfera era dominată de mirosul pătrunzător al unui buchet uriaș de crini albi înfloriți, incredibil de mari, de proaspeți și de frumoși, așezați într-o vază largă și înaltă, suplă si elegantă. Am băut puțin lichior si cafea, am fumat și, printre sărutări și mângâieri tot mai dorite și insistente de ambele părți, încercam să povestim despre noi. Ne amăgeam singuri, fiecare așteptând ca celălalt să aibă inițiativa. Iar asta cred că se putea citi cu ușurință în ochii noștri, mai ales că trupurile vorbeau în limbajul lor specific de câte ori ne atingeam...

... În dormitor, surpriză de proporții. Patul se prezenta desfăcut într-o neorânduială extrem de plăcută și provocatoare, bine gândită, sub un aranjament floral original, din flori albe, roșii în nuanțe fermecătoare și galbene de "gura leului", în care cei mai frumoși nuferi culeși de pe lac erau la loc de cinste și formau un fel de coroană de la mijlocul cearșafului până pe pernă.
Nu era prima oară când trupul acestei femei se înfățișa ochilor mei și se lăsa înfiorat progresiv de săruturile mele. Dar acum, întins peste flori si împrumutând din parfumul lor, părea un ceva de pe alta lume, un ceva ce parca mă topea și mă expedia departe, rupt de mine, rupt de realitatea înconjurătoare.
... Îmbrățișările noastre, molatice și temătoare în a nu strivi florile ușor împinse câtre marginea patului, deveniseră strângeri prelungite și puternice și mai apoi trupurile făceau schimbări de loc și poziții în geometria patului, ce parcă nu ne mai cuprindea, iar respirațiile sacadate acopereau zgomotul pulsului ce tălăzuia în vene cu putere și cu noi îndemnuri parcă, de nu mai știam cine și pe cine conduce ori supune. Și nici nu mai știam cât a durat ori dacă s-a terminat și dacă finalul fierbinte era un sfârșit ori un nou început...

... A fost ca într-un vis si-n vis avea să se sfârșească! Ne-am trezit cu greu, târziu, când soarele se înălța deja pe cer, obosiți și amețiți, cu miros pătrunzător de crini până în cerul gurii, unde-l simțeam ca pe ceva solid, cu ochi ce refuzau a se deschide sub pleoapele grele, lipite ca-n lungă-mbrățișare. Nici glas parcă n-aveam și membrele ne ascultau cu greu. Am deschis cu dificultate, amețit plăcut, dar periculos, uși și ferestre, la perete, pentru a putea înghiți, lacomi și înfricoșați în inconștiența noastră, aerul proaspăt de afară.
În toate încăperile, în zidurile lor și-n în așternuturi, se statornicise puternic mirosul îmbătător al crinilor. Această mireasmă minunată, în spațiu închis, pe care o respiram, ar fi putut fi fatală pentru noi.
O fereastră semideschisă în sufragerie a fost, poate, salvarea noastră. Suntem în viață...