1.Cuvintele își trimit sunetele să violeze tăcerea ascunsă în gura unui mut.

2.Prostia vorbește încontinuu, rotindu-se în gol în spațiul ocupat de un prost, pe când inteligența verifică, analizează, sintetizează, meditează și atunci când vorbește, cuvintele se încheagă într-un raționament persuasiv.

3.Stigmatizat de fapte josnice, bruta își face din rău blazon și din violență mod de existență.

4.Cel care are puterea de a vedea înlăuntrul oamenilor, acolo unde binele coexistă cu răul într-un raport variabil ce definește o fire înclinată înspre rău sau una înclinată înspre bine, își construiește cunoașterea de sine pe piedestalul cunoașterii lumii și elaborează teorii existențiale plecând de la particular către general.

5.Din discuția poetului cu spiritul se naște lirismul ce vorbește în poezii – limbaj ce transfigurează cuvintele.

6.Consecința negativă a iernii, frigul, colonizează aerul, interacționează cu omul, căci gerul își suprapune pojghița pe folia caldă a epidermei.

7.Tac, și tăcerea învelește gândurile moarte, vorbesc, și vorbele dezvelesc gândurile active.

8.Cuvintele despică aerul somnolent, se lipesc de gândirea celuilalt și o fecundează cu concepte străine.

9.Între două umbre succesive alter-ego-ul rătăcește preferând întunericul, ca antiteză a eului absorbind lumina inoculând în minte pozitivul și optimismul.

10.Între o femeie și alta ideea de sublim bulversează bărbatul ce-și dispersează iubirea în spațiul feminin delimitat de un refuz și o acceptare.