Oricât te-ai așeza în față, tot în spate rămâi, oricât ai încerca să apuci vei constata când vei deschide pumnii că n-ai prins nimic. Și tot ai prins ceva: faptul că ai conștientizat aceasta, față de acela ce s-a îmbrăcat cu nimicul necunoscându-l. A conștientiza nimicul din tine înseamnă a ajunge la sfârșitul fanteziei și a începe urcușul realității. Când vei găsi nimicul din mintea ta atunci te vei trezi la viață, la o nouă viață, e ca o a doua naștere. Deși e dureroasă această constatare e de foarte mult folos căci dacă înainte sufereai de "ghimpele" înfipt în normalitatea ta, acum când l-ai descoperit îl vei putea scoate și rana se va vindeca. Câți dintre noi nu purtăm "ghimpii" nerealizărilor, bolilor, neputinței fără a ne da seama de existența lor, ducându-i în spate mulți ani de zile, uneori chiar toată viața. Nici sfaturile, nici mustrările, nu folosesc omului orgolios- cum sunt și eu- ci numai ajungerea la conștientizarea proprie a slăbiciunii care vine mai mereu de sus, de la mila lui Dumnezeu. Dacă am vedea un om căruia îi curge sânge din cap, l-am atenționa imediat sau dacă unei prietene i s-ar șifona fusta i-am spune numaidecât, însă dacă vedem un om care suferă de imbecilitate, de prostie, de vanitate, de o alegere proastă făcută în viață, atunci îl lăsăm în "plata Domnului" ba îl mai și batjocorim ori înjurăm: -Dă-l mă încolo de prost, -Nu vezi ce aere își da nesimțita. La aceste vorbe, cel batjocorit ar fi spus:-Ferește-mă Doamne de oameni căci de câini mă feresc singur.
Tocmai am văzut o știre la televizor în care prezentatorul spunea despre o vedetă că îi este foarte greu să-și împartă viața în carieră și viață de familie.-Păi dar cum (și aici mergea o vorbă spusă la nervi), zic eu, să spui că aceluia îi e greu în acele situații mai mult decât favorabile pe care i le-a dat Dumnezeu: și carieră și familie, atunci ce să mai zici, sau de paznicii care și-au călcat în picioare cariera ori așa zisă sau promisă carieră începută în facultate, neputând alege altă variantă dat fiind faptul și că învățământul face "intelectuali" pe bandă rulantă și îi azvârle afară, în iarna locurilor de muncă, puține și proaste sau altfel spus neconforme cu idealurile sau mai bine zis visurile tinerilor sau naivilor proaspăt căsătoriți cu societatea. N-am nimic cu nepotismul dar nici el n-are nimic cu mine, o constatare ce mă mâhnește. Nici pe mine nu mă deranjează succesiunea lor în funcții calde, nici pe ei nu-i deranjează înmulțirea noastră în mizeria societății, atâta timp cât nu-și murdăresc hainele cu această mizerie. De unde am plecat și unde am ajuns, de la nimicul de interior și apoi la nimicul de exterior, la fel ca vopseaua- lavabilă de interior și lavabilă de exterior- de parcă n-ar fi fost tot lavabilă, altă constatare ceva mai reușită; înțeleg aici nimicurile care o duc rău, aș spune intelectualii nelăsați sau neajutați să se realizeze în viață, și nimicurile care o duc bine, aș enumera aici marionetele nepotismului. Cum o fi mai bine să fii: un nimic stăpân pe tine sau un nimic marionetă stăpânit de alții? N-aș vrea nici una nici alta ci aș prefera un nimic conștient de nimicul său . Dar de ce să fiu un nimic când pot fi și eu cineva "sus pus", dar de ce acela "sus pus" să nu fie și el un nimic? De ce una și nu alta, de ce alta și nu una, pun și eu o grămadă de întrebări, de parcă ar mai avea rost să întrebi antrenorul învins, după finalul meciului, cu cât s-a terminat rezultatul partidei, sau să întrebi pe un călător, ce tren e acela care tocmai a plecat din gară,că oricum l-ai pierdut, poate că ne trezește curiozitatea aflarea a ceea ce pierdem, ciudată și iar dureroasă așteptare. Chiar nu vreau să știu câte, ori ce am pierdut în viață, de ce să aflu ca să sufăr mai mult? -Nu, nu-mi trebuie. Dar dacă aș afla câte voi pierde în viitor, de parcă peste cele pe care le-am recunoscut pierdute în trecut mi-au trecut mai ușor prin inimă (a se citi "am trecut mai ușor cu inima"), nu vreau să inventez gramatica romană, dar îmi plac ruperile de ritm sau schimbarea de direcție în aceeași propoziție. Ce distanță e între oameni Doamne! De ai lua toată bogăția de pe pământ într-o clipă, să-i lași pe toți despuiați, pe toți bogații încrezuți în ei înșiși, cu ce sentimente josnice ori cu ce scârbă s-ar apropia de noi cei amărâți, cred că nici așa nu s-ar putea înfăptui iubirea dintre noi, acest mod de a-i săraci ar însemna pentru ei iadul pe pământ, de aceea nici Dumnezeu nu le bagă forțat bogăția în viața lor dar nici nu le-o ia într-o clipă, căci suferință ar aduce și într-un caz și în altul. Dar să ne întoarcem la nimicurile noastre, la nimicul conștientizat de tine în propria ta alcătuire după ani de zile și la același nimic din tine conștientizat de alții în câteva minute. Doar câteva minute ori ore îi ia cuiva din exterior să ne vadă defectele și noi stăm așa fără să observăm foarte multă vreme. Ce interesant, "scama" din ochi este observată imediat de un străin dar noi -deși e cel mai aproape de ochiul nostru- nu o observăm. Multe și nebănuite lucruri a sădit Dumnezeu în noi.
"Știu că nu știu nimic", spunea cândva un filozof, eu aș spune "știu că am descoperit nimicul din mine", nu numai că știu că nu știu nimic dar am aflat și de ce nu știu sau pentru ce nu știu ori n-am știut. Chiar e important să știm sau să nu știm, să conștientizam ori nu? Singura diferență de dinainte să știm și acuma după ce știm este că după aflare nu ne vom mai împotrivi sfătuitorilor noștri și celor ce ne mustră. De parcă ar deranja cu ceva pe cela ce ne mustră ori noi vom suferi mai puțin după aceea, după ce vom afla nimicul din noi. O succesiune a suferinței în noi, moare ăl bătrân și rămâne fisu, căci imediat după aflarea neputinței acumulate în noi atât timp- deși ne luminăm la aflarea aceasta- îi urmează suferința ce decurge din imposibilitatea izbăvirii de nimic și uite așa succesiunea deșertăciunii omenești își urmează cursul firesc. Suferința urmează nimicului, nu pentru că nimicul nu are succesori ci doar că între ele există un grad de rudenie.